Zimbiti, va rog!

Dedindu-ne unui joc – un pic macabru, recunoastem -, sa completam seria de grozavii cu care ne regaleaza, seara de seara, televiziunile imaginind altele si altele, de-aceeasi marca. Doar ca joc nevinovat. Nevinovat si nu prea. Pentru ca ce ni se ofera – inimaginabil – poate egala intelegerea noastra. Fie ea si un pic macabra, cum am stabilit.

Ar fi nedrept sa nu-i recunoastem schimbarii de dupa ’89 tocmai aceasta defulare generala. Dupa ce jumatate de secol totul fusese tinut sub obroc. Un obroc, fie vorba, sub care se consumau, slava Domnului, nenorocirile lumii, doar ca ele trebuiau lasate in taina, dictatura nepermitindu-si licente de imagine in materie. Fireasca, deci, explozia de imunditati, cu atit mai frapante cu cit urma indigestelor programe doar cu aparitiile cuplului dictatorial. Ne si miram – desi nu prea – revazind acum vodeviluri cu dragalasii Caragiu si Calugareanu, ce se strecurau, siret, intre uriciunile propagandei.

Sindromul se supune intrucitva psihanalizei, inscriindu-se perfect clinic maladiei generale: ivirea nesperata a defularii a generat – la fel de clinic – scormonirea celor ascunse pina atunci.

Intr-un contrast – pina la un punct benefic – al extremelor, divulgarea vietii private, in componentele ei cele mai neasteptate, face mult bine unei tari ce a cunoscut un regim importat, mentinut pe brutalitate si minciuna.

Dar, in definitiv, chiar avem nevoie, are nevoie natia, periodic oropsita, de spectacolul grotesc ce-l intretin abuziv micile ecrane?

Chiar sintem ahtiati dupa noutatea de acest gen?

Batrina, plimbata pe la clinici, gasindu-si sfirsitul in lipsa unei interventii prompte; armament furat – cum ai fura gaini – din depozitul de la Ciorogirla; tata amenintind, protestatar, ca-si arunca pruncii pe fereastra; purtator de cuvint al Guvernului ambalat intr-o incaierare interlopa; indivizi cu cagule executind fara cricnire casierita, dar si pe cel – sublimul naiv! – ce i-a sarit in ajutor; doamna profesoara – ce doamna! – caftindu-si la vedere eleva; parinte – ce parinte! – batind-o mar pe colega fiicei domniei-sale, crezindu-se, aceasta, mai frumoasa; ultramodern mall in constructie prabusindu-se ca o cosmelie peste sarmanii muncitori; oameni cu lampase in frunte asfixiati in infernul subteran al Petrilei; borfasi iesind din instanta si ascunzindu-si fata in pulover, altii insa pozind zimbitori; bulgar, "bulgaroi cu ceafa groasa" – Eminescu, nu?, traversind Romania cu masina burdusita cu arme de contrabanda; jaf – intr-un minut si trei secunde – la Banca Transilvania din Cluj; incaierarile ca-n sapte pacate ale gastilor mafiote din mahalalele Bucurestilor etc., etc.

De ce n-am adauga – jucindu-ne, ce joc! – si altele, inventate acum, pe loc.

Convinsi fiind ca arta (inventiei) bate viata.

Deci.

Pe marea antena de la Pietrarie – fata cu cap retezat, spinzurata de picioare; la Bolta, grec ("grecotei cu nas subtire" – Eminescu, nu?) mincindu-i limba altui grec; in fata la Trei Sarmale – platou urias cu miini si picioare taiate, ojate; traficant de droguri, la git cu punga incriminanta, plimbat demonstrativ de doi politisti pe Stefan cel Mare; profesor batrin, filmat de o eleva, masturbindu-se in closetul pentru dame; fata si baiat, impuscati in timp ce faceau amor pe Obeliscul Leilor; rest de satelit, cazind peste un ANL si facindu-l praf; juna, evadata din Socola, facind striptease in barul Diavolo; baba de 91 ani, otravindu-si amantul de 20 si mincindu-l oscior cu oscior.

Acord perfect, nu?

Era cindva – in epoca de aur – un sketch: Zimbiti, va rog/ Ha, ha, ha, ha/ Ei, nu chiar asa/ H, h, h,h/ Va multumesc/ La, la, la, la/ La, la, la, la.

Vineri seara, la Filarmonica, a fost Brahms: Concertul pentru pian nr. 1. Ce binecuvintata compensare.