Paris, colectia de toamna

Mai intii, Grand Palais, unde presa anuntase cea mai importanta expozitie a toamnei, Picasso et les maitres (08. 10.08 – 02.02.2009). La ora 10, timpul de asteptare pentru bilete era de cel putin doua ore. Ca sa nu stai mai mult pe linga muzeu decit inauntrul lui, iti trebuie putin spirit intrepid. In cazul de fata, coada la Picasso era una, coada la Emil Nolde (tot la Grand Palais, 25.09.08 – 19.01.09) alta, de doar citeva persoane. Iar un bilet combinat, pentru ambele expozitii, se putea lua si de la coada mai mica. Asa am ajuns sa vad prima retrospectiva in Franta a expresionistului german Emil Nolde, un pictor puternic influentat de Van Gogh, a carui paleta de culori atinge uneori furia fovismului si-ti lasa impresia unor leziuni de entuziasm pe retina. Nolde, care se credea incarnarea spiritului german in pictura moderna, a sfirsit pe lista artistilor "degenerati" expusi in 1937 la Munchen, iar in 1941 i-a fost interzis dreptul de-a picta. Toate astea nu conteaza insa la fel de mult ca unele din tablourile lui, pline de o exaltare la limita agresiunii si de-o vitalitate coroziva. Va recomand peisajele marine, intinderi onirice in cele mai surprizatoare tonuri de albastru pe care le-am vazut vreodata.

Dupa Emil Nolde, trebuie sa respiri putin, si-oricum la Picasso nu poti intra decit la 6 seara (numai atunci mai erau locuri libere, ca la un spectacol cu mai multe reprezentatii pe zi). Asa ca treci strada la Petit Palais, unde nu mai e nici un fel de coada. Te plimbi cu un pas destul de nerabdator prin salile de la Shokokuji, pavilion de aur, pavilion de argint, zen si arta la Kyoto (16.10 – 14. 12.08). Nu ca n-ar fi interesant, pentru ca e, e chiar impresionant, dar e un tip de arta pentru care iti trebuie o sensibilitate speciala si tone de referinte culturale. Am vazut caligrafii ("urme de cerneala"), picturi si obiecte rituale (dintre care cele legate de ceremonia ceaiului in secolul al XII-lea sint niste monumente de fragilitate), in total vreo 80 de opere de arta apartinind celor trei temple zen din Kyoto. Shokokuji… e pentru cei aflati intr-o perpetua fascinatie a Orientului. Pentru restul, nu e decit o colectie de obiecte frumoase.

Masti, de la Carpeaux la Picasso – cea mai provocatoare expozitie

A doua expozitie de la Petit Palais, Akira Kurosawa, desene (16.10.08 – 11.01.09), a fost revelatia zilei. Regizorul nipon era un mare admirator de Van Gogh, Cezanne, Chagall, ceea ce nu l-a impiedicat sa pastreze si felul retinut si minutios de-a picta al maestrilor japonezi. Desenele lui (preliminarii pentru filmele la care lucra) sint convingatoare prin tensiunea dramatica, prin culorile delicate si precizia detaliilor. De altfel, se pare ca regizorul a reusit sa obtina fondurile pentru Kagemusha aratindu-le lui Coppola si Lucas tocmai aceste desene. Expozitia de la Petit Palais nu trebuie ratata de fanii regizorului, dar nici de persoanele seduse de posibilitatea unui violon d’Ingres.

In fata la Orsay, cozi interminabile sub umbrele de toate culorile. Intr-un final, descopar ca un press pass te scuteste de asteptare si de bilet. Orsay e muzeul in care ma simt cel mai confortabil, imi place sa ma opresc linga atelierele de copii, pe banci (cu fata ori la ceas, ori la Balzacul lui Rodin), imi plac aerul de 1900 al locului si felul in care orice opera de arta pare sa fie acolo la ea acasa (nu intr-o gradina zoo). Ca de obicei, Orsay-ul nu se multumeste numai cu doua expozitii – are vreo 5.

Cea mai provocatoare e Masti, de la Carpeaux la Picasso (21.10.08 – 01.02.09). In citeva sali intunecate asemeni unor cutii tapetate cu fisii de catifea, poti vedea Meduze si satiri antici, masti mortuare, masti de carnaval, avindu-l mereu cu tine pe Baudelaire si a lui "masca universala de care se serveste o mina abila ca sa ascunda de ochii lumii durerea sau remuscarea". Expozitia se concentreaza mai ales pe felul in care masca a fost preluata de poeticile sfirsitului de secol al XIX-lea si inceputului de secol XX, in pictura, fotografie, teatru etc. De vazut, de asemenea, Mister si stralucire. Pasteluri la muzeul Orsay (08.10.08 – 01.02.08), in special pentru portretele feminine si pentru Degas si Redon.

Aproape de sfirsitul calatoriei, vilegiaturistul se intoarce la Grand Palais, la Picasso si maestrii lui (despre care un englez inalt si foarte gentleman i-a spus dimineata ca nu s-a scris prea bine in "International Herald Tribune"). E una din cele mai ambitioase expozitii legate de Picasso, pentru ca pune alaturi, intr-un dialog formidabil de viu, tablourile spaniolului cu cele ale pictorilor care nu numai ca l-au influentat, dar pe care i-a reinterpretat si reformulat in nenumarate moduri (exista, de exemplu, peste 20 de variante dupa Dejeuner sur l’herbe al lui Manet).

Sa ii ai alaturi pe Ingres, Velasquez, Renoir, Gaugin, El Greco, Goya, Rembrandt si Picasso e o experienta naucitoare, care se lasa cu dureri de cap si exclamatii de admiratie. Istoria artei nu mai e liniara sau nationala, e o confruntare de puteri, un banchet al maestrilor la care Picasso are pozitia privilegiata a discipolului idolatru si revoltat. Daca nu ajungeti la festinul de la Grand Palais, va recomand macar numarul special dedicat expozitiei de "Beaux Arts".

La finalul zilei, ti-e greu sa te convingi ca n-ai miinile pastelate, ochii de carbune si zimbetul trasat cu creionul chimic. Dar macar ai vazut din primul rind (mare parte din) colectia de toamna a expozitiilor pariziene.