Baschetbalistii romani au pornit cu stingul

joi, 18 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Baschetbalistii romani au pornit cu stingul

Nationala masculina de baschet a inceput prost turneul de calificare la CE 2003, care se disputa in aceste zile in Danemarca, pierzind prima partida disputata in fata Irlandei, cu scorul de 51-57 (19-24). Desi au dominat statisticile la aproape toate capitolele, elevii antrenati de Dragan Petricevic si Ioan Constantin au cedat teren doar in privinta procentajului la aruncari de doua puncte, situatie care a contat decisiv in stabilirea rezultatului final. Incepind in formula Fometescu, Alexe, Lapuste, Scobai si Stanescu, Romania a contat mult pe forma "ungurului" Toni Alexe (16 puncte – 2X3, 4 recuperari) si a lui Flavius Lapuste (11p – 1X3, 11r). Daca Ovidiu Scobai (9p – 1X3 si 7r) s-a impus in lupta de sub panouri, nu acelasi lucru se poate spune de Virgil Stanescu (3p, 4r), Catalin Burlacu (3p, 5r), Elemer Tordai (2p, 1r) sau Costel Stefan (2p). Deloc convingatoare a fost si evolutia conducatorilor de joc Cornel Alecu, Claudiu Fometescu (ambii fara puncte) si Attila Veres (5p – 1X3, 2r), acesta din urma impreuna cu Stanescu fiind si singurii jucatori eliminati de pe teren pentru cinci greseli personale. De la adversari a impresionat D. Lacey (20p, 12r) – care evolueaza in Grecia si J. Burke (5p, 7r) – jucator in Suedia la M7 Basket Boras, echipa la care este actionar legendarul Magic Johnson. Tot miercuri seara s-au disputat si celelalte doua partide din grupa preliminara: Georgia – Luxemburg 71-92 (30-42) si Danemarca – Cipru 58-57 (32-39). Aseara tirziu Romania a intilnit Georgia, rezultat asupra caruia vom reveni. (L. MINUT)

Comentarii