Simetria domnului Solomon Marcus

Imaginati-va un triunghi cu laturile arbitrare. Construiti pe fiecare latura cite un triunghi echilateral. Uniti centrele celor trei triunghiuri nou formate si veti obtine un alt triunghi echilateral. In spatele sau dincolo de arbitrariul initial gasiti ceva ordonat pe care, pentru inceput, il putem numi simetrie. Este un exemplu la indemina oricui, usor de inteles, de vizualizat, cumva palpabil. Extinzind rationamentul, se poate sustine ca in spatele oricarui fenomen arbitrar exista o simetrie, definita vag ca o regula armonioasa, ceva care da sens unei existente aparent haotice. Aceasta este teoria sustinuta ieri, in cadrul unei conferinte la Muzeul Unirii, de academicianul Solomon Marcus. Discursul sau, impecabil argumentat, de o diversitate enciclopedica, complexa, a parcurs principalele discipline clasice ale stiintei si culturii: matematica, fizica, chimie, biologie, astronomie, muzica, pictura etc. In fiecare domeniu arbitrariul asculta de reguli mai mult sau mai putin vazute. Haosul, cel deterministic, este incadrabil in frontiere ale simetriei. Aleatoriul nu este intimplator. Limbajul uman este marcat pregnant de amprente simetrice. Structura creierului este simetrica, iar functiunile asimetrice. Simetria pare a guverna totul, iar rolul acesteia este cu atit mai important cu cit este mai greu de decelat. Un fundal simetric pentru numerele prime a fost descoperit abia in urma cu mai putin de zece ani, dupa secole de incercari ale matematicienilor. Principala reduta a arbitrariului in algebra pare sa fi cedat astfel. Solomon Marcus prezinta simetria ca pe un atribut invariabil al intregii existente, o „paradigma universala" care transpare in orice constructie aparent fara legi. Este mina nevazuta a arhitecturii cosmice in ambele ipostaze, cea cuantica si cea macro. Cu toate acestea, savantul Solomon Marcus a esuat in a da un raspuns, pe intelesul auditoriului, la o intrebare simpla. Ce este simetria? Exista ceva anume, un nucleu ireductibil, o categorie fundamentala care sa fie numita simetrie si care sa fie comuna unor domenii atit de diverse, de la astrofizica la pictura? Academicianul l-a invocat pe Ludwig Wittgenstein si a spus ca in definitii de acest gen nu poti opera cu notiuni exacte. Terenul de „joc" este cel al impreciziei fizicianului Werner Heissemberg: nu poti masura cu precizie, in acelasi timp, pozitia si impulsul unei particule. Similar, doua variabile imprecise sint atributele simetriei: semnificatia si rigoarea. Cu cit ii dai consistenta ideatica, cu atit pierzi din precizia definitiei. Spui ca este legea ascunsa a universului si nu intelegi mare lucru din asta. O definesti ca fiind invarianta elementelor unei multimi la transformari interne si pierzi din semnificatia universala. Afirmi ca este imaginea unui sir in oglinda si o reduci la dimensiuni scolaresti. Vorbitorul a facut uz si de instrumente foarte sofisticate pentru audienta neobisnuita cu matematica superioara. Teoria fractalilor din matematica descrie formatiuni de o complexitate uluitoare, care au ca baza de pornire repetarea unor functii algebrice de o simplitate deconcertanta. Frontiera unei asemenea categorii de fractali descrie o curba care nu suporta tangenta in nici un punct. Metafora e usor de ghicit. Pe cit de simpla si frumoasa este simetria, pe atit de inaccesibila este. Solomon Marcus include simetria intr-un ansamblu mai larg de paradigme universale care pot defini sau aborda existenta altfel decit prin prisma disciplinelor clasice. Sint un fel de constante universale, transdisciplinare si, in cazul simetriei, pe masura omului. Atit de antropice incit poti comite greseli uriase vazindu-le peste tot. Din motive de simetrie Einstein s-a inselat spunind ca „Dumnezeu nu joaca zaruri" si a insistat sa creada in constanta care ar pastra universul static. Solomon Marcus nu a spus daca crede in Dumnezeu si daca acesta este simetric sau nu. A afirmat insa ca, daca exista totusi aleatoriu sau haos, atunci acestea sint in afara puterii de intelegere umana. In limita de imprecizie a definitiei simetriei nu pot fi zarite, asadar, si constante divine. Ca si in cazul timpului – o alta paradigma universala -, localizarea lor este imposibila. Vorba lui Nichita Stanescu: „Timpul este ceva care nu exista, dar trece".