Tacerea Lornei

Fratii Dardenne sint un cuplu de realizatori de film belgieni, cunoscuti pentru premiile frecvente la Cannes si influenta pe care stilistica lor a avut-o asupra cinema-ului de arta contemporan. Vazute la noi in regim de cinemateca sau distribuite limitat, La Promesse (1996, Cel mai bun film strain – Societatea nationala a criticilor de film din SUA), Rosetta (1999, Palme d’Or si Cea mai buna actrita la Cannes), Fiul (2002, Cel mai bun actor la Cannes) sau L’Enfant (2005, Palme d’Or) sint exercitii necompromitatoare de critica sociala si analiza a relatiilor interumane de dependenta si iertare.

Expunerea publicului roman la filmografia de festival a maestrilor fictiunii cu camera pe umar a inceput timid abia in 2002, dupa ce succesul „Mortii domnului Lazarescu" crescuse increderea distribuitorilor de la noi in existenta unui public, fie el si de nisa, care sa aprecieze adevarurile neo-realismului social.

Cind Cristian Mungiu lua Palme d’Or in 2007, tributul implicit catre fratii Dardenne a fost recunoscut in presa internationala ca o dovada a sincronicitatii estetice, insa apropierile si/sau directia influentei au ramas umbrite de bucuria succesului mintuitor. Trei ani mai tirziu, Cristian Mungiu umple cinematografele cu brand-ul amintirilor comuniste, in vreme ce ultimul film Dardenne, cistigator (din nou) al celui mai bun scenariu la Cannes 2008, trece timid prin vara ieseana, proiectat cu surprinzatoare obstinatie in iulie si august, reprogramat din nou si la Bucuresti de nu stiu cine, dar as vrea sa-i cunosc. 

Tacerea Lornei e povestea pregnanta a unei tinere albaneze aflate in Belgia pentru a obtine cetatenie si a-si deschide, impreuna cu prietenul ei, emigrant albanez, un bar cu terasa si gradina. Pentru bani, intra in combinatie cu mafiotul de mic calibru Fabio, care-i mediaza o casatorie de afaceri cu un dependent de heroina. Pe Claudy, Lorna il tolereaza la inceput rece, cu gindul la indeplinirea planului pe termen lung. Dependenta de heroina ii provoaca insa lui Claudy groaznice crize de anxietate si singuratate, facindu-l sa se agate de Lorna ca de singura persoana care i-ar putea aduce ajutor. In fata barbatului transformat intr-un copil disperat, Lorna cedeaza putin cite putin, primejduindu-si propria supravietuire intr-o lume mica, pusa pe combinatii mortale.

Pornind de la aceasta intriga, scenariul Tacerii… se ramifica intr-o serie complexa de relatii intre cele cinci personaje principale, iar tema copilului este dezvoltata dincolo de galeria barbatilor defecti, in care neajutoratul Claudy straluceste singur prin incapacitatea de a-i face Lornei rau.

Trecuti prin experienta recesiunii economice de la sfirsitul anilor saptezeci si impresionati de persistenta valorilor umane in rindul imigrantilor de la poarta Belgiei dezvoltate, fratii Dardenne isi pun personajele in situatii care amintesc de vechiul experiment cu cimpanzeul mama si copil ei maimuta. Intr-o cusca incalzita, mama isi va tine in brate puiul doar pina cind fierul se inroseste, apoi il va arunca cit-colo si se va sui cu picioarele pe el, tipind impotriva focului. Cautarea din Lorna este o a treia cale: chiar daca mama se va fi ars pentru totdeauna, cusca poate fi deschisa. Perfect incorsetata in conditii imposibil de contracarat, Lorna nu poate scapa in mod realist. Drama este proiectata in sensul anticei incapacitati umane, zeii fiind inlocuti de pasapoarte, granite si mafioti. Cu speranta in demonstratia dramatica, fratii Dardenne arata spre un alt fel de succes, izbinda forului interior modelat mai crestin decit asemanarea semenilor.