„Spovedanie la Tanacu” exorcizeaza definitiv moartea si nefericirea

La trei ani si citeva zeci de kilometri distanta de exorcizarea prin moarte de la Tanacu, duhurile celor napastuiti de aceasta terifianta tragedie s-au intrupat pe scena mica a Teatrului "Luceafarul" din Iasi, in chipul cel mai aievea cu putinta. A fost acolo duhul cel bun al maicutei Irina Cornici, dar si duhul ei cel rau, posedat de diavol sau mai degraba de schizofrenie, daca nu cumva de singuratatea si nefericirea unei copilarii chinuite la casa orfanilor, transformata intr-o memorie traumatizanta careia copila avea sa-i cedeze. A fost si parintele Corogeanu, acest idol al sarmanilor din satele sarace de pe dealurile seci ale Vasluiului, care-si ineaca napasta ori in tuica de prune, ori in misticism.

Reconstituirea

Tragedia de la Tanacu s-a repetat pe scena de la Iasi (unde Academia Itineranta "Andrei Serban" a facut, la invitatia Oltitei Cintec, cel de-al patrulea popas dupa Plopi, in Apuseni, New York si Bucuresti) cu autenticitatea purificatoare, exorcizatoare, cu care ar pune-o in scena un tamaduitor al mintii. E ca si cum Andrei Serban ar fi fost in postura unui psihiatru care opteaza, intr-un efort ultim de vindecare, pentru terapia prin soc, prin reconstituirea la milimetru a situatiei traumatizante, silindu-si personajele sa ii faca fata a doua oara. Aproape ca te astepti ca, la final, sa se intimple minunea ca viata sa revina la normal, iar oamenii aceia napastuiti sa se curete de spaime, de moarte si de nefericire. Iar acest lucru parca se si petrece atunci cind, la sfirsitul spectacolului, Irina Cornici, calugarul Corogeanu, maicile si toti ceilalti coboara de pe scena, tintuindu-si spectatorii pret de secunde, cu ochi ficsi si cu mimica fetei intepenita, de parca trupurile lor s-ar fi golit complet, ca si cum spaimele, moartea si nefericirea ar fi fost definitiv exorcizate.

Trecutul si prezentul se amesteca in spectacolul lui Andrei Serban la fel de natural ca intr-o memorie umana. Cind intri in sala ai pasit deja intr-o alta atmosfera si intr-un alt timp, caci pe scena te intimpina cu totii, si staretul Corogeanu, si celelalte maici, si doctorii, intr-o postura de executie publica, la care au fost de altfel supusi dupa ce s-a intimplat tragedia din aprilie 2005. Ne aflam in fata unui interogatoriu din timpul anchetei. Chita, prietena de orfelinat a Irinei Cornici, e urcata pe o cruce de lemn pentru a reconstitui ritualul exorcizarii acesteia din urma. Intr-un colt, procurorul consemneaza declaratiile martorilor. Pe nesimtite, ziua de azi se face ieri, iar episoadele acestei incredibile, dar reale "telenovele monastice" se inlantuie ca intr-o munca de documentare, de unde si eticheta data spectacolului, aceea de teatru documentar, dupa romanul non-fictiv al Tatianei Niculescu Bran. Aflam treptat de copilaria chinuita a Irinei si a Chitei, foste orfeline care au gustat din iadul unor astfel de stabilimente – de la lipsa de afectiune care degenereaza intr-o nevoie disperata de dragoste intre cele doua, cu accente de lesbianism, la abuzurile sexuale din partea pedagogilor. Vedem aici si partea meschina a vietii bisericesti – ipocrizia si oportunismul episcopului care afiseaza aerul tolerantei si ecumenismului, fiind de fapt lipsit de orice toleranta fata de staretul de la Tanacu, mai apropiat de invataturile parintelui Cleopa decit de poruncile politicii sinodale.

O suma de drame la fel de mari si de adevarate

Andrei Serban proiecteaza toate piesele acestui puzzle cu un ochi echidistant, evitind judecatile de valoare, cum el insusi a spus pe scena inainte sa inceapa piesa. Nici o tusa nu e mai groasa decit alta, fiecare personaj e incadrat in propriul context, spectacolul fiind astfel o suma de drame, la fel de mari si de adevarate. Nu e doar drama mortii tinerei Irina, e si drama credinciosului parinte Corogeanu, care ajunge sa se indoiasca pina si de dragostea lui Dumnezeu, cind se vede acuzat de crima, el care nu a voit decit sa scoata dracii din fata. Primitivismul nu exclude, la urma urmei, bunele intentii, nu-i asa? Dar pina si a-l acuza de primitivism pe Corogeanu pare nedrept, cind chiar medicul psihiatru din Vaslui, el insusi un mistic prin educatie materna, pe jumatate mort din cauza blazarii, ii recomanda staretului: "Mai bine o tineti la manastire sa va rugati pentru ea"! E drama maicilor care au muncit cu bratele ani in sir la manastire, iar acum se vad fara nimic, alungate, caci staretul lor vinovat de crima ramine fara antimis, fiind inlaturat de la savarsirea celor sfinte, tocmai el, renumit printre saracii Moldovei ca ingroapa mortii fara sa ceara bani!

Iar pentru a spori autenticitatea spectacolului, Andrei Serban recurge la solutia proiectiilor, in fundal, a unor secvente derulate la televiziune in timpul anchetei. Il vedem si pe Catalin Radu Tanase, reporterul special in situatii de criza, intervievindu-l pe Daniel Corogeanu. Ba chiar replici reale din interviurile cu staretul, cu Chita si cu altii sint pastrate in piesa, iar actorii, costumati identic si deveniti foarte asemanatori la chip cu eroii reali, doar fac playback, in timp ce inregistrarea curge in spatele lor.

Rezultatul acestei mobilizari de forte si de geniu artistic e magic si, intr-adevar, tamaduitor. Exorcizarea prin reconstituirea tragediei chiar se petrece, dar e o exorcizare a publicului. Andrei Serban reuseste sa reverse in sufletul privitorilor adevarata compasiune, in sensul profund al moralei crestine, care ne indeamna sa nu judecam, ci sa incercam mai intii a intelege.