Talciocurile lumii

Francezii au, printre altele, si vocatia tirgurilor de
vechituri. Periodic, ies in piete speciale cu ce nu
le mai serveste in frumoasele lor case.
Vetustetea spectacolului nu are nimic sordid in
ea, obiectele scoase in strada sint, nu chiar
toate, de o nostalgica tinuta, spunind ceva
despre maretia opulenta a unui fost imperiu. Si
pentru ca totul sa fie si placut, nu poate lipsi
picanta gasconada. Acum doi ani, prindeam, la
Tours, un astfel de talcioc de elita, din care insa
nu lipsea clou-ul aferent: intre rasatele obiecte
scoase in lume, pe una din tarabe se odihnea
poza lui… Brejnev, cu faciesul lui inspaimintator
asiatic, ce frantujilor nu le spunea mai nimic, eu
fiind, probabil, singurul de-acolo care stia (o
simtisem o viata), ce insemnase indigestul chip
pentru Estul parasit (si de Franta).
De trecut, imediat, la altceva.
La talciocurile noastre, de-aici, din coasta
sumbrului imperiu condus cindva de individul cu
poze intre vechiturile celuilalt imperiu, al
iluminismului, si de constatat cita diferenta e
intre, pina si intre cele doua soiuri de insolit
comert. Acesta, de la noi, sufocat, pina la
momentul infuziei de… turcisme, de marfa
garantat ruseasca, girata, simbolic, de faciesul
care pe frantuji ii amuza, nu si pe noi.
Nu intimplator imi asez insemnarea de fata sub
sigla talciocului (cuvint rusesc, evident),
similitudinile avind numai de cistigat din
amuzatul exercitiu.
Amuzat si nu prea.
Spectacolul public cu perchezitiile (care, gata,
nu mai au loc) are intrucitva aerul celor doua
ipostaze ale comertului deja pomenit. Numai ca
hazul frantuzesc e inlocuit aici cu unul strapezit,
ce ne e servit pina la indigestie de canalele
media. Seara de seara. Ca Nastase si-a dorit din
show-ul lui domestic si unul de haz, nu incape
indoiala. Numai ca stiind noi prea bine cam ce-i
umbla sub pielea maslinie fostului… umil primi-
ministru, nu ne prea vine sa-i gustam… spiritul
de gluma, cum se zice in talciocuri. Sfidind, cu
aroganta-i cunoscuta, demersul unei justitii ce
vrea sa puna un pic de noua ordine in sistem,
arogindu-si, in plus, prerogative parlamentare,
rasfatatul iliescianismului postdecembrist a
recurs la smecheria de taraba, invitind in raiul
de-acasa citiva gazetari si operatori pe
sprinceana, incercind astfel sa discrediteze ceea
ce justitia ar fi urmat sa efectueze legitim.
(Lasind la o parte imprudenta ministrului justitiei
de a cere actualului parlament – nu cu totul altul
decit celelalte, ce s-au perindat dupa ’89 – un
consimtamint de perchezitie ce se stia ca nu va
avea cistig de cauza, constatam cu tristete si cu
ingrijorare ca strategia generala a corpului
judecatoresc are deocamdata sanse minime in
eradicarea propusa. Eroismul unei Monica
Mocovei trebuie inca sa infrunte o structura
legiuitoare ce-si trage sevele din acelasi
paradigmatic Brejnev cu care se amuza
francezii, cu care nu ne prea vine noua sa ne
amuzam. E descurajant sa constatam ca
abuzurile unui rasfatat al sistemului stau bine
mersi sub ocrotirea unei nomenclaturi de
sorginte brejnevista, vag fardata pentru oglinda
ce ne arata acum U.E. Si mai descurajant e
faptul ca din chiar bancile Aliantei antipesediste
se recruteaza, pentru vot, personaje provenind
din aceeasi zona nomenclaturista ca cea aflindu-
se acum, vezi doamne, in opozitie.
Sa revenim la talcioc.
Pentru ca ce altceva e opulenta casa a
potentatului parlamentar, decit grotesca
burdusire cu obiectele tuturor talciocurilor lumii?
Unul mai dubios decit altul. Nesupuse, evident,
expertizelor profesioniste. Invitarea alesilor
media in odaia nuptiala, linga patul desfacut, pe
linga groasa ei gluma, a insemnat si parafa
intregii inscenari. Intr-un spatiu semanind mai
degraba cu un vanitos muzeu al ambitiilor
gregare, atit de strain, vai, nobilelor case ale
unui Bucuresti spoliat tocmai de semintia
insolentului amfitrion.
Derizoriul in care Nastase – si ca el atitia din
mascata nomenclatura a momentului – incearca
sa impinga eforturile de asanare ale unei justitii
si ea stigmatizata inca, dar sigur perfectibila
moral, nu are sansa nesfirsitei perpetuari. Oricite
ingenioase scenarii de talcioc i-ar mai inspira
imaginatia… de colectionar.
Daca nu ar exista acest optimism – nutrit, de
altfel, de o monitorizare europeana din ce in ce
mai punctuala – am arata mult mai ridati.
Din fericire, putem strecura si noi, printre
boarfele istoriei, portretul cite unuia.