Un tar pentru Mileniul III

Mai cu seama dupa recentul razboi din Georgia, din ce in ce mai multi comentatori occidentali cauta asemanari intre premierul rus Putin si dictatorul Stalin. Si le gasesc. Simon Sebag Montefiore, autorul unei foarte apreciate biografii recente intitulate "Tinarul Stalin" vorbeste despre "aceleasi aparitii militaroase in public" si despre "resentimentul mocnit" al amindurora. Intr-o celebra discutie din 1946 cu Milovan Djilas, Stalin spunea: "Fiecare isi impune propriul sistem pina atit de departe cit pot marsalui armatele sale". Am simtit si noi, romanii, din plin punerea in practica a acestei viziuni. O alta interpretare a spuselor lui Stalin ar fi: "Acolo unde am ajuns, acolo raminem". Doctrina neo-tarista a lui Putin pare un pic diferita de cea bolsevica: "Acolo unde am fost, vom mai fi".

Actuala atitudine a premierului Putin are, desigur, radacini istorice, legate de expansiunea fara precedent a Imperiului Rus in secolele 17-19. Ca si la bolsevici, mult mai importanta decit influenta geopolitica intr-un anumit teritoriu este pentru actuala putere de la Moscova subjugarea directa sau macar dominarea neconditionata. Lectia militar-politica servita de colosul rus in micuta republica caucaziana Cecenia este inca vie. Actuala Georgie, sub Mihail Saakasvili, nu se lasa subjugata. Ca urmare, este portionata – prin invazia directa si prin recunoasterea Osetiei de Sud si a Abhaziei. Este de la sine inteles ca micile provincii rebele fata de statul georgian vor fi incorporate, mai devreme sau mai tirziu, de catre Rusia.

Apare intrebarea legitima daca nu cumva se profileaza un al doilea Razboi Rece. In sens ideologic, raspunsul este mai degraba nu, dar ca demonstratie de forta si de vointa geo-politica, probabil ca da. Acelasi expert Montefiore crede ca actuala situatie s-ar compara cel mai bine cu Criza Berlinului din 1948. Atunci, rusii blocasera orice posibilitate de aprovizionare a zonelor vestice ale metropolei germane aflate sub ocupatie americano-franco-britanica. Occidentul a fost pus la incercare de catre rusi, cum o fac si acum, in Georgia. In 1948, occidentalii nu au cedat, organizind un pod aerian de aprovizionare a locuitorilor Berlinului fara precedent in istorie.

Avind pe atunci un singur dusman clar, Uniunea Sovietica, capacitatea de reactie a Occidentului fata de provocarea geopolitica a rusilor era concentrata asupra unui obiectiv unic. Actualmente, americanii sint mult prea marcati de experientele lor in Afghanistan si Irak, precum si de amenintarea reprezentata de un Iran dispus sa fabrice arme nucleare. Recunoasterea republicilor separatiste din Georgia de catre Rusia a generat doar putin mai mult de "ingrijorare profunda" din partea presedintelui Bush. Au fost sistate citeva operatiuni comune Rusia-NATO. Europa vestica a intirziat in a se constitui intr-o putere militara si politica credibila in fata unei Rusii sperind sa redevina ceea ce a fost. In plus, desigur, conteaza enorm dependenta tarilor europene de materiile prime rusesti, in principal de gaz. Amenintarea cu sanctiuni economice la adresa Rusiei n-ar atrage efecte notabile: multe din marfurile importate din vestul Europei pot fi gasite oriunde altundeva pe piata mondiala, iar finantele Rusiei (spre deosebire de anii 90) galopeaza de sanatate in urma exporturilor de petrol si gaze. In plus, orice sanctiune ar da peste cap pietele internationale de materii prime, riscind sa impinga economia mondiala in criza. De pierdut ar avea tot Occidentul, confruntat cu o eventuala criza a incalzirii cetatenilor sai (si cu o multime de efecte economice directe si indirecte) in absenta livrarilor rusesti de gaze, sistate in contrapartida la eventuale sanctiuni vestice.

Pina la o potentiala independenta energetica a tarilor vestice vor mai trece 20-30 de ani (presupunind ca se vor identifica surse de energie alternative fiabile). Intrebarea de bun-simt care se pune: va fi Europa dispusa sa cedeze in continuare la capitolul principii democratice si drept international in fata pretentiilor expansioniste si hegemonice ale Rusiei? Si daca da, pina unde si pina cind? Ce miscare vor face Statele Unite in continuare (mai ales ca mandatul presedintelui Bush va expira in curind, iar atitudinea exacta a viitorului presedinte de la Casa Alba este cu totul necunoscuta). Exact raspunsul la astfel de intrebari probabil vrea sa afle si Putin, in etape, prin vechea metoda a provocarii.

Este evident nu numai pentru noi, atit de apropiati, ca se pregateste Transnistria. Tonul oficialitatilor rusesti fata de Republica Moldova s-a inasprit in ultimele zile. De pe o pozitie de forta, Rusia cere acum Moldovei sa revina la planul Kozak din 2003, care prevedea un scenariu federalist. Atunci, presedintele moldovean Voronin respingea planul pe ultima suta de metri, la presiunile Occidentului. Este de asteptat ca tarile vestice sa nu mai fie la fel de ferme, in actuala conjunctura. Rusia va testa in continuarea reactiile vesticilor. Intrebarea este, cum spuneam, pina cind – si pina unde?