21 de şuturi pentru un gol

marți, 05 aprilie 2022, 01:50
2 MIN
 21 de şuturi pentru un gol

Lipsa de inspiraţie a atacanţilor Politehnicii a făcut ca succesul cu Brăila să se contureze extrem de greu

 

Politehnica Iaşi s-a chinuit foarte mult pentru a trece sâmbătă, acasă, de singura echipă din Liga a II-a care nu a bifat în acest sezon nicio victorie, Dacia Unirea Brăila. Deşi jumătate din formula de start a oaspeţilor a cuprins jucători sub 21 de ani, brăilenii, care sunt matematic retrogradaţi în eşalonul trei, în condiţiile în care au doar două puncte, nu s-au făcut de râs în primul act. Astfel, dominarea gazdelor nu a generat decât un singur şut pe poartă (!) din cele opt expediate şi două ocazii. Decalajul valoric dintre cele două grupări a ieşit pregnant în evidenţă după odihnă, când oaspeţii au căzut, iar Poli a ridicat nivelul. A rezultat un act secund dominat copios de ieşeni, care au trimis pe poartă zece din cele 13 şuturi expediate şi au avut şase ocazii uriaşe. Faptul că doar una dintre acestea a fost concretizată ar trebui să fie un semnal important de alarmă. Asta mai ales că principalii risipitori au fost atacanţii Camara şi Plohotniuk, fiecare având cinci încercări care nu au găsit plasa. Drept urmare, s-a ajuns ca victoria să fie obţinută în urma unei faze fixe, artunci când închizătorul Kamara a punctat, după o lovitură de cap.

Pe lângă lipsa de eficacitate a atacanţilor şi de acum obişnuitele probleme la construcţie (Stan a bifat un nou meci slab, la fel ca Paul Chiorean, Muratovic şi Fr. Cristea nu s-au regăsit), deranjant a fost faptul că palida echipă brăileană a avut câteva acţiuni care ar fi putut genera probleme. Semn limpede că deşi a fost protejată de Kamara şi, din actul doi, şi de Puşcaş, linia de apărare a scârţâit.

Trăgând linie, doar numărul consistent de ocazii create în repriza a doua şi punctele obţinute sunt părţile pozitive ale duelului de sâmbătă în care Politehnica parcă a aşteptat ca golurile să cadă din senin, fără o minimă concentrare la finalizare.

Pentru ieşeni urmează duelul de sâmbătă, de la Bucureşti, cu Metaloglobus, în urma căruia Poli ar putea să se distanţeze de Politehnica Timişoara, care va sta. Reamintim, avansul actual faţă de gruparea bănăţeană, care e pe loc de baraj, este de cinci puncte.

 

 

Comentarii