Sint un nimeni…

Cu o biografie pe care si-o ia el insusi usor in tarbaca, facind complice din ochi spre cititorul inteligent, Iulian Comanescu pare a fi, la ora actuala, unul dintre cei mai fini cunoscatori ai fenomenului media si ai strategiilor de promovare a imaginii publice, altfel zis a brandurilor personale. Cartea sa Cum sa devii un Nimeni, recent aparuta la Humanitas, e o cercetare de adincime a "mecanismelor notorietatii", facuta insa cu nonsalanta unui zbor de agrement peste un domeniu pe care il cunoaste atit en gros, cit si en detail. Ca sa fii un Nimeni, trebuie mai intii sa fi fost/ sa fii Cineva, postuleaza autorul, inca din deschidere. "Esti un nimeni!" te catalogheaza, eventual, un (fost) amic, partener sau concurent intr-un domeniu oarecare, excedat de mai marea ta vizibilitate/notorietate, in detrimentul lui. Acuza se arunca, de obicei, intre valori relativ egale. Exemplul clasic – la care recurge si Iulian Comanescu – este "nefericita" epigrama a lui Macedonski avindu-l ca presupusa tinta pe Eminescu. Zadarnic (si neconvingator) a negat, mai apoi, Macedonski, sustinind ca doar coincidenta a facut a se crede ca era vizat Eminescu, aceasta tinichea a zdranganit si va zdrangani mereu, perturbind receptia magicului poet al Rozelor ce mor… Dar ce te faci cind aneantizarea se produce intre valori/vedete perisabile, cind un Nimeni neaga un alt Nimeni? Exemplele sint numeroase si a le reitera n-are rost, fiecare dintre dumneavoastra avind o turbinca in care au fost ingramaditi (aproape) toti dracii.

Cea mai recenta nimenizare a facut/face valuri in jurul ziarului "Cotidianul", unde numirea unui nou redactor sef a deschis cutia Pandorei. Deodata s-a descoperit ca parteneri de pagina, comentatori de baza si de vaza ai ziarului sint un nimeni. Dar si, din unghi invers, redactorul-sef e un nimeni, tocmai pentru ca a fost/ este cineva. Componentii ambelor tabere fiind orgoliosi si temperamentali, unii si-au dat demisia ori s-au retras, demn, altii au fost demisi. Acest episod pare a face parte dintr-un serial, pe care cartea lui Iulian Comanescu il ilustreaza elocvent, istoria recenta a mass-media din Romania oferindu-ne numeroase exemple de plieri si replieri, de gramezi spontane sau "ordonate", de atacuri pe aripi sau pe centru, de rapide schimburi de pumni, pentru racorire, ca intr-un mereu reluat joc de rugby. "Un joc de porci jucat de nobili", iata o definitie ce, mi se pare, se potriveste nu doar rugby-ului, ci si gazetariei. Asta in cazul jurnalistului fair. Intrucit, asa cum despre fotbal se zice – reversul medaliei – ca e "un joc de nobili jucat de porci", si prin gazetarie misuna tot felul de porci salbatici (cei domestici fiind nevinovati si inofensivi, chiar simpatici), gata in orice clipa sa sfisie pe cineva. Sa faca din el un Nimeni… Comentatorii demisi/demisionari de la "Cotidianul" au inteles repede ca tunurile ziarului vor fi puse, in perspectiva alegerilor prezidentiale, pe locatarul de la Cotroceni, prestatia lor va fi, daca nu cenzurata, dirijata intr-o unica directie. Ceea ce, evident, nu-i de suportat intr-o presa ce se vrea libera.

Dar putem vorbi de o presa cu adevarat libera in Romania anului 2009? Iulian Comanescu, in cartea sa, puncteaza "berlusconizarea presei romanesti, (care) este lunga si interesanta, chiar daca repetitiva". Fenomenul a inceput pe la mijlocul anilor ’90, pentru ca, din 2000 incoace, "raul (sau macar influenta) pe care forta concentrata a unui grup media compus din mai multe ziare, televiziuni, radiouri si reviste il poate induce in societate" sa devina evident si (aproape) sufocant. Pentru cine nu stie, exegetul pune pe tava "tortul" media, cu mogulii aferenti. Cea mai mare halca ii revine lui Adrian Sarbu, urmat indeaproape de Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vintu, Dinu Patriciu sau trustul Ringier. N-am loc aici sa defalchez, asa cum o face, ca un expert ce este, "chirurgul" Comanescu, nici sa relev implicatiile din vizual, pe de o parte, din presa scrisa, pe de alta. De altfel, acestea interfereaza, mogulii dominind ambele domenii. La numaratoare, lui Iulian Comanescu nu-i mai ramin decit 4 (patru) gazete relativ independente (e vorba, mereu, de media din Capitala, cele din provincie nefiind luate in calcul).

Se intelege ca si comentatorii de calibru, "greii" presei interfereaza, navigheaza de la o televiziune la alta, uneori de la o gazeta la alta, functie de atractivitatea "ofertei" unuia sau altuia dintre "moguli". Asa incit, cind ii vedeti pe un CTP (Cristian Tudor Popescu), pe un Ion Cristoiu, pe un Cornel Nistorescu, chiar pe un Razvan Dumitrescu sau un Robert Turcescu spumegind, gata sa inece "ostile" adverse, dincolo de aprinsa lor minie peleiana, trebuie luat in calcul si …bonus-ul venit dinspre patronul pe care il servesc. E de observat – ne atrage atentia I.C. – ca acestia (si multi altii inca) nu fac atingere de persoana si/sau de afacerile necurate ale mogulului personal, ci mereu vitupereaza in contra celorlalti. Cind cite unul misca in front, imediat dispare de pe "ecran", spre a aparea, eventual, in tabara adversa… Uneori, aceste ecarisari sint binevenite pentru sanatatea natiunii televizuale – si ma gindesc la un Andrei Gheorghe, care facea mahala (exorbitant platita) la miez de noapte, sau la matinalul buruienos Mircea Badea, de care, poate, am fi scapat, daca nu-si regiza, artistic, incendierea in direct a laptopului…

Secventele spumante ale cartii sint cele referitoare la cresterea, intretinerea si, uneori, descresterea vedetelor si a personalitatilor, fie ele din media, din politica, din sfera artelor, din alte domenii. O Andreea Esca, spre exemplu, e o vedeta construita, "programata" dupa anumite standarde care satisfac orizontul de asteptare al publicului. Un Florin Calinescu, insa, s-a autoconstruit, gratie harului sau. Un Gigi Becali a ajuns "vedeta" prin aservirea televiziunilor (indeosebi PRO TV) care ii datorau sume imense si care si-au cumparat pasuirea/iertarea pacatelor financiare printr-o intensa mediatizare a "oierului" cu palat la purtator. O analiza a ocurentelor de limbaj, facuta de I.C. in urma cu citiva ani, ne arata urmatoarea frecventa (pe o perioada de doar 9 luni) a cuvintelor folosite de actualul europarlamentar: "eu" (rostit de 210 ori; "roman" (123); "bani" (121); "euro" (70); "dolari" (64); "Dumnezeu" (de doua ori); "Diavol" (6); "ba" (26); "tu" (56); "jigodie" (25); "zdreanta/zdrente" (22); "chestie/chestii" (8). Cu acest limbaj mi se pare normal ca Gigi Becali sa ne reprezinte in Europa… Alaturi de Corneliu Vadim Tudor, al carui costum alb, observa analistul, "nu purifica, ci accentueaza coloritul verbal al peremistului.

Un capitol consistent despre Internet si un Glosar de romgleza, citite, ca si celelalte, sub stresul autoevaluarii, mi-au intarit ideea – daca mai era nevoie – ca sint un nimeni…