Societas delinquere

Potrivit unui vechi principiu de drept, societas delinquere non potest, adica o persoana juridica (i.e. organizatie, companie, parteneriat, asociatie si, in genere, orice grupare cu statut legal) nu poate fi trasa la raspundere pe cale penala; numai civila sau administrativa. Motivul ar fi ca acest tip de entitate (persoana juridica) exista doar in context legal, adica de o maniera fictiva, prin conventie, nu de o maniera reala – asa cum exista persoana fizica. Drept urmare, tipul de responsabilitate cu cea mai mare greutate (si cu cele mai serioase urmari) in plan juridic – raspunderea penala – nu s-ar aplica decit persoanelor fizice, nu si celor juridice (adica abstracte, existind numai in plan oficial, juridic).

Presupozitia de baza in acest rationament este ca persoana fizica ar detine ceva absolut esential pentru posibilitatea de a fi tras la raspundere pe cale penala si care lipseste persoanelor juridice. Acel ceva este intentionalitatea – un element de baza in cadrul procesului legal de stabilire a raspunderii penale si care, in vocabularul de specialitate, se numeste mens rea (factorul mental in comiterea unei infractiuni si deosebit de actus reus, care este elementul real, adica fapta propriu-zisa). Cu alte cuvinte, persoanei juridice ii lipseste constiinta. Un element inrudit cu (si s-ar putea spune chiar o supozitie pentru) mens rea este volitia: in majoritatea sistemelor juridice penale, acuzatul trebuie sa fi comis infractiunea intentionat si in mod liber – nu sub presiunea sau la ordinele altcuiva.
Majoritatea sistemelor juridice moderne au abandonat acest principiu si au introdus legi speciale pentru tragerea la raspundere a persoanei juridice in codul lor penal. O exceptie semnificativa este Germania, unde companiile (fie ele si corporatii multinationale) nu pot fi trase la raspundere decit pe cale administrativa. O situatie asemanatoare poate fi intilnita in Cehia, unde numai persoanele fizice pot fi acuzate de crime stipulate in cadrul codului penal. Pina acum doua luni, cind s-a introdus o noua lege, si Luxemburgul era un exemplu de sistem juridic fondat pe principiul societas delinquere non potest.

Cine au dreptate – anticii sau modernii? Putem vorbi de intentionalitate si liber arbitru in cazul entitatilor colective, cum ar fi companiile? De ce am atribui astfel de elemente mentale numai pe criterii antropomorfice?