„Degeaba suntem credinciosi daca nu suntem civilizati”

Rep.: – Parinte director, mai doresc tinerii sa devina preoti?

G.D.: – Sunt tineri care se indreapta catre seminarii, insa ceea ce este pacat pentru noi, ma refer la judetul Botosani, este faptul ca nu suntem prea cunoscuti in judet, pentru ca nu am avut ca inspector de religie un preot care prin activitatea lui sa le spuna profesorilor, elevilor, ca scoala teologica nu este numai pentru preoti. Este un liceu vocational unde se predau discipline laice si teologice. Cand termina Seminarul, un tanar poate merge la orice facultate. In ultimii ani am avut cate doua clase, una de teologie pastorala, alta de patrimoniu cultural. Am observat o lipsa de interes nu numai din partea parintilor si a elevilor, chiar din partea cadrelor didactice. Nu mai depunem asa de mult suflet ca altadata, cand am facut noi scoala. Pe vremea cand am facut eu scoala, profesorii erau foarte apropiati de elevi si interesati sa-i canalizeze pe un drum pentru care aveau chemare. Spre deosebire de anii trecuti, intr-adevar numarul celor care vin la seminar a scazut, dar a scazut si populatia scolara. Este mare pacat ca unii copii foarte buni de la tara nu pot continua studiile din cauza lipsurilor materiale. Chiar Biserica ar trebui sa gaseasca o modalitate pentru a ajuta asemenea copii. Eu impreuna cu colegii mei, mergem in judet, prezentam oferta scolara, dar inaintea noastra vin cei de la liceul militar. Acolo invatamantul este gratuit si cei mai multi copii buni merg acolo.

– Au toti elevii seminaristi chemare pentru preotie?

– Nu. Unii sunt determinati de parinti, de bunici sau de un impuls de moment. Pe timpul celor patru ani de seminar se selecteaza si multi merg la alte facultati. Anul acesta avem cativa absolventi care au mers la Academia Militara, la Politie, Medicina, dar cei mai multi au mers la Teologie. Facultatea teologica are inca studenti, se va vedea pana cand.

– Care este situatia in privinta bisericilor, sunt prea multe, prea putine?

– Nu sunt prea multe, pentru ca la noi bisericile sunt mici. Dupa 1990 trebuia procedat in felul urmator – facem o biserica unde se potriveste a fi amplasata o biserica. Unele dintre biserici sunt amplasate aiurea. Cred ca o biserica ar putea fi amplasata in parcul de pe Primaverii, fiindca un lacas de cult are nevoie si de un spatiu de ocrotire si de un spatiu verde. Si atunci toate parohiile trebuie sa contribuie. Terminam biserica asta, apoi incepem alta. Sunt tentative de a ridica biserici, dar si din cauza starii materiale a credinciosilor, sunt incepute, dar finalizate mai greu. Nu sunt biserici multe, insa, stiu eu, nu as vrea sa fiu inteles gresit, nu sunt de acord ca un preot sa fie la 20-80 de familii. Vechiul statut al Bisericii Ortodoxe Romane prevedea ca o parohie de tara sa aiba minim 300 de familii, iar una de la oras 500 de familii. Acum la oras nu poti sa faci o parohie la 500 de familii pentru ca din 500 sa spunem ca doar 100 frecventeaza Sfanta Biserica. Dar sunt pe la tara parohii cu 20 de familii. Oamenii au contribuit, dar au din ce in ce mai multe probleme si nu au cum sustine o parohie cu preot si cantaret. Pana in 1950 preotii si cantaretii erau salarizati integral din fondurile statului. Asta vine de la Cuza. Cand s-a facut secularizarea averilor bisericesti, atunci s-a hotarat ca deserventii cultului ortodox sa fie platiti din fondurile statului. Dupa 1990 s-au retrocedat doar o parte din bunurile materiale care au apartinut Bisericii. Se spune ca Biserica nu se implica mai mult in problemele sociale, pentru ca nu are bunurile pe care le-a avut si mai mult decat atat, ca sa poata oferi, trebuie sa primeasca. In Occident, o parte din problemele sociale sunt atribuite de catre stat Bisericii, dar statul da anumite fonduri care sunt administrate in folosul celor care au probleme sociale.

– Deci Biserica nu primeste fonduri de la stat care sa fie directionate catre protectia sociala.

– Noi oferim din ceea ce primim. In Franta, exista o societate „Ajutorul catolic". Acolo lucreaza 50 de persoane, din care doar trei platite, restul voluntari. La noi nu este dezvoltata aceasta problema a voluntariatului. Unii spun, «m-am saturat de munca patriotica», dar nu e adevarat. In tarile dezvoltate, profesorii, medicii si reprezentantii altor categorii sociale vin si se implica in rezolvarea unor probleme sociale. 

– Dar de ce nu-si asuma preotii acest rol de a-i mobiliza pe oameni pentru rezolvarea unor probleme sociale?

– Ar trebui intr-adevar sa se implice mai mult si in acelasi timp sa aiba in jurul lor autoritatile locale si alti intelectuali, toti ar trebui sa puna umarul si initiativa sa vina din partea preotului. Fiindca el se bucura de credibilitate si cunoaste starea materiala si sufleteasca a enoriasilor. In Franta, de doua ori pe an in interiorul Bisericii Catolice sa faceau colecte, la care se adunau fondurile date de stat. Totul era foarte corect administrat. Cu aceste fonduri erau ajutati cei aflati in nevoie, sa revina la o stare materiala acceptabila si sa poata merge prin propriile forte mai departe. Ori la noi, prin politicile sociale se incurajeaza nemunca, parazitismul, cersetoria. Parerea mea este ca ar trebui sa-i invatam pe cei aflati in nevoie sa se ajute singuri.

– Am vorbit de biserici, sa vorbim si de cimitire. Sunt acestea prea aglomerate?

– Situatia e deplorabila. Ati mers la «Pacea» sa vedeti unde sunt inmormantati semenii nostri? Pe coasta aceea, cand ploua trebuie ca enoriasii sa se tina de mana. Tot noua preotilor ne revine sarcina de a-i educa pe crestini sa aiba grija de morminte. Ati vazut ce buruieni sunt prin cimitire? Noi trebuie sa dezvoltam acest cult al respectului fata de cei care au plecat in viata vesnica. Am vorbit cu domnul primar Catalin Flutur si i-am propus sa organizam un nou cimitir. Am adus din Germania un regulament de organizare si functionare a unui cimitir modern, cu morminte aliniate, unde monumentele sa fie egale, nu ca la noi monumente de sute de milioane si cruci modeste. Si dumnealui venise cu propunerea ca langa cimitirul evreiesc ar fi vreo trei hectare unde ar putea fi amenajat un cimitir.

– Insistati ca acolo sa fie amenajat un cimitir?

– Da, acolo e terenul Primariei, e liber, insa ma tem ca nu cumva acolo sa se mai faca un cartier de vile ca terenul e bun. Si mai e o problema. Cand mergi cu un cortegiu funerar pe strada deranjezi toata ordinea publica. Ar trebui sa luam exemplul altor orase unde lumea merge cu masinile pana la cimitir si acolo se oficiaza slujba. La parohia noastra avem peste 10 inmormantari facute asa. Am vazut si in Germania inmormantari civilizate. Chiar pe pamantul de la groapa se pune un covor verde care imita iarba ca sa nu ramana lumea cu impresia aceea atat de neplacuta. Dupa inmormantare lumea merge undeva si serveste o cafea si o prajitura in memoria celui care a plecat. Noi degeaba suntem credinciosi daca nu suntem civilizati. Credinta fara cultura si fara civilizatie nu se poate.

– Din pacate, la noi unele inmormantari sunt adevarate intreceri, care sa dea mai mult de pomana.

– Reprezentantii altor culte spun ca la noi o inmormantare costa prea mult. Se dau de pomana covoare, paturi, saltele, costume, pe la tara mai dau si animale de pomana peste groapa. Nu este vina noastra, a preotilor. Unii oameni, din sentimentul acesta al mandriei, dau mult de pomana. Multe lucruri pot fi date in timp. Randuiala este scrisa si trebuie respectata, dar in mod civilizat, modest. Din pacate, nu se da de pomana la oamenii saraci si nu sunt de acord sa se faca acest circ la inmormantari. Noi trebuie sa fim foarte discreti, la inmormantare trebuie traita durerea momentului, a pierderii fiintei dragi. Inmormantarile trebuie facute dupa posibilitati si fara a depasi limita. Inainte de 1990 era mai mult respect pentru morti, mai multa dragoste, armonie intre credinciosi.

– De ce unele persoane au devenit indiferente la problemele semenilor?

– Din cauza grijii zilei de maine, lipsei unui loc de munca si in acelasi timp a libertatii intelese in mod gresit. Noi romanii eram recunoscuti ca un popor primitor si ospitalier, iata ca incet-incet dispare si la noi aceasta virtute a dragostei si intrajutorarii.

– Ce ati recomanda botosanenilor pentru a putea depasi aceasta perioada dificila?

– Dintotdeauna au fost lipsuri, dar oamenii aveau mai multa credinta in Dumnezeu. Poate criza este amplificata de anumite persoane politice care au si interesul lor, dar in primul rand trebuie sa avem credinta in Dumnezeu, sa fim cumpatati, asa cum ne indemna totdeauna vrednicul de pomenire, patriarhul Teoctist, deoarece cumpatarea este o virtute. Totdeauna sa avem in vedere doua cuvinte – credinta si cultura.

Sursa: Monitorul de Botosani