Am dat de greu la Mondiale

miercuri, 08 decembrie 1999, 00:00
4 MIN
 Am dat de greu la Mondiale

Ceremonia de la "International Forum" dinTokyo a durat exact o ora si jumatate, timp in care suspansul a ajuns la maximul pentru telespectatorii europeni. Mai intii, s-au tras la sorti preliminariile din Asia, Oceania, CONCACAF si Africa, zona Americii de Sud neavind nevoie de tragere la sorti, deoarece cele 10 reprezentative care alcatuiesc aceasta zona vor alcatui o singura grupa, de fapt, un minicampionat tur-retur, din care primele patru vor merge direct in turneul final, a cincea urmind a juca un baraj cu reprezentanta Oceaniei.
Tragerea la sorti a grupelor europene a incheiat aceasta reuniune. S-a stabilit ca primele cinci grupe sa fie alcatuite din sase echipe, iar urmatoarele din cite cinci teamuri. Extragerea echipelor din urne, executata de cunoscutul luptator de sumo Konishiki, fostul fotbalist al lui Real Madrid, mexicanul Hugo Sanchez si secretarul general al FIFA, Michael Zen-Ruffinen, a inceput cu repartizarea echipelor din ultima urna valorica, apoi continuindu-se cu celelalte echipe, in ordinea descrescatoare a grupelor valorice. Ultimele echipe, au fost, deci, cele din urna capilor de serie, in care s-a aflat si echipa Romaniei. Astfel, configuratia celor noua echipe a fost urmatoarea:
Grupa I: Iugoslavia, Rusia, Elvetia, Slovenia, Luxemburg, Insulele Feroe.
Grupa a II-a: Olanda, Portugalia, Irlanda, Cipru, Andorra, Estonia.
Grupa a III-a: Cehia, Danemarca, Bulgaria, Islanda, Irlanda de Nord, Malta.
Grupa a IV-a: Suedia, Turcia, Slovacia, Macedonia, Azerbaidjan, R. Moldova.
Grupa a V-a: Norvegia, Ucraina, Polonia, Tara Galilor, Armenia, Belarus.
Grupa a VI-a : Belgia, Scotia, Croatia, Letonia, San Marino.
Grupa a VII-a: Spania, Austria, Israel, Bosnia-Hertegovina, Liechtenstein.
Grupa a VIII-a: Romania, Italia, Lituania, Ungaria, Ungaria, Georgia.
Grupa a IX-a : Germania, Anglia, Grecia, Finlanda, Albania.
La festivitatea tragerii la sorti au participat presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu si secretarul general al FRF, Adalbert Kassai. Emeric Ienei, care va prelua, de la 1 ianuarie 2000, conducerea tehnica a reprezentativei Romaniei, nu a putut fi prezent in capiatala Japoniei, din cauza partidei pe care formatia Steaua o va disputa, miine, cu Slavia Praga, in mansa a doua a turului trei al Cupei UEFA.
Aprig duel romano-italian
Italia este cea mai puternica adversara a Romaniei din aceste grupe preliminarii. "Squadra azzura" a fost de trei ori campioana mondiala (1934, 1938 si 1982), finalista in 1970 si 1994 si medaliata cu bronz in 1990. A fost campioana europeana in 1968 si medaliata cu bronz la Euro 1988. Echipa actuala a Italiei este calificata si in turneul final al Euro 2000, alaturi de Danemarca, dintr-o grupa din care au mai facut parte Elvetia, Tara Galilor si Belarus. Din echipa antrenata de Dino Zoff fac parte vedete de prima mina ca Vieri, Del Piero, Dino Baggio si fratii Inzaghi. Romania si Italia nu s-au intilnit niciodata in cazul competitiei supreme, dar au fost de doua ori adversare in preliminariile CE: in 1968 (3-1 la Napoli, 1-0 la Bucuresti pentru italieni) si in 1984 (0-0 la Firenze, 1-0 pentru Romania la Bucuresti – gol Bölöni). Palmaresul general romano-italian se prezinta astfel:
10 2 2 6 10-16
Lituania este o adversara mai recenta a fotbalului romanesc, ea intilnindu-se cu tricolorii in preliminariile CM 1998. Ambele partide s-au incheiat cu victorii romanesti: 3-0 la Bucuresti (Moldovan, Dan Petrescu si Gilca) si 1-0 la Vilnius (Moldovan). Desi are prezente putine in marile competitii (datorita incorporarii indelungate in URSS), echipa Lituaniei nu este un adversar prea usor. In preliminariile Euro 2000, balticii s-au clasat pe locul IV in grupa a IX-a, dupa Cehia, Scotia si Bosnia-Hertegovina si inaintea Estoniei si a Insulelor Feroe. Palmaresul romano-lituanian:
4 4 0 0 10-2
Ungaria are un trecut glorios in Cupa Mondiala (vicecampioana in 1938 si 1954) si are medalia de bronz la Euro 1964, dar acum, fotbalul maghiar traieste exclusiv din amintiri. Pina in acest an, Romania nu a obtinut nici o victorie in fata ungurilor, gheata fiind sparta in partida din aceasta vara de la Bucuresti, din preliminariile Euro 2000, scor 2-0, realizat prin golurile marcate de Adrian Ilie si Dorinel Munteanu. La Budapesta, in partida tur din 1998, rezultatul a fost de 1-1, golurile fiind realizate de Hrutka si Moldovan. In partide oficiale, ne-am mai intilnit in doua rinduri cu vecinii nostri apuseni: in sferturile de finala ale Euro 1972: 1-1 la Budapesta, 2-2 la Bucuresti si 1-2 in partida de baraj de la Belgrad si in preliminariile CM 1982, cind am pierdut la Budapesta cu 0-1 si am realizat doar 0-0 la Bucuresti. Palmaresul ramine, totusi, net in favoarea maghiarilor:
18 1 5 12 17-47
In sfirsit, Georgia este "cenusareasa" grupei, in ciuda faptului ca are citiva jucatori bine cotati in ligile europene, precum Kinkladze, Ketsbaia sau fratii Arveladze. In ciuda acestor valori, gruzinii au fost ultimii in grupa a II-a a preliminariilor CE 2000, dupa Norvegia, Slovenia, Grecia, Letonia si chiar Albania. Echipa condusa de David Kipiani nu s-a intilnit cu tricolorii in meciuri oficiale, iar singurul meci amical s-a jucat la Bucuresti, in 1996 (inaintea "europenelor" din Anglia), Romania cistigind cu 5-0, prin golurile marcate de Moldovan (3), Gilca si Lacatus. (Nic. G)

Comentarii