Caută 
4 MIN
Exista cateva colturi de lume care isi datoreaza notorietatea unor intamplari cu iz… contondent. „Reteta" pare simpla: agresivitatea convertita in spectacol. Ce se petrece, in fapt? Organizatorii simuleaza o intrecere violenta, iar aceasta din urma este transformata in eveniment cu specific local, mobilizand intreaga comunitate, dar si turistii de pretutindeni, veniti sa admire cu nesat ostilitatile consumate pe „campurile de bataie".
Cine nu a auzit de Pamplona, bunaoara, orasul spaniol devenit anual teatrul unei neobisnuite alergari, in care oameni si tauri, deopotriva, isi masoara curajul si iuteala de picior. Cursa incepe in dimineata zilei de 6 iulie, la ora opt, dureaza trei minute, se desfasoara pe un traseu prestabilit, lung de 825 metri, iar cornutele infioratoare sunt in numar de sase. Inainte de intrecerea propriu-zisa, participantii cer protectia Sfantului Fermin, patronul Navarrei, dupa care alearga precipitat inaintea patrupedelor furioase, sub amenintarea coarnelor si copitelor din dotarea acestora. Pentru indraznetii care isi asuma „jocul cu moartea", fuga disperata nu este doar ocazia de a-si testa calitatile atletice, cat si taria de caracter. Victime pot fi de ambele parti. In toate zilele festivalului au loc coride sangeroase; taurii sunt ucisi de toreadori in chinuri de neimaginat, intru delectarea publicului venit sa contemple reprezentatiile macabre. O farama din bunul renume al orasului i se datoreaza lui Ernest Hemingway, cel care l-a evocat in The Sun Also Rises („Soarele rasare, soarele apune", 1926), unul din romanele de tinerete ale viitorului laureat cu premiul Nobel pentru literatura.
Tot in Spania, la Buñol, langa Valencia, in ultima zi de miercuri a lunii august, are loc celebra Tomatina – o bataie generalizata cu rosii, care maculeaza intreaga Plaza del Pueblo. De aceasta data, scopul este mai curand ludic: amuzamentul colectiv sau eliberarea de griji. Si aici „ciocnirile" se petrec dupa reguli stricte: bombardamentul amical dureaza doua ore (intre 11 si 13), participantii (aproape 40.000) imbraca tricouri distinctive, rosiile sunt moi ori sunt strivite in prealabil, nu sunt aruncate obiecte care ar putea vatama fizic pe cineva. Chiar daca au fost consemnate si accidente neplacute, la Buñol nu sunt nici morti, nici raniti. Fiesta, in schimb, dureaza mai multe zile, este condimentata de petreceri, focuri de artificii si concerte – motive suficiente pentru a fi cautata de turisti.
Nu am evocat cele doua exemple fara un motiv anume. Tocmai am citit in Ziarul de Iasi despre cazul unui tanar, dintr-un sat iesean, rapus deunazi, intr-o confruntare purtand amprenta specificului autohton, cu o lovitura mortala de tarnacop. Agresorul? Colectiv, adica necunoscut. Ce ar putea justifica o asemenea barbarie, petrecuta chiar de sarbatori? Doua cete belicoase de flacai turmentati („suseni" contra „valeni") isi disputa, potrivit traditiei locale, intaietatea in probleme de amor. Miza macelului reciproc? Atentia fetelor de maritat. Barbatia se dovedeste, astfel, in grup, anonim, consacrand eficienta intalnirii dintre parul manuit cu dexteritate si capul vreunui presupus rival. Aflu ca in zona impricinata „dialoguri" similare sunt organizate de mai multe ori pe an, celebrand in chip inedit evenimentele religioase importante (Pastele, Sf. Gheorghe, Craciunul). Din pacate insa, distractia unora – se vede – lasa urme dintre cele mai dureroase.
Nu sunt profet, dar anticipez ceva… Presa va consemna in zilele viitoare bilantul traditionalei „batalii de la Ruginoasa". Ca de fiecare data, sute de politisti, medici si salvari, zeci de televiziuni si reporteri se vor mobiliza pentru a interveni sau a imortaliza cadre memorabile de la „sfanta ciomageala" care da, an de an, maximum de notorietate negativa localitatii. Cu voia autoritatilor care par a incuraja obiceiurile stramosesti, recuzita protagonistilor va fi scoasa de la naftalina: sumane mitoase, cusme negre, imblanite, masti de speriat, bate frumos crestate cu motive populare, tobe si trompete pregatite sa anunte momentele asaltului decisiv si victoriei finale. Ca de fiecare data, binele va invinge raul, cei puternici ii vor umili pe cei slabi, testele unora vor siroi de sange, vechiul va surclasa noul, datina se va impune in detrimentul modernitatii. Iar fetele nemaritate vor fi, un an cel putin, de partea invingatorilor.
Sa nu fim insa moralisti de circumstanta. Placeri morbide si estetici ale violentei intalnim mai peste tot. Etnologii si hermeneutii le-ar putea gasi justificarea simbolica sau initiatica. Sta in firea omului sa-si etaleze agresivitatea, sa-si exhibe ori sa-si cenzureze instinctele. Aberatiile „sarbatoresti" ar trebui totusi reprimate. Traditia poate fi croita pe un calapod cat mai urban, bazat pe conventii, si nu pe unul primitiv, de esenta tribala. Daca ar fi existat reguli ferme de organizare, episoade triste, de felul celui sus-pomenit, n-ar fi fost posibile. Exacerbate nefiresc, orgoliul si vanitatea nasc monstri. Va doresc sa nu-i intalniti in zilele de An Nou. Sarbatori fericite!
