10 luni de detenţie pentru un şofer băut şi fără permis. A încercat să fugă de la locul tamponării

duminică, 27 august 2023, 20:46
3 MIN
 10 luni de detenţie pentru un şofer băut şi fără permis. A încercat să fugă de la locul tamponării

Un ieşean va ajunge în spatele gratiilor după ce a condus băut şi fără permis prin oraş, provocând şi un accident. Nu se afla la prima abatere de la legislaţia rutieră, iar judecătorii nu l-au mai iertat.

Permisul de conducere al lui Florin Cutinici a fost anulat în iunie 2017, după ce fusese prins băut la volan. În momentul respectiv, primise doar o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendarea executării. Cu toate acestea, el a continuat să conducă. Patru ani mai târziu, la mijlocul lui decembrie 2021, el se afla la volanul unui Volkswagen Golf, pe bulevardul Ferdinand. La un semafor, pe când un alt şofer intenţiona să vireze la stânga pe bulevardul Cantemir, Cutinici a dat înapoi şi l-a lovit. Celălalt şofer a coborât pentru a constata pagubele şi s-a îndreptat spre Cutinici, care rămăsese la volan. Al doilea şofer a constatat că Cutinici vorbea incoerent şi părea dezorientat, părând a fi sub influenţa alcoolului. În loc să aştepte sosirea poliţiei, Cutinici a demarat, fiind urmărit de celălalt şofer. Cursa a trecut prin Podul de Piatră, apoi pe sub pasajul Galata, terminându-se în faţa bisericii „Galbene”, unde VW-ul lui Cutinici a fost oprit de un echipaj al poliţiei.

La verificarea cu alcooltestul s-a constatat că şoferul băuse, având o concentraţie a alcoolului în aerul expirat de 0,96‰. A fost condus la Institutul de Medicină Legală, unde i s-a recoltat o singură probă de sânge. A refuzat recoltarea celei de-a doua, spunând că nu vrea să mai fie înţepat cu ace, în contextul pandemiei COVID. Proba recoltată a evidenţiat o alcoolemie de 2,67‰ în sânge.

Termenul de încercare aferent primei condamnări se împlinise, iar Cutinici ar fi putut primi din nou o condamnare cu suspendarea executării. Magistraţii Judecătoriei au apreciat însă că o astfel de pedeapsă ar fi fost prea uşoară, date fiind alcoolemia înregistrată şi comportamentul riscant adoptat de şofer. „Nu se poate ignora faptul că imediat după ce a intrat în coliziune cu un alt autoturism, a încercat, în mod nesăbuit, să se sustragă de la controlul agenţilor de poliţie. În urma activităţii infracţionale, a provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale şi numai hazardul a făcut ca urmările să nu fie catastrofale. Consecinţele consumului iresponsabil de alcool de către inculpat ar fi putut fi dramatice, putându-se solda chiar cu pierderi de vieţi omeneşti”, au remarcat judecătorii. Cutinici şi-a recunoscut faptele şi a beneficiat de o reducere a limitelor pedepsei cu o treime, dar a primit totuşi o condamnare totală pentru conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului de 10 luni şi 20 de zile de închisoare, cu executarea în regim de detenţie.

Sentinţa a fost contestată de Cutinici, care a cerut suspendarea executării, invocând durata redusă a pedepsei, faptul că nu putea fi considerat recidivist, dar şi circumstanţele personale. Vârsta de 51 de ani şi nivelul studiilor, respectiv cele doar 8 clase absolvite, ar fi făcut problematică pentru Cutinici obţinerea unui nou loc de muncă după liberare. Completul Curţii de Apel care i-a analizat contestaţia a oscilat în privinţa modului de executare a pedepsei. În cele din urmă, opinia majoritară a fost cea că nu se poate dispune din nou suspendarea executării. Judecătorii au reţinut că inculpatul venea de la locul de muncă, ceea ce înseamnă că el continuase să conducă cu regularitate după anularea permisului. Faptul că termenul de încercare al condamnării anterioare expirase nu era echivalent cu lipsa antecedentelor penale. „În plus, Curtea reţine că încetarea contractului de muncă al inculpatului poate interveni şi ca urmare a faptului că acesta a consumat alcool la locul de muncă, nu doar prin executarea pedepsei stabilite de instanţa de fond, după cum inculpatul poate fi rechemat în câmpul muncii de angajator, după executarea pedepsei (care are o durată extrem de redusă), dacă este un profesionist de care acesta are nevoie”, au precizat magistraţii Curţii de Apel, care au menţinut sentinţa Judecătoriei. 

Comentarii