Sfarsitul unei aventuri

Am fost injurat copios, pe site-ul „Ziarului…", pentru articolul „Doi aventurieri", publicat in urma cu peste o luna in aceasta pagina. Este probabil ca cei care m-au balacarit, sub protectia anonimatului, ma cunosteau, intrucat au „avansat" niscaiva particularitati din viata mea. Intre altele, m-au facut „mos" si m-au indemnat sa-mi vad de treaba, sa nu ma mai bag unde dumnealor, tineri si nelinistiti, se pricep de minune. O fi, ca prea le-au zis cu foc. Nu ma recunosc ca „mos", dar ma recunosc ca „batran, om in varsta", nu stiu daca mai intelept, asa cum sugereaza vechea zicere: „Cine n-are un batran, sa-l cumpere…" Evident ca e vorba de o cumparare simbolica, nu dintr-acelea care se mai practica pe la referendumuri, cand oamenii sunt amagiti cu trei lulele, trei surcele… si o bere.

La demersul despre care fac vorbire au fost si voci care m-au incurajat, care au spalat rusinea acelor scuipaturi, spunandu-mi ca i-am calcat pe coada pe sustinatorii aventurierilor si tocmai de aceea au recurs la sublimat, in lipsa de alte argumente. Intamplarea a facut ca tocmai atunci, fiind eu „mos" si mai fiind si „turta", sa nu mai rezist la temperaturile iesene de coacere, retragandu-ma mai spre munte, intr-un loc fara acces la media, asa incat i-am lasat pe protagonistii razboiului de 30 de zile sa fiarba fiecare in propriu-i suc, eu multumindu-ma cu glas de pasarele si susur de izvor.

Amu’, ce sa zic, referendumul a confirmat ceea ce o minte lucida ar fi putut anticipa. In primul rand, a confirmat inutilitatea acestui scrutin, facut din obsesia bolnavicioasa si ambitia prosteasca de a-l scoate din scena pe presedintele ales. De la 322, in 2007, s-a ajuns la 256 de parlamentari care au votat, in 2012, scoaterea osului din gatul Opozitiei. In stilul glumitelor lui care s-au folclorizat, dar i-au si erodat imaginea, incomodul a zis ca, in acest ritm, la urmatoarea suspendare, numarul parlamentarilor ce nu-l mai suporta va diminua constant, pana la disparitie. Noroc ca nu mai poate candida.

Ceea ce insa presedintele-jucator ar trebui sa observe este faptul ca, fata de 2007, numarul votantilor sai (ca sa nu zic al simpatizantilor) a scazut dramatic, ajungandu-se la un fel de echilibru intre da  si nu. Aceasta proportie rezulta din simpla adunare a celor 13% care l-au votat direct, la urne, cu cei vreo 40% care l-au votat indirect, in absentia. Zic 40% intrucat, la noi, circa 20-30% dintre alegatori sunt absenteisti prin vocatie, ignorand orice fel de scrutin, nu doar pe acesta. Este limpede ca personajul Basescu a intrat in crepuscul, in primul rand datorita implicarii sale in atenuarea efectelor crizei, a masurilor dure pe care a trebuit sa le ia. Intre cele nu stiu cate greseli, insemnate cu tibisirul rosu, de cei 256, niciuna nu s-a dovedit a fi neconstitutionala, asa cum a constatat, de altfel, chiar Curtea Constitutionala. Nu poti demite pe cineva intrucat se implica decisiv intr-o situatie-limita sau pentru ca are gura (cam prea) sloboda… Un Basescu nu se va da savant, precum Iliescu altadata, vorbind despre „sinergia faptelor", dar va taia in carne vie spre a salva ce se mai poate salva. Dovedind stapanire de sine in momente de cumpana si facand operatii cruciale, acelasi „chirurg", in imprejurari particulare, da drumul la pasarica, spunandu-i unei reporterite cam prea infigarete „tiganca imputita". Si cate altele, in diverse contexte! O vreme, aceste iesiri au fost tolerate, venind oarecum in orizontul de asteptare al maselor, dar cand bisturiul a intrat in salarii si-n pensii, cand zeci de oameni au ramas pe drumuri, datorita restructurarii, gluma s-a transformat in oroare si presedintele a devenit, dintr-odata, un campion al cinismului, un fel de Nero, care da foc Romei, ca sa vada cum arde. Diabolizarea a fost intretinuta nu doar de opozitia politica (ceea ce ar fi firesc), ci, mai ales, de „antenele" media, al caror curs deontologic s-a devalorizat constant, in raport cu euroiul voiculescian. Peste tot unde am fost, in aceasta vara, televizoarele erau fixate pe Antena 3, uneori pe DD. Un halucinant Mircea Badea era inghitit ca untul pe paine, la micul dejun. Ce sa mai spun de paiata DD, care se bucura ca proasta-n targ de cearta celor mari si tari, sperand ca astfel sa mai atraga cativa naivi!

Intre cele mai ridicole etichete puse presedintelui, cea de „dictator" merita, fara indoiala, „bula cetateanului" (turmentat, adaugam noi), cum acorda, candva, revista „Catavencu". Concomitent, au fost diabolizati si „intelectualii lui Basescu", tot unul si unul, de la Cartarescu la Plesu, de la Liiceanu la Patapievici. Revista „Observator cultural" i-a si panotat, intr-o pagina de  „Omagii", cu texte… decente, scrise de acestia in pen/ultimii ani. S-ar parea ca nu-i onorabil sa figurezi printre „intelectualii lui Basescu", ceea ce sa convenim ca asa e. Dar oare e mai onorabil sa figurezi printre „intelectualii lui Ponta", cum s-au grabit a se ponta semnatarii unei „Scrisori deschise", adresate taman sefului Comisiei Europene, Barroso, in care depuneau garantii de constitutionalitate, europenitate si onorabilitate Plagiatorului?!

Va fi greu pentru cele doua forte aflate, pana mai ieri, in conflict deschis nu sa coabiteze, dar cel putin sa colaboreze, pentru scoaterea carutei – Romania numita – din sant. Presedintele re-nesuspendat a promis ca va incerca sa redea „sentimentul increderii", altfel zis, un tratament ambulatoriu intru disiparea urii, a suspiciunii, a dihoniei. Greu de crezut ca va reusi, atata vreme cat ambele parti si-au provocat rani adanci, de necauterizat si, mai ales, de neuitat.

Ar mai ramane ca artizanii acestei confruntari inutile si paguboase sa-si dea, cum au promis, demisia, sa se retraga din viata politica. Evident, nu o vor face, caci si-ar contrazice lipsa de caracter si anvergura de politicieni, pentru care cuvantul dat are valoarea de intrebuintare a hartiei igienice.

In sinea mea, as fi vrut ca Basescu sa fie suspendat. In definitiv, ca „mos", am fost contemporan cu disparitia lui Stalin, a lui Gheorghiu-Dej, a lui Brejnev, a lui Mao, a lui Ceausescu, a lui Saddam Hussein si a atator dictatori autentici, validati ca atare. De ce sa nu mi se dea favoarea de a vedea si un „dictator" inventat suspendat (de o craca?), nu doar dintre cei care au iesit de pe scena istoriei cu picioarele inainte?!

N.A.: Acest text a fost scris pe 30 iulie si face parte din „Jurnalul de la Dorna", din care am mai publicat cateva secvente.