Iasul danseaza

joi, 23 martie 2006, 22:09
2 MIN
 Iasul danseaza

Al treilea concurs din calendarul intern al dansului sportiv romanesc a adus la sfirsitul saptaminii trecute in Capitala peste 400 de perechi la Cupa Bucuresti. Asa cum ne-am obisnuit, Iasul a fost din nou bine reprezentat si Vogue Dans a fost de aceasta data clubul care a dominat. Cea mai tare pereche prezentata de antrenoarele Cristina Nou-Andone si Liliana Haman a fost Mihai Gavrilescu – Denis Herscu, care a ocupat de trei ori locul I la clasa D, 14-15 ani, Open basic Standard, 12-15 ani si Open basic Latino-americane, 12-15 ani. Tot locul I a mai obtinut apoi cuplul Marian Avadanei – Amalia Munteanu (la clasa D, 12-13 ani), rezultate la care s-a adaugat alte citeva pozitii sub podium: Alexandru Filip – Roxana Moscalu (locul IV la Open basic Latino-americane, 12 -15 ani si locul V la Open Latino-americane, 12-13 ani), Gavrilescu-Herscu (un loc V la Opend Standard, 14-15 ani) Vlad Anton – Diana Ursachi (locul V la Hobby, 10-11 ani) si Robert Ciulei – Delia Bungeanu (locul V la clasa E, 12-13 ani). Dupa rezultatele superioare de la Nationalele de la Brasov, replica data de clubul Reflex (antrenor Radu Bujanita) a venit acum doar prin calificari in finale obtinute de: Alexandru Necula – Teodora Velicu (locul V la clasa D 16-35 ani), Silviu Cojocariu – Alexandra Lutic (locul IV la clasa D, 16-35 ani), Vlad Brinza – Ana-Maria Toderascu (locul V la clasa D, 14-15 ani) si Iulian Vatavu – Ilinca Condrea (locul V la clasa D, 6-11 ani).
Daca miine si duminica dansatorii iesenii isi vor testa valoarea la concursul Dance Masters, desfasurat tot in Capitala, mult asteptata este competitia care va fi organizata pe 8 aprilie la Iasi, la Polivalenta, de catre clubul Reflex.

Comentarii