Doua campioane olimpice la Iasi

vineri, 27 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Doua campioane olimpice la Iasi

Aflate intr-un turneu de vacanta prin Moldova, turneu care a cuprins si Iasul, campioanele olimpice la gimnastica Maria Olaru si Claudia Prisecan au onorat invitatia Fundatiei "Spirit Olimpic – Men sana in corpore sano" de a participa la o conferinta de presa. Organizata ieri, intilnirea celor doua campioane cu mass-media ieseana a fost un bun prilej de dialog, temele abordate fiind legate mai ales de viitorul sportivelor care in urma cu un an reprezentau Romania la cel mai inalt nivel la Olimpiada de la Sydney. Originara din Falticeni si initiatoarea acestui periplu moldav, Maria Olaru s-a aratat incintata de imaginea pe care i-a oferit-o orasul, o imagine care o urmareste de la o virsta frageda, data de ultima ei vizita in urbea bahluviana. "Sintem pe ruta Timisoara – Deva – Sibiu – Falticeni – Iasi si vom continua cu un periplu la manastirile din Moldova. Astept de mult timp sa fac acest lucru si acum am avut ocazia." – a declarat Olaru, care a venit insotita de prietena ei, sibianca Claudia Prisecan, aflata la prima ei vizita in zona. Invariabil, abordind tema retragerii din sport, cele doua foste gimnaste au explicat ca s-au impacat deja in buna masura cu situatia, desi ritmul cazon de pregatire impus de la o virsta frageda le-a cam intrat in singe. Ambele fete, studente la facultatea de sport din Timisoara, isi prevad viitorul legat de domeniul in care au cunoscut faima mondiala, antrenoratul, arbitrajul sau poate o cariera universitara putind reprezenta continuitatea in sport a olimpicelor romane. Atit Prisecan cit si Olaru au lasat sa se inteleaga ca Timisoara poate fi orasul viitorului lor, in conditiile in care majoritatea fostelor lor colege formeaza deja un nucleu in orasul de pe Bega. In discutie ar putea intra insa si scurte perioade de antrenorat in strainatate sau crearea unor alte nuclee in tara, Olaru recunoscind faptul ca a primit de mai mult timp o oferta in acest sens chiar si de la Iasi. "De aproape doi ani am primit o oferta de a veni aici, sa formez o grupa de gimnaste, insa momentan am refuzat. Nu stiu ce va rezerva viitorul." – a mai spus Maria Olaru, care a precizat ca eventuala sa venire in Iasi ar fi conditionata de crearea unui mediu propice acestui sport, urmat de efectuarea unei selectii riguroase in rindul copiilor amatori. Fosta campioana a mai precizat ca oferte similare a primit si din strainatate, dar care nu au tentat-o insa, in afara poate a unor scurte stagii de cite 2-3 luni. (Lucian M.)

Comentarii