De Business

Punem punctul pe știi

FORBES: Iașul, pe locul 10 în topul celor mai bune orașe pentru afaceri în 2016

marți, 09 februarie 2016, 19:19
1 MIN
 FORBES: Iașul, pe locul 10 în topul celor mai bune orașe pentru afaceri în 2016

Topul Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri din România a ajuns la a patra ediție.

Metodologia prin care au fost departajate orașele – s-au analizat reședințele de județ, polii de business din fiecare unitate administrativă – este aceeași: s-au luat în calcul zece criterii (Produsul Intern Brut pe județ, PIB-ul pe cap de locuitor, societățile comerciale cu capital străin, câștigul salarial, șomajul, numărul întreprinderilor active, infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, stocul de locuințe, unitățile de învățământ).

Datele statistice necesare au ca surse Institutul Național de Statistică,Comisia Națională de Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice și portalul listafirme.ro.

Spre deosebire de anii trecuți, s-a luat în calcul și situația creată de problemele cu legea pe care le au mai mulți primari ai orașelor analizate. Premisa de la care s-a plecat în acordarea unei penalități de 10% din punctajul final pentru orașele ai căror edili au fost reținuți pentru fapte nelegale este că nu poate exista un mediu de afaceri cu adevărat sănătos în zonele în care conducătorii administrației locale sunt corupți.

Locul 1: Timișoara

Locul 2: Cluj-Napoca

Locul 3: București

Locul 4: Oradea

Locul 5: Constanța

Locul 6: Brașov

Locul 7: Arad

Locul 8: Ploiești

Locul 9: Pitești

Locul 10: Iași

Aflați amănunte de pe forbes.ro

Comentarii