Sa fii in fotografie

Pe blogul sau, scriitorul spaniol Javier Marias constata apetitul politicienilor din zilele noastre pentru fotografie. Desigur, nu este vorba despre orice fel de fotografie, ci despre acelea in care pot fi vazuti intr-o „companie onorabila". In Spania, ca de altfel peste tot, e la moda sa te fotografiezi cu BaracK Obama. Si despre Sarkozy se stie ca s-a dat peste cap sa se fotografieze linga presedintele american. Ba chiar a simtit ca, astfel, are si el ceva din prestigiul conferit acestuia de recenta acordare a Premiului Nobel pentru Pace. Dar Marias adauga: „In ce anume este interesanta aceasta falsa intimitate cu personalitatile? Aduce cumva un plus de inteligenta sau de valoare? Prestigiul este oare contagios? Aceste exhibitii sau trofee fotografice imi par de o vulgaritate absoluta si denota o personalitate complexata, presomptuoasa si naiva". Acesta citeaza exemplul unui om politic spaniol ce dorea cu orice pret sa se fotografieze cu Obama, dar cum i s-a explicat ca acesta avea, din pacate, altceva de facut, s-a consolat in final cu o fotografie alaturi de guvernatorul din New Mexico. „Aceste gesticulatii, spune scriitorul, sint opera cuiva care se considera el insusi un ratat. Si nu e de preferat ca cineva care are mari responsabilitati politice in Spania sa aiba asemenea preocupari". Javier Marias denunta, de asemenea, ridicolul restaurantelor in care ii poti vedea pe patroni alaturi de Papa, Bush sau Berlusconi in fotografii cu rama poleita. Pentru el acest lucru dovedeste o mare lipsa de gust si scoate la iveala o mediocritate fara margini. Este cu atit mai derizoriu cu cit, datorita progresului tehnicii informatice, poti fi vazut pe Internet sarutind-o pe Marylin Monroe sau jucind carti cu Fidel Castro. Multumim, Photoshop!

Imi amintesc de un consilier cultural al Ambasadei Frantei de la Kiev care tinea mortis sa apara sistematic in compania diversilor artisti cunoscuti ce erau invitati sa sustina spectacole. Astfel, acesta se strecura linga muzicianul Richard Galliano (care se intreba, de altfel, daca nu cumva face parte din politia politica ucraineana), dar si linga Mireille Mathieu, ce nu fusese invitata, dar care se afla in turneu prin Ucraina. Trebuia cu orice pret ca el sa reprezinte Franta la bratul acestei eterne starlete a cintecului frantuzesc. Cu atit mai mult cu cit, adauga el, era cintareata preferata a presedintelui ucrainean. Trebuie sa spun ca acesta facea parte dintre acei indivizi care, in relatiile cu subordonatii, stiau sa imbine perfect inutilul cu dezagreabilul, dar care erau de o servilitate si de o complezenta fara seaman in prezenta ambasadorului. Mai avea si niste ticuri nervoase, pe de asupra. Cred ca-i placea tare mult sa fie fotografiat, fiindca acela era singurul moment in care ticul ii disparea si chipul ii era destins. In ceea ce priveste restul, tot ce retinuse el din activitatea diplomatica era faptul ca orice fraza trebuia inceputa cu: „Dar nu va e teama ca…?". De fapt era de o asemenea prudenta, incit nu trebuia niciodata sa se zica ceva rau de Stalin sau de Hitler in prezenta lui. „Nu va este teama ca acest lucru ii indispune pe interlocutorii nostri? Nu credeti ca vor ingheta apele?".

In ziua de azi, orice telefon mobil se transforma intr-o clipa in aparat de fotografiat si poti vedea adesea trecatori asaltind o persoana cunoscuta zicindu-i: „Aaa! V-am recunoscut! Permiteti? As vrea atit de mult sa fac o fotografie cu dumneavoastra! Va rog frumos! Va admir de cind eram mic… Si mama mea la fel!".

Problema este ca e nevoie de o a treia persoana pentru ca dorinta sa fie indeplinita. Atunci, fanaticul roaga un alt trecator sa faca pe fotograful. Si asta nu-i chiar asa simplu, pentru ca toata lumea se teme de toata lumea si, bineinteles, fiecare este grabit. In final, se gaseste totusi un tinar amabil dispus sa se dedice acestei cauze nobile, dar din pacate nu stie prea bine cum se utilizeaza aparatul. Apasa gresit pe butoane si da drumul la jocuri si la muzica. Vedeta se impacienteaza, dar isi pastreaza zimbetul, marca sa de fabricatie. Dupa un curs rapid de initiere in tehnica moderna, fotograful este, in sfirsit, pregatit de actiune. Dar mai trebuie sa calculeze pozitia soarelui si sa aiba grija ca nimeni sa nu treaca prin fata protagonistilor. Si cind toate detaliile sint puse la punct, telefonul incepe sa sune. In timp ce ii raspunde mamei sale si ii promite ca nu va uita sa cumpere doua franzele si un pachet de unt, nefericitul constata ca idolul sau a disparut. Fotografiaza totusi locul in care a avut loc intilnirea. Pentru asta nu mai are nevoie de ajutor, asa ca isi „concediaza" fotograful benevol. In scurt timp le va povesti prietenilor ca l-a intilnit pe acest mare fotbalist sau cintaret de renume, insa nimeni nu-l va crede niciodata. Chiar si mama lui va avea ceva indoieli.