Ziare si ziare

Zilele trecute mi-a atras atentia un dosar alcatuit de cotidianul berlinez "die tageszeitung" (taz, 18.09.07). Tema? "Ziarul viitorului"! Evident ca un fir rosu al dosarului il reprezinta intrebarea daca ziarele ca tiparitura mai au, de fapt, un viitor in conditiile in care cei care vin din urma (noile generatii) isi iau, in marea lor majoritate, informatiile de pe internet! Dar discutia asta s-a purtat si la aparitia cinematografiei ("Va mai merge lumea la teatru?"), si la aparitia televiziunii ("Va mai merge lumea la cinema?"), discutia asta se poarta si in materie de carte tiparita, si e de presupus ca asa cum teatrul exista bine mersi in paralel cu filmul, tot asa vor continua sa existe si cartile, si ziarele tiparite in paralel cu internetul sau televiziunea.

In fine. In dosarul in cauza sint discutate chestiuni de genul "chiar vinde sexul?". Sau o fac mai degraba stirile "locale"? Ce citesc oamenii in virsta? Dar tinerii care nu cumpara ziare, cum, cu ce ziar ar putea fi "cumparati" (cistigati ca cititori)?

Elvetianul globalizat

Una din piesele grele ale dosarului il reprezinta interviul cu Michael Ringier, proprietar (impreuna cu surorile sale) al unui imperiu gazetaresc care se-ntinde din Elvetia pina-n China si Vietnam, incluzind mai toate tarile din Europa de Est. Intrebat daca el crede in ziarul pe hirtie, Ringier a raspuns sec: "Neaparat. Pina si internautii printeaza tot timpul cite ceva. (…) Apoi, ziarul este, desigur, un model minunat pentru clientii de publicitate. In presa tiparita putem sa strecuram sub nasul consumatorului reclame fara ca asta sa-l deranjeze". Vizavi de intrebarea ce ar impiedica o fabrica de ciocolata sau un fabricant de arme sa bata la usa concernului sau, Ringier a replicat: "De ce i-ar interesa? Aia-si baga banii in domenii in care se pricep. Iar profitul in afacerile mass media nu mai sint nici ele atit de mari.

Mai ales in Europa de Est, insa, exista investitorii politici. Acestia vor sa devina presedinte al tarii si cred ca pentru asta au nevoie de-un ziar. Altii cumpara o gazeta pentru ca o considera o arma pentru atingerea unor terte teluri economice sau personale". In orice caz, Ringier e convins ca vor exista tot mai mult si investitori straini de bransa, "pentru ca afacerea cu gazetaria are un farmec aparte. Are de-a face cu puterea, cel putin asa cred oamenii. Ca editor sau proprietar de publicatii primesti altfel de invitatii decit daca produci surubelnite. Iar intre timp se cistiga atitia bani, incit cineva-si poate permite din banii de buzunar un ziar propriu sau, ca altii, un club de fotbal". (Vezi Patriciu, vezi Becali…)

Maximizarea profitului prin minimizarea produsului

O alta piesa grea din dosarul aparut intr-o editie speciala de 40 de pagini pe 15 septembrie il reprezinta eseul semnat de americanul Russel Baker (*1925), care a primit de-a lungul timpului mai multe premii Pulitzer pentru editorialele sale din New York Times. Intr-o privire de ansamblu asupra starii presei americane, ingrijorarile lui Baker sint mari. Iar problemele majore ale acesteia rezida mai putin in partea publicistica si mai mult in partea economica si in structura proprietatii. "Cele mai bune contributii pe tema crizei din redactiile si conducerile ziarelor se gasesc in propriile pagini economice si in prelegerile jurnalistilor cu functii de manageri", scrie Baker. Si da drept exemplu un speech al fostului editor al cotdianului Los Angeles Times, John S. Carroll. Titlul conferintei: "Ce se va intimpla cu ziarele?".

O prima problema alarmanta ar fi, in opinia lui Carroll, faptul ca "intre proprietari si jurnalisti nu mai exista comunicare si viziuni comune asupra telului urmarit". Scrie apoi Baker: "Proprietarii de stil nou ai ziarelor sint adesea iritati cind aud de la redactori si reporteri argumentul traditional cum ca jurnalismul ar fi un serviciu public, intrucit acesta livreaza cetatenilor informatiile care fac posibile o democratie functionala". Ziarele ar fi devenit – una din concluziile preluate de la Carroll – "o victima a acelei teorii de pe Wall Street conform careia profiturile pot fi maximizate prin minimizarea produsului"…

Intre "V-am prins!" si "N-au facut-o ei!"

Apropo de presa americana: simbata trecuta, telespectatorii din Romania au putut vedea un film intitulat chiar "Ziarul" (The Paper, 1994, SUA, cu Michael Keaton, Marisa Tomei, Robert Duvall, Glenn Close, Jason Robards, Jason Alexander). N-o sa povestesc aici filmul. Retin doar faptul ca acest film ilustreaza cit se poate de bine insemnatatea jurnalismului intocmai in acceptiunea sa traditionala (cea care pentru noul tip de investitor/proprietar pare dispensabila), ca mediu de informare corecta in spiritul dreptatii si-al adevarului.

Un tabloid local new-yorkez (cu "doar" 300 de angajati, daca am retinut bine, fata de cei 700 ai unui ziar new-yorkez national) nu stie cu ce sa deschida a doua zi editia. Tocmai au fost arestati doi tineri afro-americani, suspecti de uciderea a doi oameni de afaceri albi. Alicia Clark (Glenn Close), responsabila editiei, da drumul la tipar cu titlul de-o schioapa: "V-am prins!". Jurnalistul Henry Hackett (Michael Keaton) ajunge-n redactie cu dovada ca cei doi negri sint nevinovati. Vrea sa fie oprita tiparirea ziarului (fiecare ora de intirziere costa 20.000 de dolari!), sa fie deschis cu un articol rescris, cu titlul pe prima pagina: "N-au facut-o ei!". Si dupa o alta droaie de incurcaturi (filmul e ceva intre comedie si satira), ziarul apare in cele din urma cu noua deschidere. Suna patetic, dar se potriveste (mai ales filmelor americane, nu-i asa?): dreptatea si adevarul triumfa in cele din urma…

Presa carpato-danubiano-pontica

Dupa ce "ochisem" deja drept subiect de articol chestiunea ziarelor, iata ca alta intimplare face ca Alina Mungiu-Pippidi sa semneze in "Romania libera" de miercuri ("Kompromat la DNA") un comentariu din care putem desprinde o imagine cit se poate de plastica a situatiunii: "Poate nu stiti ce e un kompromat? E un cuvint rusesc de tranzitie, care defineste in presa rusa manipularea de informatii compromitatoare reale sau inventate la comanda cuiva pentru a compromite o persoana sau o institutie.

Kompromatul e o institutie economica (iese banul) si politica (schimbi demnitari) din ce in ce mai serioasa in presa noastra, deschizatorilor de drumuri ca Sorin Rosca Stanescu adaugindu-li-se si ziare mai cu nume. (…) Presa romana se lupta timid sau deloc cu coruptia, dar foarte energic cu cei care lupta cu ea, cum presa italiana pe timpul «mani pulite» nu a facut-o niciodata, desi proprietarii ei nu erau mai presus de orice banuieli (…)".

Culmea, insa, stiti ce este? Faptul ca in Romania (si, desigur, si in alte tari – probabil nu doar est-europene…) pericolul nu vine atit dinspre "maximizarea profitului", cit dinspre aceste interese oculte politico-economice ale unor proprietari de tip nou in varianta est-europeana (vezi si spusele lui Ringier de mai sus!), care numai "dreptate si adevar" nu urmaresc, asa cum nu urmaresc nici sa se mai imbogateasca din ziarul tiparit vindut cititorilor (sint deja suficient de bogati!), tirajul vindut fiind net secundar in economia lor de interese! Doar ca nici cititorii "traditionali" (cei care vor o informare corecta si opinii cinstite) nu sint prosti, iar o dovada o reprezinta si rezultatul unui sondaj facut de "Evenimentul zilei", aparut in editia din 20 iunie 2007. Intrebarea pusa cititorilor in ziua precedenta a fost urmatoarea: "Cita incredere aveti in presa comparativ cu 2004?". Rezultatele par paradoxale – la prima vedere: "Mai multa" au spus 23,5% dintre respondenti si "Mai putina" 72,43% (restul de 4,08% au raspuns "Nu stiu")!

Am spus ca acest rezultat pare paradoxal la prima vedere, daca ne gindim la faptul ca presa romaneasca numai bine n-a dus-o (din punct de vedere al libertatii politice de dezvoltare si afirmare) inainte de 2004, bine stiu fiind faptul ca onor Nastase&Co. au cam controlat intr-un fel sau altul mare parte din presa (nu numai scrisa). Dar daca punem in balanta dezvoltarea ulterioara cistigarii alegerilor de catre Traian Basescu, aparitia unor noi "jucatori" pe piata gen Dinu Patriciu si instrumentalizarea anumitor publicatii ("Adevarul" acestuia, "Jurnalul national" al lui Voiculescu etc.) pentru "sfinta" lupta concertata impotriva "dictatorului" Basescu, cred ca nu ne mai miram ca cititorii au mult mai putina incredere in presa.

Alta culme: increderea a scazut si datorita faptului ca, in urma descatusarii presei dupa cistigarea alegerilor de catre Basescu, prea s-a spus (la televizor) si s-a scris (in gazete) orice aproape mai mereu fara argumente credibile, dovezi palpabile! Iar cind libertatea presei este folosita pentru campanii de presa cusute cu ata alba si burdusite cu bani negri (spalati sau mai putin spalati…), fara nici o masura si sfidind minimul bun simt, cum sa fi crescut increderea in presa?

Din fericire, asa cum exista oameni si oameni (mai credibili, mai putin credibili), exista si ziare si ziare (mai credibile si mai putin credibile).