Regizor focsanean la festivalul de film de la Locarno

Un accident teribil ii rapeste familia intr-o clipa. Ani mai tirziu, in fata camerelor de luat vederi si a ochilor iscoditori, incearca sa rememoreze evenimentele ce aveau sa-i arunce viata intr-o simpla rutina fara sens. Povestea unei zile oarecare din viata unei femei singure, consumata printre intrebari fara raspuns, aceasta este tema scurtmetrajului „Palmele", semnat de focsaneanul George Chiper, selectionat in sectiunea Leopards of Tomorrow, a prestigiosului Festival International de Film de la Locarno, care s-a incheiat zilele trecute. George Chiper, un tinar de care cu siguranta vom mai auzi, ne-a relatat cum s-a nascut acest film care a inceput deja sa adune premii. Cu toate ca isi doreste sa devina un nume in cinematografie, George crede ca un premiu nu este neaparat singura forma de satisfactie profesionala. Ziarul nostru va spune astazi atit povestea acestui film care a „spart" granitele Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica, dar si povestea focsaneanului care devine, iata, un nume pe harta cinematografica.

Dupa succesele repurtate de productiile semnate de componentii noului val precum Cristian Mungiu ori Corneliu Porumboiu, cinematografia din Romania a mai trimis un reprezentant in batalia unui festival de profil de talie mondiala. Este vorba de focsaneanul George Chiper, director de imagine la baza, fiul profesorului de filozofie de la Colegiul Unirea, Vasile Chiper. Scurtmetrajul "Palmele" a rulat in sectiunea Leopards of Tomorrow la prestigiosul Festival International de Film de la Locarno. Membru in juriul aceleiasi sectiuni a fost regizorul roman Adrian Sitaru, care obtinea la editia 2007 Leopardul de Aur pentru scurtmetrajul „Valuri". Criticul de film Dana Duma a facut si ea parte din juriul sectiunii FIPRESCI Prize, al federatiei presei cinematografice. "Palmele" este un film studentesc, insa ambitiile sale nu s-au inchegat niciodata in jurul unui simplu film de examen. Echipa este una eterogena, multiculturala si formata atit din studenti, cit si din profesionisti. Totul a inceput de la colaborarea dintre Mihai Mincan, absolvent de Filozofie si jurnalist de necesitate, autor al scenariului, si George Chiper, director de imagine ca prima optiune, dar si regizor. Treptat s-au alaturat proiectului Signe Lillemark (Danemarca), visual artist, in calitate de scenograf, Dragos Apetri, montor si sound designer, Tuan Nini (Malaezia), storyboard artist, Alexandru Iures, ca producator executiv si Alexandru Radu, in calitate de sound designer, dar si cunoscuta actrita Coca Bloos. "Palmele" e povestea unei zile oarecare din viata unei femei singure, consumata printre intrebari fara raspuns. Emilia Dumitrescu isi pierde sotul si fiica intr-un tragic accident de circulatie. Ani mai tirziu, in fata camerelor de filmat, incearca sa rememoreze evenimentele ce aveau sa-i arunce viata intr-o simpla rutina fara sens. Un titlu de ziar, insotit de citeva detalii sordide, e tot ce ramine din drama relatata de presa. Punctul de plecare al naratiunii e un interviu de televiziune esuat. Esuat fiindca personajul nu este capabil sa-si exprime sentimentele, gindurile si sperantele in fata obiectivitatii reci a camerei de filmat. Scurtmetrajul de 17 minute a putut fi vazut in Romania in cadrul Festivalului International de Film "Timishort" din Timisoara. Focsaneanul George Chiper a mai semnat regia filmului "Balastiera nr.186" (2007), alaturi de Adina Pintilie, si imaginea scurtmetrajelor "Sinopsis docudrama" (2007). Tinara speranta ne-a acordat un interviu in exclusivitate, in care vorbeste despre cit de greu este sa-ti faci loc in lumea exclusivista a filmului de calitate.

„Sint bucuros ca „Palmele" nu a intrunit o unanimitate calduta"

Reporter: Ce inseamna pentru tine si pentru echipa cu care ai lucrat selectarea scurtmetrajului „Palmele" in sectiunea Leopards of Tomorrow a Festivalului International de Film de la Locarno, cel mai mare eveniment de gen dedicat productilor independente?

George Chiper: Locarno este unul din evenimentele majore ale industriei cinematografice, are o istorie ce cuprinde 52 de editii, este creditat de Asociatia Producatorilor de film alaturi de alte 11 festivaluri in lume, din care doar patru in Europa in categoria AA, iar palmaresul sau este prea lung pentru a fi mentionat succint. Faptul ca "Palmele" a fost selectat alaturi de alte 23 de scurtmetraje, din peste 2500 de scurt-metraje in cadrul competitiei Leopards of Tomorrow este un eveniment major pentru noi. Nu vad aceasta selectie ca o forma de confirmare a unei valori personale sau scurt-metrajului „Palmele", singura confirmare valabila pentru mine este emotia publicului. Este insa un bun pretext pentru ca filmul sa intilneasca un public mai larg decit as fi sperat.

R: Citi oameni au vazut filmul? Care au fost primele impresii si reactii dupa Timishort si dupa nominalizarea la Gopo?

G. C.: Nu stiu un numar total, insa cel mai numeros public cu care ne-am intilnit a fost la Locarno, o sala de 1000 de locuri, ocupata in intregime. A fost o experienta puternica sa vad toate acele priviri concentrate intr-un singur punct, iar pe ecran rula filmul nostru. Sint bucuros ca pot afirma ca „Palmele" nu a intrunit o unanimitate calduta. Impresiile variaza de la entuziasm si empatie pina la respingere si nemultumire. Este insa un risc asumat atunci cind abordezi o formula narativa si o estetica diferita de paradigma dominanta in cinematograful romanesc de azi sa obtii reactii mixte, uneori chiar adverse.

R: Cum s-a nascut filmul? Cit ati muncit pentru cele 17 minute?

G. C.: „Palmele" a pornit de la un pretext administrativ, examenul de anul patru in cadrul UNATC „I. L. Caragiale". Cautam un scenariu, iar Mihai Mincan mi-a propus sa scrie unul tinind cont de limitarile de productie ale unui film de scoala. Trei zile mai tirziu aveam prima forma a scenariului. A urmat un lung sir de seri petrecute impreuna, de-a lungul carora am discutat abordarea stilistica, distributia si am clarificat anumite elemente de scenariu. Au urmat discutii cu Coca Bloos si repetitii de lectura ale monologului. Iar pe parcursul etapei de preproductie s-au alaturat cu idei, talent si multa munca Dragos Apetri, Signe Lillemark si Alexandru Radu. Faza de pregatire a filmarii a durat aproximativ 3 luni, dupa care au urmat cele 3 zile de filmare, pentru ca intr-un final sa lucram alte doua luni la montaj si la mixajul de sunet.

R: Stiu ca e greu sa faci rost de bani pentru un film. Cit de dificila a fost obtinerea finantarii si cit a costat finalmente filmul?

G. C.: „Palmele" este o productie UNATC, ceea ce inseamna ca un minim de productie era asigurat din start. Am incercat sa obtinem o sponsorizare apelind la diverse companii insa nu am avut succes. Intr-un final am gasit un compromis alegind sa filmez pe un negativ expirat pe care facultatea l-a obtinut sub forma unei donatii. Asta ne-a oferit posibilitatea sa avem cota de negativ minima necesara inceperii filmarii. Rind pe rind am taiat toate cheltuielile posibile, costumele si scenografia au fost achizitionate din magazine second-hand. Camera cu care am filmat este un model din 1950 si nu costat nimic, facind parte din baza materiala a UNATC. Locatia filmului a fost apartamentul in care Signe Lillemark si cu mine locuiam atunci. Iar Coca Bloos a avut amabilitatea sa lucreze pro bono. Singura finantare obtinuta in afara bugetului alocat de facultate a fost asigurata de Fundatia Anonimul pentru realizarea negativului de sunet, dar aceasta a avut loc in ultima faza de post-productie, mult dupa terminarea filmarii.

Regia ca hobby

R: Iti doresti sa ajungi la Cannes intr-o zi, sa devii un regizor celebru, bogat?

G. C.: In primul rind meseria mea este de director de imagine, asa ca de obicei fanteziile mele proiecteaza un viitor in care sint un operator celebru, bogat, stind la plaja in Cannes, eventual cu cocktail alaturi. Evident glumesc, realitatea e ca sint director de imagine iar regia o vad ca un hobby, o forma de diletantism. Nu inseamna insa ca atunci cind imi asum acest rol o fac intr-un mod relaxat, ca o distractie, as zice din contra. Sa ajungi la Cannes este evident o forma de succes pe care orice cineast si-o doreste, nu este cred insa neaparat singura forma de satisfactie profesionala. Spre exemplu, cred ca as fi mai multumit sa fac un film de care sint multumit, decit sa fiu selectat in competitie la Cannes cu un proiect de care nu sint convins. Nu imi doresc sa fiu bogat, dar ar fi fantastic daca nu ar mai trebui sa imi fac griji cind se apropie sfirsitul lunii, adica chiria, intretinerea si mai ales daca as putea sa traiesc normal, confortabil din ceea ce iubesc sa fac, film.

R: Cum te pozitionezi fata de Noul Val?

G. C.: Noul Val romanesc e un concept propus de critica, nu pot sa spun ca pentru mine este o sintagma asumata. Exista insa filme si oameni circumscrisi in aceasta definitie fata de care simt afinitati si respect.

R: Te-a ajutat cineva, ceva din Vrancea ca sa ajungi sa regizezi? Ai antecedente in familie? Stiu ca parintii tai sint profesori.

G. C.: E o intrebare grea. In mod direct, cauzal nu gasesc ceva care sa ma fi impins catre aceasta profesie. Fara indoiala parintii mei, cartile pe care le-am citit, colegii pe care i-am avut si orasul in care m-am nascut fac parte din ceea ce sint acum si dintr-un fel anume de a privi. Dar nu pot spune ca ceva anume din toposul focsanean m-a impins catre aceasta profesie.

R: E ceva din tine in film, vreo experienta traita? Cum s-a nascut ideea? Stiu ca faci echipa si cu colegul nostru de la EvZ, Mihai Mincan.

G. C.: Nu e un film inspirat dintr-o intimplare reala. Este insa o incercare de a propune spectatorului sa se opreasca si sa empatizeze, sa infringa reflexul de a intorce capul la contactul cu suferinta, deznadejdea. Cu Mihai Mincan m-am cunoscut in 1998 la Olimpiada Nationala de Filosofie de la Tg. Jiu. De atunci sintem prieteni.

R: Cu un conational in juriul sectiunii, premiul e garantat?

G. C.: Sper ca nu, filmul nu ar trebui sa functioneze ca football-ul. Desi observ o noua moda de a trata sucesele autorilor romani de film ca un fel de confirmare colectiva, nationala. Cred ca ar mai bine sa ne asumam insuccesele colective, decit sa ne agatam la infinit de vechea consolare a olimpicilor internationali la matematica. Din pacate micile miracole de performanta nu spala lipsa de empatie, de umanitate care ne inconjoara.

„Oricine merita un cinematograf"

R: Unele scurtmetraje amuza, precum „Pe aripile vinului" al lui Porumboiu, unele pun oamenii pe ginduri, filmul acesta are vreun scop prestabilit? Pina la urma viata ne poate lua pe toti la palme, nu?

G. C: „Palmele" insista sa arate ceea ce nu vrem sa privim, ne propune o realitate prea putin sarmanta, deloc comica si nu are nici o conexiune cu pitorescul romanesc. Este un film ce incearca sa reabiliteze un cinematograf existentialist, in care siguratatea, suferinta morala, destinul devin teme de meditatie.

R: Ai fost implicat in STEF, Stagiunea teatrala a elevilor focsaneni?

G. C: Da. A fost o experienta formatoare.

R: Iti da tircoale vreo poveste din Vrancea, pe care ai vrea sa o transpui pe pelicula?

G. C: Nu sint atit de ancorat in realitatea locala, cu atit mai putin in cea politica. Ma intereseaza drama umana, probabil ca si Focsaniul are partea lui.

R: Pe cind un film turnat in Focsani?

G. C.: Avem un nou scenariu, asa ca epopeea finantarii incepe din nou, sper de data asta cu mai mult succes. Iau in considerare varianta producerii lui in judet. Actiunea are loc intr-o casa izolata de restul lumii.

R: Nu pot sa nu te intreb daca ai un model din afara sau din tara.

G. C.: Desigur, Yasuziro Ozu, Igmar Bergman, Robert Bresson si lista poate continua.

R: Merita focsanenii un cinematograf?

G. C.: Desigur ca da, oricine merita un cinematograf. Problema e daca sintem dispusi sa luptam pentru asa ceva, si cum va arata acel cinematograf. Va fi inca un fast-food cultural sau un spatiu deschis, alternativ. Ma intorc dintr-un oras de 15.000 de locuitori, in care pe parcursul festivalului de film 8.000 de oameni se string in Piazza Grande in fiecare seara sa vada cele mai noi, experimentale si indraznete filme ce se fac in lume. Nu suna rau.

Ce inseamna festivalul de la Locarno

De mai bine de 60 de ani, festivalul de film transforma orasul de linga lacul Verbano in capitala elvetiana a filmului. Recunoscut ca unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume, aproape 11 zile Locarno devine punctul de intilnire al profesionistilor, specialistilor si entuziastilor. Gazduind proiectii nocturne sub stralucirea stelelor, beneficiind de unul dintre cele mai mari ecrane de pe glob, Piazza Grande isi merita renumele de "cel mai frumos cinematograf in aer liber". Programul festivalului din acest an, condus de Frédéric Maire, a fost impartit in mai multe categorii. Sectiunile, alaturi de citeva seminarii si forumuri, au completat prodigiosul program, pentru mai bine de 10 zile pline de manifestari. In afara de Retrospettiva, care a inclus evenimente multimedia dedicate culturii japoneze „manga", s-a organizat si o expozitie de tablouri si desene, jucarii si jocuri video. Anul acesta, festivalul a inceput cu o proiectie a asteptatei comedii "500 days of Summer" si a dramei lui Nick Cassavetes "My Sister’s Keeper", cu Cameron Diaz. Fondat in 1946, prestigiosul Festival de Film de la Locarno, numit si Pardo, este cel mai mare eveniment de gen dedicat productiilor independente.

Sursa: Ziarul de Vrancea – http://www.ziaruldevrancea.ro/