Se mai citeste, dar la ce bun?

Perioada care ma consuma cel mai mult din intregul an universitar este sesiunea. Corectez zeci, poate sute de lucrari, dintre care multe, prea multe sint mediocre, de nu chiar rusinos de slabe pentru un student care a ales sa-si faca din predarea limbii si a literaturii romane o profesie. De cind s-a eliminat examenul de admitere, se gaseste cite un loc la facultati pentru oricine este dispus sa-si plateasca taxa de scolarizare: absolventi de scoli de arte si meserii aspira, astfel, sa devina licentiati chiar daca nu au deschis in viata lor o carte. Ceea ce ma mira, dupa ceva ani de experienta la catedra, dar ma si irita in acelasi timp este incapatinarea unora de a face orice le sta la indemina, doar sa nu citeasca. Cei mai multi dintre studentii mei vin din liceu avind convingerea ferma ca se poate reusi trisind, fara sa mergi la sursa. Asa ca frecventeaza tot felul de culegeri de comentarii inepte, citesc orice gasesc pe internet, doar sa nu fie nevoiti sa deschida o carte. Mentalitatea generala i-a deprins ca e rusinos sa citesti, risti sa devii bataia de joc a colegilor. Istet este cel care se descurca, nu cel care isi ia in serios statutul de student (care presupune, nu-i asa?, studiul).

Asa stind lucrurile, mai ca incepusem sa privesc cu un pesimism din ce in ce mai documentat viitorul; cei citiva studenti buni si foarte buni pe care ii am in fiecare an nu sint suficienti, ma tem, pentru a acoperi nevoile unui sistem educativ aflat el insusi in mare degringolada de ani buni. Pe de alta parte, e limpede ca politica de subfinantare a invatamantului nu va putea atrage elevi foarte buni catre aceasta specializare. Ce e de facut? Putini sint cei care accepta sa traiasca modest, la limita supravietuirii, doar pentru a nu-si trada pasiunea sau chiar vocatia.

Intimplarea face ca, in ultimele saptamini, am participat la doua manifestari in care au fost implicati elevi de liceu, care mi-au redat increderea. Ceva mai poate fi salvat, dar e nevoie de vointa. Pe 22 si 23 mai, s-a organizat la Suceava (mai precis, meritul este al profesorului Gheorghe Cirstian de la Liceul "Petru Rares" din Suceava) editia a IV-a a Concursului National de Critica Literara "Mihail Iordache". Au participat elevi din toate orasele tarii. Am facut parte din juriu si pot spune ca m-am intors de acolo placut impresionat. Am citit lucrari foarte bune, mature, doldora de lecturi corect asimilate, care tradau pasiune si pricepere in ale literaturii, spirit ludic si chiar seriozitate in ale studiului. Mi-as dori ca unii dintre acei elevi sa devina studentii mei. Doar ca, discutind cu ei, prea putini intentioneaza sa se indrepte catre o facultate de stiinte umaniste. De ce? O spun direct: "Pai, la salariul ala…". Saptamana trecuta am fost invitat la o lansare a unei reviste de liceu: Alicart, nascuta din colaborarea unor clase de la Colegiul National de Arta "Octav Bancila" si Liceul teoretic "Vasile Alecsandri" din Iasi. Tartorii acestei ispravi sint profesorii Emil si Nicoleta Munteanu, tineri care nu si-au pierdut inca altruismul de a aduna in jurul lor elevi foarte buni, pe care sa-i indrepte catre carti potrivite virstei si entuziasmului lor. M-a impresionat in aceasta revista o prospetime si o bucurie a intilnirii cu unii scriitori si regizori pe care le-am avut si eu in adolescenta si pe care si acum le regret. Lucru foarte important, acesti elevi, din clasele a IX-a pina la a XII-a, sint la curent cu literatura cea mai recenta si recenzeaza carti ale unor autori precum Filip Florian, Bogdan Popescu, Razvan Radulescu, Florin Lazarescu, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Crudu si o fac cu spirit critic si fara complexe. I-am ascultat cu mare atentie vorbind si am ramas impresionat de maturitatea lor netrucata, de seriozitatea la care se obliga si, nu in ultimul rind, de cultura pe care si-o insusesc. Prin urmare, se citeste si inca mult si cu discernamint, dar la ce bun?

Intrebarea pe care mi-am pus-o, amara intrebare a fost, fireste, cum se face ca astfel de tineri aleg alte facultati, nu pe cea de Litere, cita vreme este evident ca asta le e chemarea, ca in acest domeniu s-ar descurca cel mai bine? Raspunsul este atit de evident, incit nici nu mai insist. Concluzia este insa la fel de vizibila: daca nu se va face ceva, daca nu se va finanta corespunzator invatamintul romanesc, falimentul sau nu va intirzia. Ne permitem sa pierdem tineri potriviti acestui domeniu (important, pe termen lung), doar din calcule electorale. Este mult cinism in aceasta atitudine, iar primele semne deja se vad. Vom avea parte de specialisti incapabili sa-si faca meseria, de licentiati care n-au deprins nici macar ABC-ul profesiei lor. Si mai e un aspect: e foarte trist ca un tinar nu isi poate urma vocatia doar pentru ca nu va putea trai din asta. Iar temerari sint putini, mai putini decit ar fi nevoie. Din pacate, in Romania performanta nu doar ca nu e incurajata, dar e sistematic sabotata. A te mai gindi sa-ti cistigi existenta facindu-ti o profesie din studierea literaturii pare astazi, la noi, o biata utopie. Si e pacat…