Criticul literar Antonio Patras: „Profesorul de romana are o vina in masura in care ofera elevilor clisee”

Realizind acest interviu, difuzat intr-o formula mai extinsa in emisiunea "Suplimentul de cultura" de la Radio Iasi, mi-am amintit de o idee mai veche discutata cu criticii "noului val" (care o fi Palme d’Or-ul criticii literare?) in redactia revistei. Doream, acum ceva ani, sa initiem un serial realizat cu contributia acestora destinat liceenilor pe care unii profesori mediocri de limba si literatura romana i-au facut sa urasca din tot sufletul autorii cuprinsi in manual si in programa pentru Bac. Cum ar suna un episod "Ibraileanu a avut si partile lui cool"? Aflati din interviul de mai jos ca n-a fost pina la urma asa rau… Si ca nu e bun numai la platit rate.

Care sint prejudecatile pe care le constati in ceea ce il priveste pe Ibraileanu?

Sint foarte multe. Am auzit intelectuali respectabili marturisindu-si serioase retineri legate de Ibraileanu. De fapt, nu cred ca de Ibraileanu, ci de o imagine cliseizata asupra lui.

Mai ales privind perioada comunista si felul in care a fost recitit si trunchiat?

Cu siguranta, pentru ca Ibraileanu si Gherea au beneficiat in anii ‘50 de o revalorificare, tendentioasa bineinteles, dar au fost considerati un fel de corifei ai socialismului, ai criticii asa-zis stiintifice, in timp ce Maiorescu si Lovinescu erau pusi la index din cauza ideologiei conservatoare si a criticii estetice pe care au sustinut-o.

Cit de mult a ajutat, in cele doua decenii care au trecut, critica literara revalorificarea lui?

Foarte putin. Marturisesc ca dupa ‘89, din ceea ce stiu eu, pentru ca am citit, m-a preocupat subiectul, nu prea a fost revalorificat. Din manuale a fost scos, cu exceptia romanului Adela. El este astazi prizat, receptat numai ca romancier.

Creatia sa literara fiind marginala in cuprinsul a tot ceea ce a lasat.

Sigur ca da. Marginala, dar semnificativa printr-un anumit tip de sensibilitate, de inteligenta, de cultura a sentimentului si nu numai. E semnificativ si romanul, dar el a scris mult mai mult. Are o opera impresionanta. Se cunoaste editia in zece volume a lui Alexandru Piru si a Rodicai Rotaru. E o editie pentru specialisti.

Rar consultata.

Rar consultata pentru ca nu e utilizabila de studenti mai cu seama.

Colocviul Ibraileanu de la Iasi (8 martie a.c.) a fost insotit de lansarea volumului Scrieri alese. Garabet Ibraileanu (volum ingrijit de Roxana Patras si Antonio Patras). El vine din dorinta pe care ati resimtit-o pentru ca opera lui Ibraileanu sa fie pusa intr-o anumita ordine.

Se simtea nevoia unei antologii consistente Ibraileanu pentru ca, pina acum, el a fost editat fie cu opera de critica si istorie literara, fie separat – aforismele din Privind viata si Amintiri din copilarie si adolescenta. Nu exista inca un volum care sa ofere imaginea unui Ibraileanu complex, asa cum a fost el, ca scriitor, ca ideolog, ca istoric si critic literar. Aceasta antologie cuprinde o cronologie consistenta. Marturisesc ca am lucrat la ea, impreuna cu sotia mea, ani buni. De fapt, noi sintem angajati la Academie sa facem o editie critica. Va dura, pentru ca este o munca mare.

E o munca Garabet Ibraileanu in familie, prin urmare. E suportabil pentru viata de familie?

Uneori da, alteori nu. E greu, dar ne leaga si pasiunea aceasta pentru filologie, pentru istoria literara. Revenind insa la antologie, vreau sa spun ca am realizat o cronologie cum nu s-a mai facut, zic eu, pentru ca este o cronologie care surprinde momentele semnificative din viata si activitatea autorului.

Iar acest tip de demers este exact veriga lipsa din activitatea cercetatorilor din domeniul literaturii, uneori vazind tot felul de editii care apar haotic fiind opere pentru care s-a prescris termenul acela de drepturi de autor?

Stiti cum se procedeaza. De obicei, se trage la scanner editia asa cum a fost ea in anii respectivi. Or, aici noi am facut o munca filologica foarte migaloasa. Iti trebuie o rabdare de inger uneori sa verifici fiecare cuvint, sa vezi cum a fost varianta in revista. Am consultat si niste filologi, pentru ca e complicat sa optezi pentru o varianta sau alta, sa ramii totusi cit mai aproape de optiunile lui Ibraileanu, pentru ca el a avut ambitia, impreuna cu Philippide, sa se delimiteze de directivele Academiei. Ei aveau ambitia, scoala filologica de la Iasi condusa de Philippide, sa propuna alte solutii decit cele care veneau de la Bucuresti.

Se intimpla pe alocuri si astazi, cum este cazul scrierii cu "i" si cu "sint".

Este ortografia "Vietii romanesti" si a lui Philippide. "Viata romaneasca" se scria cu "i". Ibraileanu era pentru principiul fonetic si spunea ca atit timp cit avem o litera, fiecare sunet trebuie sa fie reprezentat grafic printr-o litera.

Prin urmare, aceste texte nu au fost aduse la un numitor comun, nu au aceeasi ortografie de la prima la ultima pagina.

Nu au dintr-un motiv simplu: sint texte redactate in epoci diferite, sint texte de la 1890 din publicistica de tinerete a lui Ibraileanu, cind el semna cu pseudonimul Cezar Vraja multe texte, in gazetele socialiste "Evenimentul", "Munca". Apoi cind a stat in preajma lui Constantin Dobrogeanu Gherea. Sint apoi texte publicate in jurul lui 1900-1906, cind apare "Viata romaneasca". Sa nu uitam textele de dupa 1919, cind iarasi se produc niste schimbari in grafie.

A fost asadar si o munca de arheolog literar.

A fost o munca foarte migaloasa si obositoare pentru ca satisfactie intelectuala prea mare nu ai.

Este pina la urma o lucrare care se adreseaza unei nise pentru ca acesta este un demers academic. As vrea insa sa imi spui cum era viata universitara si ce pondere avea in viata comunitatii in vremea lui Ibraileanu.

Ibraileanu a fost o figura legendara a Iasului si nu numai. Intelectuali din toata tara veneau la Iasi – sint pagini interesante scrise, de pilda, de Tudor Vianu care l-a vizitat pe Ibraileanu la casa sa din Iasi. Ibraileanu era un om cu foarte multe fobii, nu dormea noaptea, lucra noaptea ca si Proust si era si un pasionat cititor al lui Proust si unul dintre cei mai inteligenti interpreti ai scriitorului francez la vremea aceea.

De altfel, spre sfirsitul vietii se si reintorsese la scriitorii preferati.

Sigur. Abandonase critica de intimpinare, critica ideologica, angajata politic. El a facut parte din Partidul Socialist, apoi a trecut la liberali odata cu Generosii, in jurul lui 1900.

Era um om al epocii sale, un intelectual in agora, implicat inclusiv in problemele cetatenesti si cele politice. E o dezbatere pe care o avem si astazi, cind se considera ca intelectualul ar trebui mai degraba sa ramina in turnul sau de fildes si sa nu isi mai dea cu parerea in legatura cu chestiunile politice.

Discutabil. Ce inseamna sa ramii in turnul de fildes? Poti ramine. Ibraileanu a fost mult timp in turnul de fildes, a fost filolog, a facut cercetare cu Philippide, a lucrat la Dictionarul Academiei Romane, lucru care nu prea se stie. A fost elevul lui Alexandru Philippide si a facut sute, mii de fise care au intrat apoi in Dictionarul Academiei Romane, coordonat de Alexandru Philippide, si abia apoi din materialul acela pe care el l-a adunat a conceput Spiritul critic in cultura romaneasca, pentru ca a studiat foarte multe documente vechi. Inainte de asta insa a fost jurnalist. Nu vroia sa faca critica literara la inceput, ci vroia sa fie un om angajat, un om de atitudine, soldatul unei idei spunea el ca vrea sa fie, nu punea pret pe expresie, pe modul in care scrie, ci pe ideile pe care le formuleaza. E foarte interesant. Sint mai multi Ibraileanu, de fapt.

Exista un soi de ierarhie a criticilor romani. In afara de Calinescu, mai pronuntam Lovinescu. Ibraileanu nu cred ca s-ar califica in top trei.

El este un critic de tranzitie prin excelenta, sa nu uitam, tranzitie de la Maiorescu spre criticii nostri moderni. Deci fiecare a avut rolul sau. Ibraileanu era necesar la acel moment, 1906. Lovinescu a ocupat prim-planul dupa Ibraileanu, imediat dupa razboi, pentru ca din anii ‘30 incolo sa isi faca simtita prezenta Calinescu. Dar fiecare a profitat de la celalalt. Ibraileanu a incercat sa faca o critica completa, zicea el, adica sa imbine criteriul estetic cu celelalte, psihologic, sociologic, sa faca o critica de idei. A venit apoi Lovinescu, al carui merit imens este ca a creat limbajul criticii moderne, pentru ca a conferit discursului critic o dimensiune estetica pe care nu o avea inainte si pe care a continuat-o Calinescu si a dus-o la perfectiune in linia acelei critici creatoare pe care o stim.

Mi-a retinut atentia un interviu pe care Nora Iuga l-a acordat "Romaniei libere" si in care vorbeste despre sansa de a fi avut doi profesori in persoanele lui George Calinescu si Tudor Vianu. Care mai este influenta unui critic literar avind si imaginea aceasta a trecutului in care criticii literari erau oameni foarte importanti?

Calinescu a trecut si pe la Iasi, sa nu uitam. A facut aici "Jurnalul literar", a fost profesor la Universitate, a avut discipoli, unii i-au ramas fideli, altii s-au despartit de magistru, cazul Adrian Marino e cunoscut. Calinescu, Vianu sint personalitati total diferite. Calinescu e un artist, un histrion de geniu indiscutabil, si nu ma feresc de cuvintele mari pentru ca asa stau lucrurile, dar histrion, sa nu uitam. Ca atare, critica sa creatoare, atunci cind a intrat pe miinile unor discipoli care au incercat sa-l imite, a generat un gen de critica destul de neserioasa in opinia mea, adica toti calinescienii au crezut ca pot sa fie la nivelul magistrului, ceea ce nu a fost cazul. Multi au esuat intr-un jurnalism searbad, care mizeaza doar pe expresivitate. Or, Vianu, dimpotriva, a facut scoala in sens mult mai serios, in sensul ca discipolii sai au fost cercetatori, au stat prin arhive, au facut lucruri foarte consistente in plan cultural.

Dar oare Nora Iuga nu pune, de fapt, in paranteze multe decenii pe care le-a trait dupa experienta cu acesti magistri?

Cred ca da. Iar Nora Iuga cred ca uita: Calinescu a fost intr-adevar histrion, dar inainte el si-a facut ucenicia in marile biblioteci, a stat in biblioteca din Roma, a fost bibliotecar la Universitatea din Bucuresti, adica stia meseria inainte de a se afirma. Sa stiti, Calinescu in jur de aproape 30 de ani a inceput sa publice regulat in presa. Pina atunci a stat in biblioteci.

In cazul lui Ibraileanu, presa a avut pina la urma si un rol de formator?

Cu siguranta, pentru ca el a fost jurnalist de opinie in tinerete. Gazetaria de tinerete a lui Ibraileanu e o gazetarie politica si sociologica. Era interesat de mentalitati, de pulsul actualitatii, citea literatura nu cu ochiul criticului literar, ci al estetului, si el si spune asta, citea literatura si o interpreta ca document de mentalitate, ca expresie ideologica in primul rind a unui anumit tip de atitudini, conservatoare, progresiste. Daca ne gindim ca influenta lui Gherea poate fi invocata pentru perioada 1890-1900, vorbim apoi de ideologia poporanista, pe care Ibraileanu si-a insusit-o alaturi de Constantin Stere. Deci Dobrogeanu Gherea si Constantin Stere sint ideologii.

Iar astazi raportarea la aceasta ideologie poporanista este in general una depreciativa.

Din pacate, pentru ca scoatem din context, asa cum scoatem si nationalismul eminescian. Sa ne gindim ca sintem la 1906, Unirea nu se realizase, starea taranimii era jalnica, taranii traiau mai cumplit decit in Evul Mediu – Gherea a si scris acel studiu memorabil, Neoiobagia -, si era firesc ca intelectualii sa fie sensibili la suferinta oamenilor de la tara care erau exploatati cumplit de marii proprietari.

Judecind dupa societatea contemporana, as intreba naiv: Chiar era firesc?

Cred ca este firesc sa simti un soi de compasiune pentru cei care nu au ce minca. Nu vad nimic rau in asta.

As vrea ne oprim putin asupra unui articol intitulat "Misoginismul", un articol din Carnetul unui om de ieri. Ceea ce m-a frapat in acest articol al lui Ibraileanu este ca da solutii unei chestiuni in legatura cu care inca ne mai punem intrebari si astazi. El spune ca femeia deseori este mai misogina decit barbatii.

Nu poti sa faci bine omului fara voia lui, asta ca sa generalizam putin. Vreau sa aduc o precizare la articolele din Carnetul unui om de ieri. Ele sint niste articole, niste tablete mai precis, despre filosofia modei, despre raporturile intre barbati si femei, psihologia feminina in raport cu psihologia masculina. Ibraileanu era preocupat de lucrurile acestea pe care le-a rezolvat in cartea de aforisme Privind viata si in Adela.

Si iata ca intr-un mod pe care noi l-am putea numi astazi politically correct.

Sigur ca da. El spunea ca a fost acuzat de "misoghinism" pentru ca, de pilda, sanctiona moda care pe atunci descoperea tot mai mari teritorii din geografia feminina, cum preciza el intr-un loc, iar lucrul acesta, spune el, omoara de fapt atractia, barbatul este atras mai mult de mister. Si da niste exemple foarte interesante apropo de erotism, din romanul rusesc din secolul al XIX-lea, care este mult mai nuantat in privinta aceasta decit multe productii care incepusera pe atunci sa apara, romane de secol XX care mizau pe dezinhibare, pe exhibarea sexualitatii.

Am pastrat pentru final gindurile "asternute pe hirtie" sau la calculator de catre liceenii de astazi in legatura cu Garabet Ibraileanu si, desigur, cu romanul Adela, care este obligatoriu: "Aceasta carte este invaluita de misterul femeii care asigura si farmecul romanului. Pudoarea este oarecum necesara, deoarece actiunea se petrece in jurul anului 1900, cind orice sarutare pe pielea unei femei era de o incarcatura emotionala apocaliptica. In acest sens, romanul lui Garabet Ibraileanu este unic. Nicaieri nu vei mai regasi o reprezentare mai veritabila a misterului femeii care copleseste prin farmec scenele intime din alte romane". Ce am putea comenta la acest comentariu?

Nu cred ca le apartine lor, ci cred ca este preluat de undeva.

Sau este sub indrumarea doamnei profesoare.

Exact. Este prea cuminte interpretarea, dupa parerea mea. Pe de alta parte, daca ar fi citit atent acolo, ar fi vazut ca doctorul Codrescu nu e deloc lipsit de indrazneli erotice. Este acea scena in care el saruta mina Adelei si care este foarte senzuala, ii saruta mina intre degete. De asta Manolescu, in interpretarea pe care o da romanului, il considera pe Codrescu un seducator kirkegaardian, adica el tactic isi abandoneaza victima exact in momentul in care aceasta cedeaza. E foarte interesant. Nu cred ca este un roman pentru adolescenti, ci pentru alta virsta.

Cum percepi faptul ca unii autori, precum Ibraileanu, ajung si pe internet aproape autori de cimilituri? Sint luate din context anumite fraze si sint puse pe tapet. Bineinteles ca vor rezona multi la urmatorul citat: "Sint barbati care nu pot cuceri o femeie decit daca se prezinta singuri la concurs si nu o pot pastra decit daca se iveste un concurent. Asemenea barbati in realitate sint interimari, niciodata titulari". Frumos spus, e de trecut in carnetel, dar lipseste contextul.

Contextul este volumul Privind viata, un volum de aforisme si maxime, care are o coerenta extraordinara. In Privind viata Ibraileanu se dovedeste un ginditor in trena lui Schopenhauer si La Rochefoucauld. Este un autor care analizeaza foarte lucid, foarte la rece pasiunile sufletului, scotind in evidenta vanitatea, egoismul, ca elemente care definesc si modeleaza din adinc comportamentul erotic si social.

Insa rindurile pe care le-am citat mai sus din comentariu au stirnit la rindul lor alte comentarii. Bogdan spune: "M-a convins, ma apuc si eu de ea". Maria zice: "Azi mi-am cumparat-o, dar e cam scurta, are fff putine pagini", iar Edi spune: "Mi-au dat-o la liceu sa o citesc si am vrut sa vad citeva idei despre carte. Imi pare mie sau seamana in idee cu Enigma Otiliei? Oricum, o voi citi caci nu am incotro".

Eu cred ca Adela nu este un roman care prinde. Imi amintesc cum eram si eu licean si nu am priceput mare lucru din Adela. Nu mi-a placut Adela atunci. Mai degraba Craii de Curtea Veche.

Dar nu are si profesorul de romana o vina aici?

Profesorul de romana are o vina in masura in care ofera elevilor clisee, ofera citate si propozitii gata facute. Adela este o carte speciala, nu este o carte de tinerete, e o carte de recitit. Adica nu e un roman pe care sa il citesti pentru Bac, e um roman pentru connaisseuri, ca sa zic asa.