Iepurasul aduce bani pentru productia de filme (in contul lui Mos Craciun)

luni, 18 aprilie 2011, 16:43
3 MIN
 Iepurasul aduce bani pentru productia de filme (in contul lui Mos Craciun)

Din banii de la Uniunea Europeana, dupa ce in 2009 nu s-a organizat nici un concurs de finantare cinematografica, acum s-a alocat o suma foarte mica – 10 milioane de lei -, care ajunge pentru sapte lungmetraje de fictiune, trei lungmetraje fictiune de debut, trei scurtmetraje de fictiune, patru documentare de scurt si lungmetraj, patru proiecte de animatie si trei granturi de dezvoltare.

Ca si in datile trecute, juriile pentru fictiune (Irina-Margareta Nistor, Constantin Chelba, Florin Mihailescu, Copel Moscu, Mihai Orasanu), documentar (Andrei Ujica, Manuela Cernat, Sorin Botoseneanu) si animatie (Radu Igazsag, Viorica Bucur, Constantin Paun) au incercat – mai ales la fictiune – sa impace pe toata lumea. E, astfel, prima editie cind cele mai multe coproductii de lungmetraj fictiune primesc finantare, dar in acelasi timp cu cineasti care anul trecut au scos doua lungmetraje cu totul neconvingatoare – e vorba de Cornel Gheorghita (autorul lui Europolis, film care a avut 989 de spectatori) care acum face lungmetrajul Domnul de la curte si Mihai Ionescu care, dupa Despre alte mame, film vazut anul trecut de 567 de oameni, primeste pentru scurtmetrajul Dopul scuza mijloacele 455.629 lei (din tot atitia ceruti!), aproape cit primesc Iulia Rugina, respectiv Paul Negoescu pentru lungmetrajele lor de debut (unde pe primul loc s-a clasat Razvan Savescu, regizorul proiectului America, venim!, produs de Libra Film).

Sa mai spunem ca unul dintre romanele despre care s-a vorbit cel mai mult in ultima vreme, Apropierea, de Marin Malaicu-Hondrari, va fi ecranizat de Tudor Giugiu, proiectul fiind deocamdata in stadiu incipient si primind un credit de dezvoltare.

Bobby Paunescu a participat pentru o suma minima

La o editie la care Adrian Popovici si Ioan Carmazan nu au candidat, la fel nici Sergiu Nicolaescu, cele mai multe proiecte cistigatoare au avut firmele lui Tudor Giurgiu, Libra Film si HaiHui Entertainment. Printre celelalte premiere e de retinut participarea lui Bobby Paunescu, facuta nu pentru bani, ci pentru o suma minima (10.000 de euro) care sa-i permita sa gaseasca pentru proiectul sau de lungmetraj, Diaz, coproducatori straini. Mandragora Movies a mai cistigat o finatare simbolica (exact cit a cerut) si pentru Itaker, proiectul coprodus printre altii de Bobby Paunescu si Michele Placido. De asemenea, 783.547 lei a cistigat coproductia hispano-romana Noaptea vine in India, lungmetraj care va fi regizat de spaniolul Chema Rodriguez si unde coproducatorul roman e Strada Film. La aceasta categorie au mai primit finantare Pozitia copilului, produs de HaiHui Entertainment si pe care il va regiza Peter Calin Netzer, dupa scenariul lui Razvan Radulescu, Evadarea – produs de Icon Production si regizat de Andrei Gruzsniczki, By Pass – produs de Abis Studio si regizat de Nap Toader. Au fost respinse la aceasta categorie opt proiecte regizate de Nicolae Margineanu, Adrian Sitaru, Iosif Demian, Ruxandra Zenide, Anca Demian, Iura Luncasu, John Riley si Ioan Ionescu. (Ca fapt divers, Anca Zenide cistigase cu acelasi proiect, Despre cosmetice si fericire, grant de dezvoltare.)

Scurtmetraj, documentar si animatie

La scurtmetraj fictiune au primit bani doar trei proiecte – pentru ca Dopul scuza mijloacele, de Mihai Ionescu si produs de firma sa, Gef Art Film, era prea scump. Celelalte proiecte cistigatoare sint Telefon in Italia, produs de Ro de Film si regizat de Catalin Apostol, care a primit 134.876 lei (din 169.369 ceruti), si Solitudes, produs de Strada Film si regizat de francezul Liova Jedlicki (primeste 108.495 lei din 170.000 ceruti). Printre autorii respinsi la aceasta categorie se numara Stanca Radu, Liviu Marghidan, Gheorghe Preda, Marius Barna, Gabriel Sirbu, Augustina Stanciu, Peter Kerek, Constantin Popescu, Catalin Saizescu si Tudor Jurgiu.

La categoria documentar de scurt si lungmetraj a cistigat, in sfirsit, finantare un proiect de documentar lungmetraj animatie, coproductie pe nedrept respinsa data trecuta (dupa ce deja primise bani din Polonia), Crulic – drumul spre dincolo, regizat de Anca Damian si produs tot de ea prin Aparte Film. Proiectul primeste toata suma de 337.212 lei ceruta. 300.000 lei (din 700.172) primeste Oana Giurgiu pentru a realiza Din Romania spre Sion, 246.128 lei (din 450.000) ia Gabor Xantus pentru a realiza Exploratorul (producator FAV) si 116.660 lei (din 380.960) Nebojsa Slijepcevic pentru Petitorul, documentar produs de Florin Iepan si Sub-Cult-Ura.

Patru din opt proiecte inscrise au cistigat la animatie: Desprinderi, regizat de Madalina Sauca, Trenul de Tatiana Apahidean, Cosmos dus-intors de Matei Branea si Skugos de Iulia Rugina. Bani pentru dezvoltarea unor sinopsisuri in scenarii au primit proiectele: Again and Again (producator Temple Film), Apropierea (producator Libra Film, dupa romanul lui Marin Malaicu-Hondrari) si Profesoara de franceza (producator Strada Film).

Comentarii