Un altfel de director. Directoarea Nicoleta Ailoaie

Este cunoscut faptul ca statul este cel mai ineficient administrator. Motivatia este simpla si nu necesita o justificare alambicata. Administratorul averii statului este unul total interesat de propriile interese. Doar salariul, care oricum vine in buzunarul sau, nu-l stimuleaza ca sa nu doarma noaptea de grija bunului public. Omul acesta nu resimte pe pielea lui proasta administrare.

Un alt motiv, mult mai grav, este ca, umblind cu borcanul cu miere, isi linge si el degetele. Numai ca la romani degetele si le ling proprietarii, adica statul in general, pentru ca administratorul postrevolutionar papa cam tot borcanul. Stapin pe borcan, administratorul stie cui sa mai scape cite o lingura de miere ca sa "inchida ochii". Partidele politice cunosc foarte bine care sint cele mai dodoloate borcane si se tirguiesc la impartire. Eu vreau Loteria Romana, eu Petrom-ul, eu BCR, eu Bancorex etc. Romtelecom-ul s-a dus pe apa simbetei dupa investitii enorme ale statului roman.

Revin la Iasi, si anume la S.C. Compiata. Cine nu stie cum aratau pietele orasului nostru in 1992? Politica acestei societati era sa incaseze bani fara chitante, sa asigure aprovizionarea  tuturor grangurilor si, prin politica dusa, sa fie liniste si pace.

Privatizarea acestei societati era sustinuta de toti cei care sugeau la tita acestei societati, extrem de generoasa de altfel. Si va dau cuvintul meu ca erau foarte multi si foarte bine motivati sa ramina cu tita in gura. Chiar si azi, … of, Doamne!

Mi-am dat seama ca veniturile pietelor orasului pot sustine cheltuielile pentru modernizarea lor si, dupa realizarea acestui obiectiv, pot contribui la venituri consistente pentru Primarie.

Am avut inspiratia s-o numesc pe doamna Nicoleta Ailoaie director peste pietele iesene, declansind ofensiva de preluare a pietelor orasului. Un magistrat ilustru, de o integritate fara cusur (Dumnezeu sa-i dea sanatate si viata lunga), mi-a spus:

– Domnule primar, daca pietele ramin ale lor (ale S.C. Compiata), avind in vedere uriasele venituri, va fi greu sa cistigati razboiul cu ei.

– Imi sugerati sa le preiau?

– Ii veti lasa fara aer.

Am preluat (greu de tot) pietele si toate veniturile au revenit Primariei.

Au urmat procese in valuri succesive si la toate nivelurile instantelor de judecata.

Intre timp, doamna Ailoaie a inceput sa faca ordine si hotii (ce multi erau!) au fost dati afara. Orice incercare de furt era drastic sanctionata. Directoarea n-avea somn, n-avea odihna si era prezenta peste tot.

Un colectiv de tineri – domnul Neculau Catalin, domnul Haras Costica etc. – se constituise intr-o echipa de control, dirijata de doamna Ailoaie, omniprezenta si foarte eficienta.

Banii curgeau in casieriile Primariei si pietele au inceput sa se modernizeze. Mai mult, ne-au permis construirea Ateneului, a Liceului Ortodox, a cladirii pentru Arhivele Statului si a Casei de Cultura. Veniturile se apropiau la doua milioane de euro anual.

Trebuie sa mentionez ca doamna Nicoleta Ailoaie, ca si ceilalti de altfel, isi cumpara produsele de la piata ca orice alt cetatean al Iasilor.

Numai ca vechii stapini, care sugeau la tita pietelor, au declansat un razboi total pentru a recupera formidabila sursa de venituri. Au reusit sa formeze o armata redutabila, care avea ca scop recapatarea privilegiilor.

Demolarea insalubrelor chichinete, necesara pentru modernizarea pietelor, s-a facut cu eforturi enorme. Imi amintesc cum un granguras, cu neamuri pe unde trebuie, a atacat o dispozitia de demolare. Sistarea demolarii, dispusa de justitie, a sosit dupa finalizarea lucrarii. Aveam grija sa dau dispozitiile vineri, astfel ca pina luni sa fie executate integral. In cazul la care ma refer, citeva roabe de moloz au fost carate dupa sosirea sistarii.

Totusi, cite anchete, declaratii, presiuni au suportat salariatii mei din aceasta cauza! Anchetatorii – cumnati, frati, neamuri cu reclamantii – se zborseau, intimidau si vorbeau grobian cu bietii salariati care luptau cu adevaratele mafii ale pietei iesene.

Secretara Vernica plingea mereu si era la limita suportabilitatii. Directoarea Ailoaie, o admirabila luptatoare, era foarte curajoasa si era un os greu de inghitit. Era un adevarat uragan care provoca panica in rindul hotilor din piete.

La inspectiile pe care le faceam, mafiotii in curs de coagulare paraseau marfa pe tarabe si fugeau. Odata, am ajuns in Piata Dacia si toate tarabele erau pline de marfa, dar nu era nici un vinzator.

Politia, cu citeva exceptii, s-a raliat eforturilor Primariei si succesul nostru s-a datorat in mare parte si acestei institutii.

Mutarea Bazarului de pe Ghica Voda a fost un real succes, dar obtinut cu mare efort. Servicii specializate m-au avertizat ca se string bani pentru a plati pe un transnistrean sa ma suprime. Am facut uz de o buna diplomatie pentru aceasta reusita si multumesc liderilor romilor care m-au ajutat. Dupa ce au vazut ca afacerile merg si mai bine sub pasarela Nicolina, s-au oferit sa ma sprijine in campania electorala.

Sub pasaj era o crisma si era mai solid implantata decit stinca de la Stefanesti. Avea sustinatori in toate paturile sociale si in toate institutiile. Eliminarea acestui punct poluator, generator de mai multe crime, a constituit un succes imens, din pacate platit cu prea mult efort si stres.

La Bazar, doamna Ailoaie prindea hoti aproape zilnic si le desfacea contractul de munca imediat. Intr-o zi a prins opt hotomani care aveau foarte multe tertipuri sofisticate pentru furt. Eu n-am intilnit un specialist mai mare si mai eficient in a prinde hotii. Eram uimit, citeam declaratiile prin care recunosteau ca fura si nu ziceau nici "pis" cind erau matrasiti afara.

Succesele doamnei director Ailoaie s-au concretizat prin cresterea spectaculoasa a veniturilor, prin cresterea calitatii activitatii din piata, prin modernizarea tuturor pietelor. Dupa plecarea mea in Cuba, un astfel de om nu-si mai gasea locul. Intreaga sa munca a fost data in grija unora de la fosta S.C. Compiata si aceasta stralucita femeie nu si-a mai gasit locul. S-a retras total si, din cind in cind, vine la mine si plinge:

– Cit am muncit noi, domnule primar…

– Nu plinge. Tu ai dovedit ca si averea publica poate fi administrata eficient. Fii multumita ca n-au fost concesionate inca pietele. Arabii sau turcii erau foarte interesati…

– Dar drumul este deschis spre insusirea pietelor de …

– Lumea nu sta pe loc si averea publica este o tentatie greu de oprit. Daca nu le fura astia, cu siguranta le vor fura altii. Bancorex-ul, petrolul, gazul, padurile, Romtelecom-ul, muntii, marea si tot ce am avut noi, romanii, a fost furat. Noua ne vor ramine lacasurile de cult, loc pentru a avea unde plinge….