„Stau in cavoul meu inchis hermetic”

Vacanta de Craciun e si pentru mine un timp de recuperari. Citesc, astfel, snur cele sase volume ale Agendelor lui E. Lovinescu. Ultimul volum (de peste 700 de pagini) a aparut in 2002. Strabatind insemnarile criticului, ma impresioneaza, intii de toate, formidabila sa creativitate: Lovinescu respecta cu strasnicie dictonul latin "nulla dies sine linea". Cred ca a scris efectiv mai mult decit N. Iorga (a carui opera e in buna parte dictata). Lovinescu scrie, de regula, cel putin 20 de pagini zilnic (monografii, tratate istorice, cronici literare, publicistica marunta, romane etc.). Cu toate ca de la 5 p.m. are casa deschisa oricui. Agendele acopera cu minutiozitate intervalul dintre 1923 (anul nasterii fiicei sale, Monica) si 1943, anul mortii criticului. Ultimele rinduri sint din data de 12 iulie 1943, o luni. In dimineata zilei de vineri, 16 iulie, moare (Lovinescu suferea de ciroza). In treacat fie zis, si G. Calinescu a murit intr-o vineri (tot de ciroza). La sfirsitul lecturii, trei lucruri mi-au atras cu deosebire atentia.

Primul e obiceiul "romantic" al criticului (devenit in vremea noastra, din pacate, desuet) de a trimite apropiatilor (nu numai de sarbatori), prin comisionar, fastuoase flori. Principalul beneficiar al gentiletei lui Lovinescu e, desigur, tinara prozatoare Ioana Postelnicu (intre cei doi s-a consumat, de altfel, o emotionanta "amitié amoureuse"). Mentionez ca barbatul are cu trei decenii mai mult decit frenetica prozatoare. Si incearca, zadarnic uneori, sa pastreze decenta si aparentele. Nu pare in ochii celorlalti, daca am bagat bine de seama, ridicol. Desi simpatia lui fata de Ioana Postelnicu devine rapid, in Bucuresti, un secret al lui Polichinelle. Batrinul scriitor trimite prietenei si protejatei sale indeosebi camelii, azalee si hortensii. Dar primeste el insusi, intr-un rind, un vas cu doi irisi si, intr-altul, o hortensie cu sase flori. Se mai daruiesc, la ocazii (de Pasti sau de Craciun, daca tot veni vorba!), ciclame, garoafe, violete… Niciodata crini (nici macar "regali"!), daca am citit atent… Obiceiul e general in Bucurestii de dinainte de al doilea razboi. Nu se merge in vizita fara flori. O hortensie, trimisa printr-un "baiat" (cum nu se mai procedeaza astazi), repara adeseori imbufnarile, neintelegerile si rupturile. Cunoscutii stiu bine pasiunea lui Lovinescu si nu-i pasesc pragul casei fara un cadou floral. Voi mentiona si ca o azalee mai trufasa costa, in 1939, 1200 de lei (un pret, orice s-ar zice, enorm!).

In al doilea rind, m-au interesat filmele din epoca, fiindca Lovinescu merge macar o data pe saptamina la cinematograf. In ultimii ani de viata e insotit de Monica. In preajma razboiului, ruleaza, de pilda, cu enorm succes, Madame Sans Gêne, Cocosatul de la Notre Dame, sau Fata batrina, ultimul film cu inegalabila actrita Bette Davis. Criticul obisnuieste sa noteze succint calitatea filmului (mediocra sau excelenta) si, mai rar, distributia. E un spectator pasionat si tolerant.

In fine si in al treilea rind, am retinut ce citeste intelighentia bucuresteana in acesti ani frenetici si precari, de profunda nesiguranta. Librariile importa carti din strainatate (mai cu seama traduceri franceze, dar si lucrari originale). E. Lovinescu citeste sau daruieste apropiatilor romane de Virginia Woolf (Valurile, Spre far etc.), de Sinclair Lewis (nu apreciaza deloc romanul acestuia, Strada mare), de Daphné du Maurier (celebrul Rebecca, dupa care Alfred Hitchcok a facut un film senzational), de Sartre (Zidul si Greata). In pofida acestor titluri de ultima ora (pe atunci!), Lovinescu citeste cu mai mare placere Proust sau Trecute vieti de doamne si domnite a lui C. Gane. Dupa virsta de cincizeci de ani, gusturile se fixeaza. Lovinescu prefera sa reciteasca pe clasici in loc sa-i descopere.

Ca o concluzie la lectura mea hibernala, as spune ca viata spirituala in pragul celui de-al doilea razboi mondial e febrila (macar in Bucuresti). Nu acelasi lucru se poate spune despre atmosfera politica. Violenta oarba se dezlantuie neingradita. Iorga moare asasinat. Platitudinea oamenilor politici (in frunte cu regele Carol al II-lea) dezoleaza. In 1940, E. Lovinescu scrie si publica monografia despre Maiorescu, doua tomuri de 1000 de pagini, care nu au fost depasite inca. Tot atunci, Romania politica se indreapta spre dezastru. E, de altfel, si convingerea criticului, exprimata nu de putine ori in Agende.