Ratii diminuate pentru bolnavii de la Pediatrie

joi, 13 august 2009, 21:37
2 MIN
 Ratii diminuate pentru bolnavii de la Pediatrie

Dupa ce angajatii au acceptat diminuarea unor sporuri si amanarea platii altora, a venit si randul pacientilor sa resimta necesitatea de economie. Astfel, printre primele masuri adoptate s-a regasit si reducerea consumului la electricitate. "Fa din patru neoane sa lumineze doar doua", era unul din mesajele pe care le-a primit ieri echipa de electricieni de la Spitalul de Copii. "Asa cum la alte spitale se intampla, am recurs si noi la masuri de genul stingerii luminii pe saloane la o anumita ora. Am incercat o reducere a consumului de gaz, precum si a consumului de apa calda. La bucatarie am incercat o regandire a meniului pentru a nu fi chiar atat de scump. Vom face niste calcule pentru a vedea daca obtinem intr-adevar economii", a precizat Livia Mihalache, managerul general al Spitalului de Copii. Ratia unui pacient internat costa putin peste cinci lei pe zi, bani din care se acorda trei mese.

Nu au fost lasate deoparte nici medicamentele, materialele sanitare si reactivii. Toti medicii au fost instruiti in vederea utilizarii cat mai judicioase a acestora in perioada urmatoare.

Cei din conducere spun ca cea mai dificila masura a fost cea a eliminarii salariilor de merit pe o perioada nedeterminata. Sindicatele din cadrul spitalului au fost de acord cu aceasta masura, planul fiind de a se economisi peste 10.000 de lei in fiecare luna.

Servicii contra cost

Mai mult, cei de la Spitalul de Copii au ajuns sa adopte o serie de masuri care ar putea parea ciudate pentru o unitate cu o astfel de specialitate. Astfel, unul dintre serviciile oferite contra cost este intocmirea de fise medicale pentru elevii scolilor de soferi. Pentru ca au intrat "pe piata" mai tarziu, cei de la spital au adoptat un pret de doar 50 de lei, tariful cel mai mic perceput in judet. Pacientii, indiferent daca sunt minori sau adulti, pot beneficia si de alte servicii taxabile, cum ar fi cele oferite de compartimentele de radiologie, ecografie, dar si baza de tratament si fizioterapie. Cu veniturile astfel rotunjite, cei din spital spera doar sa reuseasca sa treaca peste perioada de criza, modernizarile si reabilitarile unitatii fiind trecute pe linie moarta.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii