Taranul in epoca de aur (1)

M-am nascut in anul revolutiei din Ungaria. Ulterior, mama mi-a povestit ca, doar cu o noapte inaintea nasterii mele, tata a invelit-o intr-o plapuma, a urcat-o in carul cu boi incarcat cu seminte de floarea-soarelui si sfecla de zahar din propria productie si a luat-o cu el in Iasi: mergeau la Fabrica de ulei si cea de zahar, urmind ca, in timpul cit el alerga sa incheie tranzactia cu fabricantii, gravida sa pazeasca mica lor avere.

Zdruncinata bine pe drumul pietruit, mamei i s-a rupt apa inainte de-a ajunge in oras, dar problema sa se intoarca nu s-a pus! Pe la prinzul mic, dupa ce s-a inteles cu patronul la una din fabrici, tata a ramas sa-si valorifice productia si si-a trimis nevasta acasa. Singura si inghetata de groaza ca va muri, mama s-a hotarit sa transforme boii in cai viteza; asa ca, urcata voiniceste pe capra, a biciuit incetele animale fara ragaz prin intunericul cazind cu repeziciune, pina a ajuns in sat…

Luminindu-i calea cu un lampion si asteptind-o la fiecare pas, bunelul a dus-o la dispensar, unde miinile unei moase cumsecade m-au scos din inchisoarea uda si calda, m-au infofolit in cirpe si m-au expediat cu mama la camera lauzelor, de la etajul micului stabiliment situat chiar linga Primarie. Nu stiam nimic despre Primarie, despre tatal meu care dormea pe sacii lui in Iasi, despre Ungaria si revolutia ei si nimic-nimicuta despre URSS, care incepea la mai putin de 1 km, peste drum de dispensar si dincolo de lunca Prutului. Mai grav era insa ca nici mama, nici tata, ditai oamenii maturi, dar ocupati cu pamintul, fonciirea si celelalte, nu aveau habar de revolutia din Ungaria; compensau insa aceasta lipsa prin cunostinte variate, multiple si temeinice despre URSS!

Ca dovada: putin cam surd si cu mintile usor ravasite de pe urma srapnelului spart in capul lui undeva pe linga Odesa, motiv pentru care a stat ingropat un an prin cearceafurile spitalelor din Bucuresti, tata avea multe sanse sa nu mai nimereasca drumul spre casa de la Fabrica de ulei si cea de zahar. Dar stia ca il asteptau familia, pamintul si perceptorul, bine informat si instruit cam asa: "atine-i taranului calea dupa ce si-a valorificat produsele – e cel mai sigur ca vei obtine de la el banii necesari pentru constructia lumii noi!".

Insa odata, pe cind a ajuns acasa din Iasi, nu-l asteptau doar familia, avutul si perceptorul, ci si alti vreo cinci handralai care… incarcasera tot pamintul nostru intr-un camion de productie ruseasca; ba luasera si plugul, grapa, oile, pina si lina pe care mama o tinea in pod, s-o scarmene, s-o toarca iarna si sa ne impleteasca manusi. Mama plingea privindu-i pe cei cinci de dupa perdele, tata a vrut sa se dea in fata ei barbat si i-a injurat pe hotomani, mai ales ca printre ei a recunoscut, falosi in haina neagra de piele si in caciulile prea mari pentru ei, citiva neica-nimeni de la noi, platiti bine pentru trebusoara cu sila pe care o faceau printre sateni.

Nici nu va imaginati ce bine stia tata sa injure: grijania, Dumnezeii, crucea, biserica, nafura, ceara, cristelnita mamei voastre! Vazindu-i pe aia, a dat drumul la repertoriu. Dar zadarnic, satanele nu s-au speriat deloc de atitea cuvinte sfinte. Mai mult, i-au pus in fata o hirtie abia semnata de taica-sau: bietul bunelul meu, decorat in primul razboi, crezuse ca recunoaste astfel ca veterinarul i-a ingrijit o oaie bolnava! Insa increderea lui oarba in documente i-a jucat feste: hirtia "semnata" cu degetul de el era, nici mai mult, nici mai putin, decit cererea, niciodata scrisa, de a intra in CAP! Chiar cu entuziasm! Astfel se dovedea ca noi cedam de buna voie si nesiliti de nimeni cele vreo 10 ha de pamint, oile, atelajul, lina pentru manusile noastre etc., ca si sacii de zahar si damigenele de ulei cu tot cu carul cu boi din care tata tocmai coborise! "Spre folosul obstei, boule! POBEDA!", i-au strigat tatei incaciulatii. El s-a prabusit pe un butuc din mijlocul curtii, plingind cu lacrimi amare de rusinea ca-l vad nevasta-sa si copiii neputincios.

Numai ca mama era o femeie inteleapta. A iesit de dupa perdele, ne-a adunat pe toti in jurul ei si ne-a spus sa ne lasam in grija lui Dumnezeu. Ceea ce am si facut. Toti sase. Ca si aproape toti din sat. Ca si matusa Maria, cumnata tatei, care, cind au venit si la ea cei cu caciuli si haine de piele sa-i incarce mica avere in camion, a zis NU si NU!!! Primind rapid doua palme barbatesti, ea nu s-a gindit mult si tranc! a incuiat usa dupa ea, a iesit pe acoperisul casei si, cu un topor rotit fioros in mina si o girla de sudalme pe buze, a repetat ca ea nu discuta! Dumnezeu te ajuta, da’ nu-ti baga in traista, ea are nevoie de pamintul ei, asa ca, valea! Si aia, ce-i drept, au lasat-o in pace: adica i-au luat pamintul si fara cererea ei de intrare "benevola" in CAP. In plus, au pagubit-o si de sansa – o sansa de cistig, chiar daca meschin – de a lucra pe paminturile Colectivei, iar copiii ei au fost izgoniti cu biciusca de paznici ori de cite ori au fost prinsi cu vaca la pascut pe cimpurile statului. Si, cum toate cimpurile devenisera ale statului, numai pe marginea santurilor si in cer si-ar mai fi putut paste verii mei vaca…

Publicitate și alte recomandări video