Cum politicienii iar au nimerit Braila, propun in noua guvernare: „Sa-l interzicem pe Afrim!”

Publicul lui Radu Afrim e format in mare parte din tineri iar, in majoritatea spectacolelor sale, regizorul lucreaza cu elevi. Astfel, teatrele in care monteaza sint vizibile pe harta culturala romaneasca. Un spectacol in regia sa se va juca pe scena Teatrului National Odéon din Paris, ca parte din stagiunea 2008-2009. Dar toate acestea nu l-au oprit pe deputatul PSD de Braila, Mihai Tudose, sa infiereze in cel mai reusit stil stalinisto-comunist (intr-o conferinta de presa a partidului) ultimul spectacol al regizorului european: Omul perna montat la Teatrul "Maria Filotti" din Braila. Lui i s-a alaturat si presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu. O pozitie mai rezervata a avut-o primarul orasului. Cel mai prost a picat primarul din Bursa (Turcia) care, aflam din presa locala, nu a inteles "tot ce era acolo".

Mihai Tudose este membru in grupul de prietenie cu Bolivia si, in 2006, a avut o propunere legislativa pentru prevenirea violentei asupra copiilor, respinsa definitiv de ceilalti deputati. Toate aceste lucruri l-ar fi ajutat sa inteleaga mai bine mesajul Omului perna (un spectacol unanim laudat de criticii de teatru romani si de jurnalistii culturali) daca si-ar fi propus acest lucru. Dar scopul organizatiei PSD Braila, afirma surse institutionale, este schimbarea directoarei teatrului, Veronica Dobrin, si aducerea unui apropiat al partidului.

Mai mult Apus de soare in teatru

Trecind cu vederea aceste jocuri locale cu aer de tribunal al poporului, intrebarea ramine: cum e posibil ca un individ care nu a vazut spectacolul si care nu merge la teatru, un individ care s-a remarcat ca activist de partid (social-democrat) si ale carui afaceri dubioase sint analizate in presa locala (care a reactionat rapid si cu argumente imbatabile in sprijinul regizorului si al teatrului) sa-si exprime public parerea si, mai mult, sa acuze de violenta si obscenitate un spectacol? Un spectacol care, in cel mai bun caz, e a-moral (ca orice forma artistica), un spectacol la care au colaborat opt elevi (scenografie si actorie), un spectacol care a reusit sa fie educatie artistica si critica sociala in acelasi timp. Deputatul PSD ar dori mai mult Apus de soare in teatru si declara, pentru "Cotidianul", ca Radu Afrim e "la fel de destept si de talentat ca smecherii aia care au vernisat la ICR New York". Umbra poneiului roz pica greu pe mintile inguste ale politicienilor. Putem vorbi deja de un sindrom al politicianului roman care vrea sa initieze orice campanie electorala cu un scandal artistic.

Dincolo de aspectul isteric al acestui scandal care a stirnit spiritele la Braila exista o nelamurire: daca nu e o problema de generatie sau de educatie proletara (Afrim si deputatul PSD sint copiii acelorasi ani comunisti), atunci nu cumva e problema unei incompatibilitati intre ce vor indivizii urbani si ce propun politicienii pasunisti? Chiar daca libertatea de expresie e un fenomen de neinteles pentru Braila politica, o generatie intreaga de tineri se simte reprezentata si solidara prin aceasta arta pe care Radu Afrim o performeaza de zece ani incoace.

Mamico, da-mi povestea cu fetita Iisus!

Mihaela Michailov

Afrim creeaza situatii actantiale in interiorul fictiunilor imbirligate, inventeaza personaje care nu sint in text, transforma atrocele intr-un show cinic si poetic si submineaza conventia teatrala. Textul lui Martin McDonagh este o punere in abis a fictiunii. Afrim construieste si deconstruieste pe mai multe planuri rotativa fictiunii in rama horror-ului. Spectacolul crimelor cotidiene este interpretat cu zimbetul pe buze de o diva blonda in rochie mulata (Mihaela Trofimov personalizeaza imaginea torturii in folie glamour) care trezeste la pulsul sordidului o Braila amortita. Exista mai multe pliuri ale performarii horror-ului: un horror local – regizorul introduce fragmente de text care sint bucatica rupta din stirile autohtone de la ora 5 -, un horror general valabil, indiferent de spatiu, un horror fictional si un horror metafictional. Toate aceste niveluri se intersecteaza in structura spectacolului. Conventia e un fel de plasma care se stinge si se aprinde instantaneu. Conventia devine coperta unei fictiuni care se deschide si se inchide pe masura ce personajele intra si ies din ea. Mortii se ridica de pe jos si incep sa danseze si sa cinte. Totul nu a fost decit carcasa unei povesti, a unui teatru la puterea n a fictiunii. ("Suplimentul de cultura", nr. 197, 20-26 septembrie 2008)