Ce ştim şi ce nu ştim despre păstârnac. Afrodisiac şi întăritor al sistemului imunitar

sâmbătă, 11 iulie 2015, 11:21
4 MIN
 Ce ştim şi ce nu ştim despre păstârnac. Afrodisiac şi întăritor al sistemului imunitar

Păstârnacul era folosit de europeni ca îndulcitor, înainte de a fi descoperit zahărul. În tradiţia populară păstârnacul era considerat, alături de ţelină, o rădăcinoasă afrodisiacă. Datorită nivelului ridicat de potasiu, această legumă este recomandată pentru consumul zilnic în vederea unei bune funcţionări a inimii. Substanţele din păstârnac stimulează producţia de celule albe din sânge care atacă microbii din organism şi îi elimină

Povestea pătârnacului începe în Eurasia în timpurile străvechi când această legumă era foarte folosită în bucătărie, dar mai ales în tratarea unor boli. Confundată adesea cu morcovul alb sau cu pătrunjelul, această rădăcinoasă este o plantă anuală sau bianuală foarte rezistentă care, după cum ştim, dă un gust specific mâncărurilor. Datorită gustului său dulceag, păstârnacul era folosit de europeni ca îndulcitor, înainte de a fi descoperit zahărul. Poate fi copt, fiert, prăjit, gătit ca piure, ca supă sau aburit. Este un ingredient minunat pentru salate dacă e folosit ras sau tăiat felii subţiri.

Gustul dulce face ca păstârnacul să poată fi consumat şi crud, în salatele de rădăcinoase împreună cu morcov, ţelină şi pătrunjel. Deseori el poate înlocui în reţete pătrunjelul rădăcină astfel că mâncărurile pot deveni uşor mai dulci şi mai gustoase fără a se folosi zahăr.
În Scoţia păstârnacul este o legumă principală în meniul zilnic fiind consumat în diverse feluri. În tradiţia populară păstârnacul era considerat, alături de ţelină, o rădăcinoasă afrodisiacă. Şi nu degeaba: această legumă conţine nutrienţi sănătoşi esenţiali pentru sănătatea omului, minerale, fibre şi vitamine.
Rădăcina conţine cantităţi mari de potasiu, mangan, magneziu, fosfor, zinc, fier şi, în plus, o gamă impresionantă de vitamine: B1, B2, C, E, şi K, precum şi fibre şi unele proteine.

Sănătatea păstârnacului

Nivelul ridicat de potasiu din păstârnac îl recomandă pentru o funcţionare bună a inimii: efect vasodilatator, reduce tensiunea arterială şi stresul cardiac. Deoarece conţine şi acid folic reduce nivelul toxinei celulare homocisteină din sânge ceea ce reduce riscul îmbolnăvirii inimii şi sistemului circulator.

Fibre pentru sistem digestiv

Ca orice rădăcinoasă şi păstârnacul are un conţinut ridicat de fibre solubile care ajută la reducerea colesterolului şi împiedică dezvoltarea diabetului. De asemenea, fibrele ajută la digestie, reduc constipaţia şi previn tulburările gastro-intestinale.

Slăbim cu păstârnac

Sărac în proteine păstârnacul este valoros prin conţinutul de minerale şi vitamine. Astfel, el poate fi o gustare ideală sau un supliment alimentar redutabil atunci când vine vorba despre echilibrarea dietei celor care sufera de obezitate sau celor supraponderali. Astfel, la fel ca şi morcovul sau pătrunjelul, păstârnacul este o alternativă la snacks-uri sau la mâncarea lipsită de valoare, denumită generic „junk food“. Păstârnacul oferă o opţiune viabilă pentru a regla procesele digestive optimizându-le şi ajută la eliminarea deşeurilor şi asimilarea nutrienţilor din mâncarea sănătoasă. Dacă se consumă păstârnac proaspăt acesta elimina simptomele foamei dintre mese astfel că veţi renunţa la a ciuguli câte ceva mereu. Puteţi să vă atingeţi astfel obiectivul, acela de a slăbi.

Antioxidanţii împotriva bolilor cronice

Vitaminele, compuşii organici şi antioxidanţii conţinuţi de păstârnac fac din acesta un protector împotriva viruşilor şi bacteriilor precum şi un curăţitor important al toxinelor rezultate din metabolismul celular. Antioxidanţii de tipul vitaminelor A şi C pe care acesta îi conţine cu generozitate, elimină şi neutralizează radicalii liberi, cei care sunt responsabili de îmbolnăvirea organismului (boli cronice) şi de îmbătrânirea prematură. Substanţele din această legumă stimulează producţia de celule albe din sânge care atacă microbii din organism şi îi elimină.
Păstârnacul conţine acid folic care are un rol important în sănătatea inimii şi, de asemenea, în reducerea malformaţiilor congenitale. Mai mult, unele cercetări au arătat că o dietă bogată în acid folic reduce stările depresive. Deci, păstârnacul este recomandat şi în astfel de cazuri.
Importanţa consumului zilnic a legumelor crude este un fapt important deoarece o dietă echilibrată care să conţină nutrienţii şi vitaminele necesare unei bune funcţionări a organismului face ca şi calitatea vieţii să fie mai bună, fără boli şi cu o sănătate de fier.

Sandu MARIN
 

Comentarii