Cadre didactice obligate sa lucreze la tara

miercuri, 22 februarie 2012, 23:11
2 MIN
 Cadre didactice obligate sa lucreze la tara

Pe fondul restrangerilor de activitate, unele cadre didactice din municipiul Botosani vor fi nevoite sa faca naveta in mediul rural. Desi la nivel de judet sunt peste 500 de posturi vacante, pentru unii profesori, in special cei de biologie, chimie si limba romana nu sunt solutii pentru a primi post in municipiul Botosani. „Din ce au vacantat scolile, se pare ca problemele s-ar rezolva, insa unii profesori titulari in Botosani nu vor fi integrati in municipiu. Multi vor ajunge la tara", a explicat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Invatamant (LSI). In acest an, 91 de cadre au intrat in restrangere de activitate, ceea ce inseamna ca din anul scolar viitor nu mai au post in scoala unde lucreaza. Fiind titulari, Inspectoratul Scolar va trebui sa le caute alte posturi.

Potrivit liderului, alte nemultumiri sunt generate de faptul ca noua lege a educatiei aduce modificari in calendarul de mobilitate a personalului didactic. „Anul acesta nu va mai fi pretransfer, schimb de posturi, ca nu va mai fi detasare, decat in niste situatii limitate. Spre exemplu, un profesor titular la Todireni nu se va mai putea detasa in Botosani, chiar daca este un post liber", a mai precizat Liviu Axinte. Anii trecuti cadrele puteau uza de etapele de detasare in interesul invatamantului, detasare la cerere, transfer. Detasarea se acorda doar celor cu functii de conducere, celor aflati in restrangere nerezolvata sau in cazul in care sotul/sotia a fost mutat/a in alta localitate cu locul de munca.

Sursa: MONITORUL de BOTOSANI

Comentarii