Remiza smulsa in final

joi, 25 ianuarie 2007, 22:07
2 MIN
 Remiza smulsa in final

Primul amical la Iasi pentru handbalistii de la Politehnica s-a terminat cu o remiza dupa o partida cu Stiinta Bacau intinsa pe durata a trei reprize. 42-42 (10-15, 28-37) a fost scorul final al intilnirii, una care a scos in evidenta multe lipsuri pentru echipa gazda, aflata in plina reconstructie. Cu un jucator, Chike, pe care antrenorul Costel Schender l-ar clona pentru a-l putea folosi pe mai multe posturi, iesenii s-au descurcat greu in fata unui adversar care a crescut mult in joc fata de ultima aparitie in urbea de pe Bahlui si care are sanse dintre cele mai mari sa revina din toamna in Liga Nationala, dupa ce conduce fara infringere seria I a Diviziei A. Beneficiind de o aparare vraiste pe axul central, ex-ieseanul Tancau a facut ce-a vrut, veteranul antrenor-jucator Armanu a fost si el de neoprit in extrema dreapta, asa ca oaspetii n-au avut prea multe probleme sa preia conducerea jocului, cita vreme au alergat mult, au combinat bine in atac si au facut ca la carte faza a doua. De partea cealalta remarcatul zilei a fost din nou portarul Pralea, care a scos cit a putut in ciuda unei defensive facute ciur. Desi a inceput jocul cu Chike in centru, Schender a mutat rapid cita vreme n-a avut alta solutie pe inter stinga pentru jocul modest a lui Ifrim. Asa ca in centru s-au succedat Croitoru, Ifrim, Elisei si Dacau insa nici unul n-a adus destula clarviziune in joc. In dreapta Mironescu n-a lipsit nici o secunda din extrema, Damian a fost preferat pe inter in primele doua reprize lui Caciuc, Velicu a fost solutia inlocuirii lui Elisei pe cealalta extrema iar pe pivot s-au succedat Druga si Iftimie, fagaraseanul demonstrind ca are potential si cunoaste jocul specific in atac in ciuda lipsei de coeziune cu noii lui colegi dar prezinta si mari lacune in ceea ce priveste evolutia din defensiva. Pentru Politehnica golurile au fost marcate de Mironescu (12), Chike (6), Damian (6), Velicu (4), Caciuc (4), Elisei (3), Druga (3), Ifrim (2) si Dacau (2). Astazi, de la ora 11.30, tot la Polivalenta, formatia ieseana sustine ultimul meci amical al ei in compania echipei Bucovina Suceava.

Comentarii