A sperat la o pedeapsă mai blândă după ce şi-a sugrumat iubita. Sentinţa finală: 15 ani după gratii

joi, 10 august 2023, 01:50
2 MIN
 A sperat la o pedeapsă mai blândă după ce şi-a sugrumat iubita. Sentinţa finală: 15 ani după gratii

Condamnat în primă instanţă pentru că şi-a ucis concubina, un ieşean nu a reuşit să-i convingă pe magistraţii Curţii de Apel să fie mai îngăduitori. Aceştia au bătut în cuie condamnarea iniţială, Petru Vrăjmaşu urmând să petreacă următorii 15 ani în spatele gratiilor.

Vrăjmaşu locuia în satul Poiana Mărului din comuna Cotnari împreună cu o femeie despărţită de soţ şi unul dintre copiii acesteia. Bărbatul lucra sezonier prin sat sau în străinătate. Femeia cheltuia alocaţia fiicei sale pe băuturi şi ţigări. Regulat, mergea la un vecin pe care îl ajuta în gospodărie, fiind plătită în mâncare şi băuturi alcoolice.

Vizitele provocau accese frecvente de gelozie din partea concubinului. Acestea au culminat în octombrie anul trecut, când Vrăjmaşu şi-a bătut crunt iubita cu pumnii, apoi cu o coadă de furcă. În cele din urmă, a sugrumat-o. Iniţial, ucigaşul a afirmat că femeia murise din cauza băuturii, de ciroză. Şi-a recunoscut totuşi vina în faţa magistraţilor Tribunalului, care l-au condamnat la 15 ani de detenţie.

Sentinţa a fost contestată de Vrăjmaşu în faţa Curţii de Apel. El a cerut o pedeapsă mai uşoară, considerând că cei 15 ani de închisoare sunt prea mulţi, raportat la circumstanţele comiterii crimei, ca şi la faptul că bărbatul îşi recunoscuse şi regretase fapta. Codul Penal pedepseşte omorul cu închisoarea pe un termen cuprins între 10 şi 20 de ani de închisoare. Atunci când victima este un membru al familiei, limitele pedepsei se majorează cu o pătrime, putându-se ajunge astfel la 25 ani de detenţie. Magistraţii Curţii de Apel au apreciat că cei 15 ani ai pedepsei stabilite în sarcina lui Vrăjmaşu nu reprezintă o sentinţă prea aspră, mai ales că acesta nu-şi recunoscuse fapta decât în faţa judecătorilor.

„Curtea apreciază că actele de violenţă exercitate de inculpat au fost extrem de grave, intense şi adoptate în mod facil de către acesta, cu scopul unic de a suprima viaţa concubinei sale. Stabilirea unei pedepse reduse nu este justificată, inculpatul demonstrând lipsa capacităţii de a respecta reguli fireşti de convieţuire în cadrul familiei, lipsa de respect faţă de dreptul la viaţă al propriei concubine, dezvăluind o mentalitate retrogradă de soluţionare a conflictelor în cadrul familiei, aspecte care ilustrează gradul ridicat de pericol social al inculpatului şi impun reacţia fermă a autorităţilor prin aplicarea pedepsei în cuantumul stabilit de instanţa de fond”, au precizat judecătorii. Ei au considerat că Tribunalul analizase cu atenţie toate circumstanţele faptei, ca şi comportamentul inculpatului. Nimic din ce spusese Vrăjmaşu în motivele de apel nu reprezenta vreo noutate pe care Tribunalul să nu o fi luat în calcul. În aceste condiţii, apelul ucigaşului a fost respins, sentinţa iniţială a devenit definitivă

Comentarii