S-a dat drumul la Eminescu?

L-am votat pe presedintele Basescu pentru inamicii sai. Nu il voi mai vota pe presedintele Basescu pentru amicii sai. Oligarhilor corupti, Basescu, un populist ratat, le opune nu doar propriii sai oligarhi corupti, de genul Videanu sau Popoviciu, ci si o suma de minigarhi intelectuali care si-au schimbat, la colt de strada, ca valuta pe vremurile socialismului biruitor la orase si sate, prestigiul intelectual in ordinara moneda politica locala. Au dat, cu alte cuvinte, aurul vechi, interbelic, pe hirtie. Poate ca nu au facut decit sa-si revina la adevaratul curs, nu stiu. Poate ca i-am supralicitat. Dar coborind stacheta morala si intelectuala pina la a actiona ca simpli agenti electorali – baieti de mingi de lux – ai unui presedinte care joaca la cacealma, toti intelectualii presedintelui au acceptat sa fie redusi la un numitor comun: sustinerea actualului sistem colonial-oligarhic. Oricine il sustine le e prieten, oricine il contesta le e inamic. Instrumentalizarea adevarului, a istoriei, a criteriilor valorii, a masurii vremii atinge cote de un grotesc parodic.

Astfel, dl Vladimir Tismaneanu, distins politolog care se revizuieste mereu fara a schimba nimic, se infoaie cu premeditare pe propriul blog si emite urmatoarea infierare leninist-trotkista a adversarilor Presedintelui: "Sint clipe cind lucrurile trebuie spuse limpede, fara inutile, specioase paranteze si aluzii. Este exact ceea ce face Mircea Cartarescu in acest articol, luminind deopotriva erorile (atitea cite sint, si nu pot sa nu fie, intrucit oameni sintem si nimeni nu este infailibil) si virtutile lui Traian Basescu. Virtuti pe care adversarii jurati i le contesta cu o malitie de-a dreptul maniacala. Intre acestea: realism, curaj, viziune, imaginatie politica, adversitate ireconciliabila in raport cu profitorii, jecmanitorii, snapanii, pezevenghii, puslamalele, pehlivanii, escrocii, falsii patrioti stalinoizi si fascistoizi, tragatorii de sfori prin diversele cotloane oligarhice, pe scurt, vorba lui Eminescu, «tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura»".

Ceea ce vreau sa intreb dupa citirea acestei filipice e doar daca s-a dat drumul la Eminescu. Avem voie cu totii sa-l citam, sau doar dl Tismaneanu? Ce zice "licuriciul"? Daca avem voie sa-l citam cu totii, exista doar anumite pasaje pe care le putem cita, sau putem sa alegem ce ne convine si ce se potriveste de la caz la caz? De exemplu, am putea, uitindu-ne in directia taberei Presedintelui, sa-i raspundem dlui Tismaneanu cu aceasi fraza, referitoare la "pata putrejunii"? Sau ar fi considerat politically incorect? Intreb doar, nu dau cu bita. Vreau sa stiu si eu care sint criteriile dezbaterii politice din Romania, pentru ca am observat ca se umbla cu multe masuri si cu ocaua mica.

E, de exemplu, apelul la Eminescu o consecinta a noii pozitii a dlui Tismaneanu, un om de stinga, ca presedinte al unui think-tank PDL-ist insarcinat cu alcatuirea unei doctrine de "dreapta populara" pentru Romania? E apelul la Eminescu un semn de oportunism sau rabufnirea unei vechi pasiuni a adolescentului Vladimir care il citea pe Eminescu sub plapuma in vreme ce, in anii ’50, sub obladuirea aripii cominterniste a PC din Romania, Eminescu era interzis?

Intreb doar, intreb pentru ca am sesizat ca dl Tismaneanu precizeaza ca sint momente cind trebuie spus adevarul fara ocolisuri. Doar momente. Si sper sa beneficiez de aceasta fugace sinceritate ca sa ma lamuresc si eu asupra pozitiei dlui Tismaneanu, un om care nu a putut fi niciodata acuzat ca sta cu fundul in doua luntri. Nu. Nici vorba. Fundul dlui Tismaneanu alearga, cu virtuozitate pianistica, peste intreaga claviatura ideologica si partinica. De la ucenic marxist al scolii lui Adorno, la guru al dreptei "populare", de la carti complice cu Ion Iliescu, trecind prin sustinerea "societatii civile" sau a neocomunistilor "refomatI", pina la convorbiri la ceas de taina cu Gigi Christ Superstar, nimic din ce e corupt in politica romaneasca nu ii e strain dlui Tismaneanu. Care, totusi, din cind in cind il citeaza pe Eminescu. Ceea ce ma intereseaza pe mine e daca il citeaza pe Eminescu din cauza ca a adormit la butoane sau din cauza ca s-a trezit. Daca motaiala e de vina, atunci ii voi da dlui Tismaneanu pedeapsa de a citi cu voce tare, in vreme ce se priveste in oglinda pentru a se barbieri, intreaga opera poetica a lui Eminescu. La al doilea cartonas galben trecem la proza.