Scurta memorie

Ce curioasa e memoria colectiva! Extrem de acuta imediat dupa consumarea evenimentelor, pierde treptat din forta, complacindu-se in rememorari din ce in ce mai edulcorate. Probabil, nu se poate altfel, sanatatea mentala a colectivitatii luindu-si vitale masuri de protectie. Impotriva cui? A ce? Odata consumate grozaviile, multimea vrea sa le atenueze, de nu chiar sa le uite. O fi semn de sanatate…

Un documentar recent readuce in memorie figura unui personaj ce se plasa extrem de pregnant, alaturi de altele, de aceeasi speta, in categoria celor ce au conturat o Europa agonica, salvata insa prin chiar disparitia acestor personaje. E vorba de Tito. Documentarul are izul regretului ca, vai, astfel de figuri au disparut, lasind loc vidului. Lipsit, fireste, de charisma celor ce au conturat, dupa optica documentaristilor, o Europa eroica, anulata azi de o alta, neeroica si, deci, anemica. Talia lui Tito (pe care, formidabil!, am si prins-o pe viu in gara Iasi, la fereastra unui vagon de lux in drum spre o Moscova pe-atunci ostila maresalului) avea ceva din prestanta insului corpolent, aratos, cum ii statea bine unui erou mentinindu-si tara in rezistenta antihitlerista. (Nu si anticomunista, de vreme ce eroul permanent galonat era de vita comunista!). Ei bine, documentarul in cauza asta si face: resuscita intreaga fauna din jurul corpolentului, aclamindu-i in extaz fiecare iesire in multime. E suficient insa sa constati ce s-a intimplat cu artificiala federatie iugoslava – dupa disparitia lui Tito – pentru a vedea in ce eroare s-a consumat asa zisul eroism al maresalului. In ce confuzie se mentine actuala resuscitare documentara!

Nu atit un film in sine, cum e Che: Argentinianul, al americanului Steven Soderbergh, te poate stupefia, fie el si aureolat cu premii de covor rosu, cit cronicile consecutive premierii. Una dintre acestea, in, culmea!, Romania literara, ia pelicula ca atare, ca oricare alta, uitind parca la cine se refera: la monstrul – ce-i drept – frumos al inceputului de secol, mai si aflat la toarta cu altul, urititorul paradisiacei insule Cuba, supravietuitorul Castro. Nu cu mult mai tinar decit regizorul insusi, cronicarul se plaseaza – prin detasarea lui angelica – in categoria generatiilor tinere, ignorante in ce priveste rolul detestabil al unor personaje de prim plan ale asa zisei revolutii mondiale. Cea care avea sa aduca atita nenorocire omenirii. Ca si cum nu ar fi vorba in filmul, oricum blamabil, al americanului de o figura malefica, ci, vai, de "revolutionarul argentinian ales ca model exemplar de insurgenta si nonconformism". Uitind, cronicarul, de faptul ca, director de inchisoare castrista fiind, seraficul Che a ordonat sute de executii, si regizorul si cronicarul vad in chipesul strigoi nici mai mult, nici mai putin decit… revolutionarul lipsit de orice frivolitate, un vizionar si un om metodic, cu un proiect social, umanist vast.

Stupefiant, de-a dreptul.

Revenim, oarecum umoristic, la normalitate, citind, recent, ca actuala criza economica din Rusia afecteaza si trupul imbalsamat al lui Lenin, expus in mausoleul din Piata Rosie. Pina acum, la fiecare trei ani, mumiei i se schimba costumul croit dintr-o stofa speciala comandata in Elvetia. De cind Eltin a taiat finantarea, in 1993, laboratorul creat in 1924 pentru a asigura prezervarea trupului functiona cu ajutorul unei fundatii si al unor donatori privati. Sponsorii de-acum, tot mai inexistenti, nu-i pot asigura conditii optime de conservare.

Cita drama, nu?

Cind, in 1964, ii admiram pe viu mortului costumul elvetian tocmai reinnoit, imi imaginam ca in 2009 as putea tipari rindurile de fata???