De Business

Punem punctul pe știi

V-a servit patronul cu un ceai cald? Gerul de afară scoate Inspecţia Muncii la vânătoare. Angajatorii riscă amenzi de până la 10.000 de lei

miercuri, 11 ianuarie 2017, 16:31
2 MIN
 V-a servit patronul cu un ceai cald? Gerul de afară scoate Inspecţia Muncii la vânătoare. Angajatorii riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Angajatorii riscă amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu asigură salariaţilor care muncesc în aer liber condiţii minimale de lucru. Printre acestea, ceai fierbinte şi multe pauze de „termoreglare”.

Inspectorii de muncă trag un important semnal de alarmă, avertizând patronii că trebuie să ia măsuri sporite pentru a proteja sănătatea şi securitatea salariaţilor în contextul temperaturilor scăzute înregistrate în ultima perioadă. În caz contrar, angajatorii riscă amenzi de la 1.000 până la 10.000 de lei. „Măsurile minimale pe care angajatorii sunt obligaţi să le ia pentru activităţile în aer liber sunt: distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru de persoană/schimb, acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător şi asigurarea echipamentului individual de protecţie”, a precizat, în comunicat, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM). Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, trebuie să reducă programul de lucru sau să decidă întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în alte locaţii.

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme scăzute, ITM recomandă patronilor să asigure salariaţilor examenul medical la angajare şi controale medicale periodice. Totodată, şefii instituţiei recomandă angajatorilor trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme. „Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă”, au mai precizat în comunicat oficialii ITM. Inspectorii de muncă au demarat încă de luna trecută verificări la agenţii economici din judeţ pentru a vedea dacă aceste dispoziţii sunt aplicate. În urma acţiunilor de control, mai multe societăţi din judeţ au primit avertisment scris din partea ITM în urma neregulilor constatate la faţa locului. 

Comentarii