Ambulante puse pe drum de betivi

marți, 16 noiembrie 2010, 22:12
3 MIN
 Ambulante puse pe drum de betivi

Asa s-a intamplat si ieri, cand echipajele de urgenta s-au grabit sa intervina dupa ce un barbat, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, a sunat la 112 anuntand un caz grav. "Am fost solicitati pentru a interveni in Mascateni pentru victima unui posibil accident feroviar. Un barbat a sunat dupa ce a gasit langa sine o persoana in stare de inconstienta si plina de sange", a declarat Mihai Murariu, directorul medical al SJA. Catre locul solicitarii au plecat echipaje ale politiei, unul al Ambulantei Trusesti si un altul, cu medic, de la Botosani, care sa iasa in intampinarea acestuia. Ajunsi la fata locului, salvatorii au gasit un tanar de 20 de ani, care dormea pe sina, cu mai multe plagi taiate la maini. Preluat de cadrele medicale, el a dormit tot drumul spre spital, la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) spunandu-le medicilor ca nu fusese lovit de tren, ci se aruncase din el. Asta dupa ce a incercat sa-si taie venele cu o lama, insa a renuntat din cauza ca-i era frica de durere. Ghinionul sau norocul a facut ca barbatul sa nu pateasca mare lucru, automotorul circuland cu o viteza foarte mica. "Ne ameninta ca dupa ce pleaca din Urgente oricum se va sinucide. Noi ce putem face in astfel de situatii?", se intreba ieri un asistent din cadrul UPU.

La doar cateva minute un alt echipaj al SJA a adus la urgente un barbat de 43 de ani, din satul Doina, comuna Rauseni, care a reusit "performanta" sa cada in cap din caruta, dupa ce a baut prea mult alcool. "Pacientul era in stare critica. Prezenta un traumatism cranian deschis, posibil cu fractura de baza de craniu, otoragie stanga si halena alcoolica puternica. Dupa ce a fost investigat la Botosani a fost directionat catre Iasi", a precizat Bogdan Ursu, medic in cadrul SJA.

Achizitii de aparatura anulate din cauza betivilor

Desi cele doua cazuri au necesitat si ajutorul medicilor, in multe alte situatii persoanele aflate sub influenta bauturilor alcoolice nu fac decat sa consume resurse importante.

Zece betivi pe zi este media cu care se confrunta cadrele medicale din judet, iar efortul financiar pentru tratarea acestora depaseste in unele luni un milion de lei, pentru spitalizarea de zi decontandu-se cam 570 de lei, iar pentru o internare continua 1.500 de lei. Numai la UPU au ajuns pana luna trecuta 1.000 de betivi, adica aproape cinci astfel de pacienti in fiecare zi. "Cand tragem linie la finalul unui an realizam ca o buna parte din sumele decontate pentru serviciile prestate, chiar peste 100.000 de lei, merg pe tratamentele acestor pacienti, in loc sa putem cumpara materiale sau aparatura cu acesti bani", a spus  Petre Radauceanu, medic sef al UPU.

Sute de dependenti internati la psihiatrie

Cei care se confrunta cel mai des cu betivii sunt angajatii SJA, care iau din strada persoane cazute din cauza alcoolului si le transporta la Urgente sau la Psihiatrie. "Zilnic sunt chemari pentru astfel de cazuri. Uneori in weekend avem si cate 10 transporturi. Nu e normal. Sunt alti oameni care au nevoie disperata de ajutorul nostru si nu li-l putem oferi, pentru ca nu avem echipaje", a explicat Mihai Murariu.

Potrivit medicilor de specialitate, in fiecare an cateva sute de dependenti de alcool sau de droguri se interneaza pentru tratament. Sumele atribuite tratarii unui dependent de bauturi alcoolice este aproape similar cu cel pentru tratarea unui bolnav de cancer.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii