Noile reguli de blocare a rotilor aplicate din toamna

marți, 18 august 2009, 21:40
2 MIN
 Noile reguli de blocare a rotilor aplicate din toamna

Regulamentul privind organizarea circulatiei rutiere in municipiul Botosani si masurile aplicabile in cazul parcarilor neregulamentare pe domeniul public sau privat va intra in vigoare pe 14 septembrie, a anuntat ieri viceprimarul Florin Ghiorghita. Documentul include si prevederi referitoare la transportul cu tramvaiul sau cu microbuzele, dar cele mai de interes reglementari sunt cele privind activitatea de blocare roti si de ridicare a masinilor parcate la intamplare. Dintr-un sondaj comandat de municipalitate si platit de firma Hi Speed Recovery a reiesit ca multi botosaneni au apreciat ca ridicarea masinilor parcate neregulamentar a dus la fluidizarea circulatiei. Majoritatea acestora nu s-au declarat, insa, de acord cu ridicarea masinilor pe timpul noptii. De fapt, aceasta activitate genereaza in continuare multe nemultumiri in randul cetatenilor.

Potrivit celor precizate de viceprimarul Florin Ghiorghita, incepand cu 14 septembrie nu vor mai fi ridicate pe timpul noptii masinile parcate in interiorul cartierelor, pe alei si trotuare. Dar in continuare vor fi vizate masinile aflate pe spatiile verzi, inclusiv pe terenurile virane. „Daca masina este pe spatiul verde, indiferent daca este zi sau noapte si indiferent daca este inainte sau dupa 14 septembrie, va fi ridicata. Proprietarii de masini trebuie sa respecte anumite reguli si nu vor avea probleme", a mai precizat Florin Ghiorghita.

Botosanenii care doresc sa amenajeze locuri de parcare langa blocuri pot solicita autorizatie de la Primarie si de la Mediu. Astfel, pe respectiva zona pot pune piatra sparta si vor putea lasa acolo masina fara teama ca va fi ridicata.

Noile norme aduc si abonamentele pentru parcari

Prin noul regulament au fost introduse si abonamentele pentru parcarile cu plata. Astfel, persoanele fizice vor plati sapte lei pentru un abonament pentru o zi, 120 de lei pentru unul pe o luna, 320 de lei pentru un trimestru, 600 de lei pentru sase luni si 1.000 de lei pe an. Persoanele juridice vor plati 8,33 lei pentru o zi, 142,80 lei pentru o luna, 380 de lei pentru un trimestru, 714 lei pentru sase luni si 1.190 de lei pentru un an. Au fost introduse si abonamentele pentru riverani, respectiv 80 de lei lunar, 200 de lei trimestrial, 400 de lei semestrial si 700 de lei anual.

Sursa: Monitorul de Botosanihttp://www.monitorulbt.ro/

Comentarii