Rusia si Ucraina au umflat jumatate din medalii

marți, 26 mai 1998, 23:00
3 MIN
 Rusia si Ucraina au umflat jumatate din medalii

Campionatele Europene de box desfasurate la Minsk n-au adus un bilant record pentru Romania, fie chiar si pentru ca, pe vremea fratilor Cutov si a lui Alec Nastac, prezentam echipe complete si, la final, numarul medaliatilor intrecea pe cel al celorlalti. In 1971, de pilda, la Madrid, Romania a avut noua laureati din 11, e drept, insa nici unul cu aur. Erau alte vremuri, URSS -ul era in floare, nu impartita in atitea natiuni, fiecare cu veleitati majore. Raportind la ultima editie (Vejle -1996), am avut o medalie in plus si un campion in minus. Atunci, Vastag si Doroftei s-au incununat cu titlul suprem, Marian Simion a adus medalia de argint, iar Sabin Bornei a cistigat bronzul. Acum, dupa cite se stie, am cucerit doua medalii de aur, una de argint si doua de bronz, situindu-ne pe locul 4 in clasamentul pe natiuni, dupa Rusia, Ucraina si Turcia, dar inaintea puternicei echipe a Germaniei. Marele cistigator a fost, din nou, Dorel Simion, care si-a spulberat toti adversarii la categoria 63,5 kg, in frunte cu fostul campion european, turco-kazahul Nurhan Suleymanoglu. Cocosul Marian Alexandru a inceput exceptional, dispunind de doi adversari cu "pedigree" (greco-armeanul Mikaelian si turcul Karaoz) a scapat ieftin in urma unui meci incilcit si fara noima cu norvegianul Walstadt, si a fost depasit fara drept de apel de ucraineanul Danilcenko, cel care in semifinale obtinea o victorie incredibila la marele favorit, rusul Raimkul Malahbekov. Marian Simion a clacat in fata eternului sau adversar, Oleg Saitov (Rusia) pe care nu l-a pacalit decit o singura data, la Vejle, iar Claudiu Risco (81 kg), avantajat si de o tragere la sorti acceptabila, s-a oprit in fata englezului Courtney Fry, un adversar pe care, intr-o forma mai buna, l-ar fi putut depasi. Adrian Diaconu (71 kg), cu nimic inferior in semifinale turcului Aslan, a fost stopat de un titlu european care parea ca sigur, turcul fiind invins in finala de un francez care i-ar fi fost perfect la indemina urmasului lui Vastag. Ceilalti boxeri romani, dezavantajati fie de Fortuna, fie de arbitraje (poate cu exceptia lui Marian Velicu, nepregatit pentru o asemenea competitie) s-au comportat acceptabil. George Lungu (60 kg) a inceput cu un KO senzational la campionul mondial, rusul Maletin, dar s-a stins in partida cu germanul Kaj Hüste (un surprinzator campion), iar Valdemar Cucereanu, Claudiu Cristache si Stefan Balint (ultimul, furat ca-n codru de judecatori) au avut adversari prea puternici inca din primul tur.
Pe ansamblu, se confirma superioritatea Rusiei, care a cucerit patru titluri, prin Serghei Kazakov (48 kg), Oleg Saitov (67 kg), Aleksandr Lebziak (81 kg, campion mondial) si Aleksei Lezin (+91 kg, singurul rus care si-a pastrat "coroana" de la Vejle). Un alt "recidivist" este si Ramazi Paliani, campion in Danemarca pentru Rusia (dupa ce anterior reprezentase Georgia) si in Belarus pentru… Turcia. Ucraina a obtinut, surprinzator, primele sale doua titluri din scurta sa istorie ca natiune, prin doi boxeri putin cunoscuti: Vladimir Sidorenko (51 kg) si Serghei Danilcenko (57 kg). Ungurul Zsolt Erdei, scandalosul "invingator" al lui Ariel Hernandez de la Mondialele de anul trecut, a cistigat categoria 75 kg, ceilalti campioni fiind Kaj germanul Kaj Hüste (60 kg), francezul Frédéric Esther (71 kg – primul titlu pentru "Hexagon" dupa 25 de ani!) si italianul Giakobe Fragomeni (91 kg). (GIN)

Comentarii