Radu Mihaileanu, despre ultimul sau film, La source des femmes: „Ma indragostesc de toate actrite le cu care am norocul sa lucrez”

Lars Von Trier a spus ca i-a parut rau.

Da, poate ca si lui Hitler i-a parut rau. Filmele lui sint fasciste. Cind am fost, acum doi ani, presedintele juriului ecumenic, i-am dat pentru Antichrist un anti-premiu. Mi s-a parut un film ingrozitor fata de fiinta umana si mai ales fata de femeie.

Credeti ca La source des femmes ar putea contribui in Israel la imbunatatirea relatiilor dintre evrei si arabi?

Numai situatia politica si unii extremisti ne fac sa fim inamici. Eu sint mereu surprins de frumusetea tuturor culturilor lumii, iar acest film l-am facut pentru ca am fost uimit de frumusetea acestor oameni, mai ales a femeilor.

Faptul ca filmul a fost prezentat la Cannes sub drapel marocan presupune ca majoritatea banilor au venit din Maroc?

Nu, nationalitatea nu depinde doar de bani. Nationalitatea iti poate cere sa faci o coproductie cu alta tara, dar pentru mine profunda nationalitate a unui film tine de latura artistica. Filmul e vorbit in dialect marocan, darija. Pentru mine e un lucru minunat sa incetam sa ne mai vedem ca etichete – "esti francez, deci nu poti face un film sau scrie o carte despre alta cultura". In zilele noastre, raminind cu particularitatile noastre – mie nu imi place puddingul -, fiecare dintre noi se poate documenta profund si poate vorbi despre o alta cultura. E minunat ca eu, ca francez originar din Romania si evreu, pot face un film despre poporul arab.

In ce sat ati filmat? In film nu dati nici o indicatie.

Intr-un satuc aflat la o ora de Marrakech. Nu am vrut sa il numesc in film pentru ca am vrut sa fac un basm oriental, chiar daca a trebuit sa aleg un dialect anume. Pe de alta parte, nu am vrut sa am un fel de film american in care fiecare personaj vorbeste in alt dialect. Nu exista o singura limba araba, numai dialecte. Nimeni nu mai vorbeste azi araba clasica. Ea numai in Coran mai exista si in 1001 de nopti.

Cum ati inteles acest dialect?

Asa cum inteleg rusa ori dialectul amharic!! Am mereu dialogul francez de-o parte a scenariului si dialogul arabic scris fonetic in cealalta. Am repetat atit de mult, luni in sir cu actorii, astfel incit aproape stiam dialogul pe de rost. Luni in sir am ascultat melodicitatea acestei limbi si am inceput sa inteleg cum accentueaza oamenii atunci cind vorbesc. Uneori le spuneam actorilor marocani din distributie ca n-au pus accentul bine. "Dar cum poti sa iti dai seama? Tu nici nu vorbesti limba! " Dar aveam dreptate.

In film femeile sint cele care aduc lucrurile pe fagasul cel bun.

Femeia ii spune barbatului: "Azi nu mai e nici un motiv suficient pentru razboi. Hai inauntrul cercului si traieste linistit". Am descoperit ca traditia inseamna teama de a nu dezechilibra ciclul vietii. Prin asta am inteles multe. A fost superb timpul petrecut in sat si toate povestile pe care le-am auzit acolo.

Cum ati cistigat increderea femeilor din acel sat?

Ca sa le cistigi increderea iti trebuie timp. E ceea ce ma face sa spun ca aceste tari sint minunate si ca ceea ce noi, tarile occidentale, am pierdut este Timpul. De aici vin toate relele, inclusiv criza economica. Nu mai avem timp sa gindim, sa interpretam ce ne cer cei de la putere. Cind mergi prima oara in vizita intr-o tara araba, bei ceai si petreci timpul vorbind cu celalalt si privindu-l. Ne-a luat cam o luna pina au venit actorii si echipa in satul respectiv, o luna numai ca sa vorbim si sa ne cunoastem. Mereu le spuneam celor din echipa: "Fiti atenti, acesta nu e un platou de filmare. Noi filmam aici, dar satul are viata lui". Acest lucru ne-a permis sa ne imprietenim cu oamenii.

Cum ati lucrat cu toate aceste actrite din film?

Ma indragostesc de toate actritele cu care am norocul sa lucrez, iar Leila Bekhti e cel mai uluitor star pe care o sa il vedeti in citiva ani. Are tot ce ii trebuie, iar acum a devenit si ambasadoare L’Oreal. E frumoasa, talentata, a trecut prin chestii grele din care a invatat multe. Si poate juca orice – tragedie, comedie, dans. Aparatul de filmat o iubeste.

De ce a fost atit de important in film sa aratati de mai multe ori ca femeile arabe vorbesc mult intre ele despre sex si ca il apreciaza?

Am descoperit ca acest lucru e real inca de acum mult timp. Cind faceam asistenta de regie la Marco Ferreri pentru Y’a bon le blanc si filmam in sudul Marocului, intr-o zi ne intorceam de la filmare si am luat in masina o femeie sahariana, complet acoperita. Am inceput sa vorbim si ea a inceput sa ne povesteasca despre sex. Mi-am spus atunci: "Ce prosti sintem! Ne gindim ca, daca o femeie e acoperita, nu are fantezii ori vise". Resping ideea de a acoperi complet o femeie. E ca si cum i-ai acoperi personalitatea. Cind am inceput sa lucrez la film si am intervievat multe femei, am avut surpriza sa constat ca toate au umor si ca toate vorbesc intre ele foarte mult despre sex. Se uita mai ales la telenovele egiptene si mexicane si se distreaza, iar la cele mexicane spun: "Vai, saracele mexicane. Sufera atit de mult pentru ca sotii lor nu se poarta cum trebuie". Si cind le intrebam: "Dar ai vostri cum se poarta? ". "Eh, e ok", raspundeau.

E interesant ca la Cannes a mai fost prezentat un alt film despre greva dragostei.

Poate nu e doar o coincidenta, a mai fost un alt film si acum citiva ani. Eu m-am inspirat dintr-un caz real petrecut in 2001 in Turcia, cind femeile dintr-un sat au intrat in greva si au refuzat sa se mai culce cu sotii lor din cauza apei. A mai fost un caz in Kenya, iar in Belgia o femeie senator a spus: "Atita timp cit nu avem guvern, intru in greva dragostei", dar cind te uitai la poza ei intelegeai de ce a facut-o… Si Lysistrata lui Aristofan m-a inspirat mult.

Ati ales sa nu accentuati tragediile care exista acolo – violuri, copii care mor…

E realitatea tragica a acestor tari, si nu doar a lor. Si in tarile occidentale gasesti barbati idioti care isi bat femeile sau parinti care isi bat copiii. Din pacate, e o problema universala. Dar aici astfel de lucruri sint si mai accentuate. O femeie poate naste 19 copii pentru ca nu exista anticonceptionale, iar jumatate dintre ei sa-i moara ori inainte de nastere, ori dupa (deoarece se imbolnavesc si nu exista medicamente). De aceea tinerele viseaza la trei lucruri: sa se marite din dragoste (ceea ce nu se intimpla), sa aiba doar doi copii si sa mearga la scoala. Se pare ca aceasta e solutia pentru a face ca aceasta societate sa evolueze. Sa lasi o femeie gravida e si o modalitate de a tine femeia acasa si de a o impiedica sa isi formeze o opinie despre societate.

Aveti un proiect in lucru acum?

Da, lucrez la un nou scenariu. De fapt, intotdeauna incep sa scriu un scenariu inainte de a filma un alt film. Am inceput sa scriu La source des femmes inainte de a face Concertul, iar la acesta nou am inceput sa lucrez inainte de a filma La source des femmes. Va fi o poveste care va lega America de Africa si pe care o voi filma la Los Angeles, in limba engleza. S-ar putea sa am actori importanti in film. Il voi produce singur, ca intotdeauna, prin Oï Oï Oï Productions, si impreuna cu Alain Attal care a coprodus si Concertul. Nu stiu daca vom fi pregatiti sa filmam anul viitor deoarece subiectul e destul de greu de scris si, in plus, cred ca voi calatori mult cu La source des femmes. Poate la sfirsitul lui 2012, daca nu la inceputul lui 2013. Vom vedea. Imi place si sa traiesc, nu doar sa muncesc si sa fac filme.

Credeti ca e posibil pentru un cineast sa faca filme tot mai bune?

Nu stiu, dar pot spune ca incerc sa fiu un regizor diferit de la un film la altul. Sint mereu sclavul (in sensul bun al cuvintului) subiectului pe care il tratez. Acest film m-a obligat sa fiu altfel de cum am fost la Concertul. Am ales sa nu folosesc macarale sau travlinguri, doar o camera manuala, tripod si un steadycam. Am vrut sa fiu cit mai aproape de oameni si sa fiu flexibil, ca intr-un documentar. Mie imi place sa calatoresc si sa experimentez. Asa cum spune tatal meu, desi cuvintul suna putin pretentios, sint un antropolog. Imi plac atit de mult oamenii incit imi construiesc viata in jurul lor, imbogatindu-ma. Iar ca regizor imi place sa ma schimb. Daca fac ceva si imi dau pe urma seama ca am mai facut in alt film, imi spun: "Stop, nu e bine. Te copiezi".

Nu planuiti pentru mai incolo si un film in Romania, pe un subiect romanesc?

Un film despre perioada de azi ar fi dificil pentru mine. Acesti regizori din noua generatie care imi sint prieteni sint mai buni decit mine si mi-e frica sa abordez un subiect contemporan pentru ca mi se va reprosa ca, nemaitraind in Romania, nu o mai cunosc. Dar dorinta de a face acolo un film cu actori romani si in limba romana e mare. (Oricum am filmat in Romania chiar si fara un subiect romanesc.) Mai degraba as face un film despre perioada comunista, pe care am trait-o si o cunosc.

––

Cu familia la Cannes

La source des femmes a reprezentat la Cannes Marocul. La premiera nu au venit doar tatal, fratele si copiii lui Radu Mihaileanu, dar si vreo zece taranci marocane din satul unde s-a facut filmul. Imbracate in costume traditionale, ele au facut senzatie pe covorul rosu. Unele dintre ele nu iesisera niciodata din satul lor.

Filmul lui Radu Mihaileanu nareaza ca intr-un basm filmat in stil semi-documentarist revolta unor femei dintr-un sat nelocalizat ("undeva intre nordul Africii si Orientul Mijlociu", ni se spune) care fac greva dragostei pina cind sotii lor le vor ajuta sa convinga autoritatile sa aduca apa curenta in sat. Realizarea filmului a coincis cu revolutiile din nordul Africii, desi scenariul era anterior acestora. Filmul are in distributie actori marocani sau arabi israelieni, iar din echipa fac parte si doi romani, colaboratori vechi ai regizorului – scenograful Cristian Niculescu si creatoarea de costume Viorica Petrovici.