Suvenire si impresii

Cartea poetului Dafin (pseudonim?) se numeste Iasul cultural si social. Amintiri si insemnari (editura Viata romaneasca, 1928, 224p.). Exemplarul cercetat de mine e tocmai acela care a fost daruit de ilustrul poet profesorului de la Litere, Octav Botez (exista astazi, vecina cu Sf. Atanasie, o strada Octav Botez), cu o sensibila dedicatie. Inca din vremea autorului, senzatia cetateanului mai elevat e ca tirgul Iasilor se afla intr-un vertiginos declin. Orasul nu mai este ceea ce a fost odata! Insemnatatea lui a scazut! Acesta e si sentimentul publicistului Rudolf Sutu, despre care am scris deja sau al lui Ibraileanu, cum am vazut dintr-o scrisoare. Dar si al cetatenilor de azi, daca nu ma insel. Ochiul memorialistului Ion Dafin vede pretutindeni detalii exotice, de aspect memorabil. La Bolta Rece, de-o pilda, sint „scaune de lemn de-o rusticitate adorabila”. Vinul este, se intelege, mai presus de orice elogiu.
Citeva pagini se refera si la rudimentarul ideolog A.C. Cuza. Aflam astfel ca viitorul politician si-a inceput cariera scotind ziarul „Ciomagul”, unde publica „spirituale articole”. A.C. Cuza, e de parere autorul, creste la „scoala socialista” (sic!), pe trunchiul sanatos al ideilor radicale, asadar. Ca poet, el e primul cintaret al revoltei ateiste, un novator, cum ar veni, in materie de imprecatii la adresa lui Dumnezeu. Citez spre edificarea cititorului: „La mormintul meu prieteni lasati popii toti sa vie, // Dar le spuneti ca-n viata gindul meu a fost ateu, // C-am privit religiunea ca o goala comedie, // Spovedania minciuna si prohodul o prostie, // Si ca cerul pentru mine a fost fara Dumnezeu”. Ion Dafin se insala, totusi. Cel dintii autor de versuri sarcastice pe tema divinului ramine Mihai Eminescu: „Religia? O fraza de dinsii inventata” etc. etc. In consecinta trairilor explozive si a propagandei lui A.C. Cuza, autorul inregistreaza accesul antisemit din 16 august 1899, care tulbura linistea Iasilor. La zavera antiiudaica participa „mahalagii de la periferia orasului”, avind deviza „Jos jidanii!” (a existat, se pare, si o gazeta cu acest titlu). As aminti faptul ca la 1900, populatia urbei noastre e in proportie de peste 50 la suta de origine mozaica. Pentru a izbucni frictiuni cu celelalte etnii nu e nevoie decit de scinteia unui nechibzuit…
Un alt personaj evocat de Ion Dafin e poporanistul Constantin Stere, care i se pare a avea o „atitudine de satrap”. Stere e un ins despotic, care vede in ceilalti niste „simple manechine”. In schimb, conservatorul Al. A. Badareu, ca primar, e un binefacator al urbei. Al.A. Badareu, sustine Dafin, e acela care rezolva, de pilda, alimentarea cu apa potabila a orasului. Si tot el organizeaza ample lucrari de asanare in zona mlastinoasa a orasului (partea dintre Gara si dealul Galatei). La Ripa Galbena unde, pina la sfirsitul secolului al XIX-lea, e un infect depozit de gunoaie, Badareu ridica „admirabilul monument de arta”, Esplanada Elisabeta, care poate fi vazut si astazi (cind, in treacat fie spus, monumentul are nevoie de o restaurare urgenta). Unul dintre admiratorii lui Badareu, Vasile Teodoreanu, il numeste entuziast-metaforic „Vulturul Moldovei”.
La gazeta „Evenimentul”, se ilustreaza Spiru Prasin, una dintre figurile cele mai pitoresti din trecutul orasului, cel care va fi ucis, prin 1904, intr-un duel cu ziaristul „Scinteie”. Prasin e „o fire foarte simpatica si comunicativa”. „Ochiul mintei lui agere patrunzind adinc”, organizeaza un „vestit cenaclu intelectual”, la care participa toate promisiunile literare din urbe, si face planuri vaste de innoire a literelor romane. Spiru Prasin influenteaza astfel decisiv „tineretul cult iesan” si „imprima o epoca in viata Iasului”. E o exageratie, dar memorialistica accepta (si chiar impune) lirismul si efuziunea. Pentru „exteriorizarea cugetarilor” acestei tinerimi reunite in cenaclul cu pricina, Prasin infiinteaza revista „Epigonii”. In jurul acestui astru literar, revolutioneaza M. Codreanu, Eugen Herovanu, Eugen Petit, epigramistul Giordano, George Volenti, Ion Dafin insusi.
Pe scena teatrelor din Iasi (mai intii la Sidoli si apoi la noul Teatru National) lumineaza remarcabili actori straini: Sarah Bernhardt, in primul rind, dar si Rossi, Adelina Pati, Mounet-Sully. Iar dintre actorii romani, Aristitza Romanescu si Grigore Manolescu. De multa simpatie se bucura ieseanul State Dragomir, actor cu insusiri iesite din comun, care il interpreteaza pe sfisiatul print al Danemarcei, Hamlet si culege „aplause nesfirsite”. In pofida fizicului, „care nu-l ajuta”, il joaca in mod stralucit si pe Romeo. Pentru acest motiv, crede Ion Dafin, „amintirea lui nu se poate uita usor”. Autorul are cuvinte laudative si la adresa vestitei Aglaie Pruteanu, care e o actrita „de o frumusete rapitoare”, al carei „fizic de-o proportionalitate admirabila, ca si simpatia ce radiaza din intreaga ei faptura” ii confera o atitudine martiala, semn al „artistilor desavirsiti”.