Bomba in Copou

joi, 16 august 2001, 23:00
2 MIN
 Bomba in Copou

Dupa ce s-au chinuit un an de zile sa-i obtina dezlegarea lui Danut Munteanu de la FCM Bacau, iesenii nu vor putea conta pe serviciile jucatorului nici in urmatorul sezon, desi divizionara A l-a cedat in cele din urma fara pretentii materiale dupa o interventie pe linie politica. Motivul este legat de neindeplinirea cerintelor materiale ale fostului director sportiv al FCM Poli care a cerut un contract anual de 4000 $ anual, clubul oferindu-i doar jumatate din aceasta suma. "Asta este, dragoste cu sila nu se poate face" a declarat presedintele FC Poli Unirea, Pavel Hodea care nu a putut sa-si mascheze uimirea fata de cele intimplate. "Probleme am avut si cu alti jucatori la negocieri insa pina la urma s-au rezolvat. Exceptie mai face Murgu insa nu din vina sa ci a proprietarilor lui, Costel Radeanu si Ovidiu Fotea ne-au cerut 4000 de dolari. Consiliul de Administratie nu a fost de acord cu asa ceva astfel ca nici Murgu nu va face parte din lot in startul sezonului" a mai adaugat Hodea care a mai avut aseara o runda de discutii fara succes cu brasoveanul Anghel. Ieri, Danut Munteanu a predat echipamentul spunind: "Nu a fost neaparat vorba de bani ci de ambitia mea de a vedea daca sint cu adevarat dorit dupa toate sacrificiile pe care le-am facut in viata pentru aceasta echipa, inclusiv in sezonul trecut cind am fost singurul care nu am parasit corabia la greu. Am simtit ca nu este asa in ciuda faptului ca am acceptat pina acum tot ce mi-a spus noua conducere. Nu stiu ce voi face in viitor insa voi cauta sa merg undeva unde sa vad ca este cu adevarat nevoie de mine, chiar daca va fi divizia D!".
La polul opus, al rezolvarilor de ultima ora, se afla Medeleanu care a fost convins sa ramina in Copou, dupa ce Gloria Buzau a anuntat ca nu poate sa achite iesenilor suma ceruta pentru dezlegare. Un cuvint important de spus in mentinerea jucatorului la Iasi l-a avut unul dintre proprietarii jucatorului, Gelu Padurariu, patron al societatii Panther ’93, fost membru in CA al FCM Poli, care a dorit ca fotbalistul sa cotinue sa joace in Copou chiar cu pretul nerecuperarii banilor pe care i-a investit in Medeleanu. Astazi au fost oficializate transferurile lui Manole (Inter Gaz Bucuresti), Condurache (AS Telecom) si Dulcianu (Ceahlaul II), eventualele plombe in lot urmind a fi facute si dupa inceperea campionatului, in functie de prestatia jucatorilor ce au drept de joc din prima etapa. (Ovidiu MINEA)

Comentarii