A vrut să-i dea mită pentru nimic polițistului și s-a ales cu o condamnare

sâmbătă, 19 februarie 2022, 02:56
2 MIN
 A vrut să-i dea mită pentru nimic polițistului și s-a ales cu o condamnare

Deşi poliţistul îi spunea ce amendă ar putea lua într-un caz ipotetic, el a înţeles că va fi amendat şi a oferit mită. A fost înregistrat şi a ajuns la judecată.

Un ieşean a fost condamnat pentru că nu a fost atent la ce-i spunea poliţistul. Bărbatul a încercat să înmoaie inima agentului cu două bancnote a 100 de lei, pentru a scăpa de o amendă de 2.000 de lei. De fapt, poliţistul nu făcea altceva decât să-l informeze cu privire la posibilele urmări ale unei fapte teoretice.

Pe 6 martie 2020, Andrei Cătălin Roman a plecat împreună cu tatăl său cu o autoutilitară Ford Tranzit la Ţuţora, pentru a vinde un cal. La întoarcere, au fost interpelaţi de o patrulă a Poliţiei de Frontieră, agenţii interesându-se de motivul pentru care se aflau în zonă. Poliţiştii au observat excremente de animale în autoutilitară, iar cei doi au spus că tocmai vânduseră un cal pentru suma de 600 de lei. Nu aveau autorizaţia necesară pentru transportul animalelor, iar poliţistul i-a atenţionat că amenda în acest caz este de 2.000 de lei. Nu ar fi putut să-i amendeze, pentru că în autoutilitară nu se afla niciun cal. O amendă, dar de un cuantum mult mai redus, de doar 50 de lei, ar fi putut fi dată întrucât cartea de identitate a lui Roman era deteriorată, însă poliţistul nu a mai apucat să se decidă dacă să o aplice.

Neatent, Roman a înţeles că va fi amendat pentru lipsa autorizaţiei sanitar-veterinare şi a vrut să rezolve problema „amiabil”: i-a oferit poliţistului 200 de lei. Agentul a pornit funcţia de înregistrare a telefonului mobil, aşa că discuţia a putut fi ulterior prezentată ca probă. De altfel, condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora, tânărul a confirmat intenţia de a-l mitui pe agent.

Roman a fost trimis în judecată pentru dare de mită, în faţa Judecătoriei ieşene. Magistraţii au apreciat totuşi că situaţia inculpatului, tată a doi copii minori, fără antecedente penale şi cunoscut în comunitate ca un om muncitor, liniştit şi amabil, nu impune o pedeapsă prea severă. Ca urmare, Roman a fost condamnat la 10 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Dacă judecătorii s-au arătat indulgenţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre procurori, care au atacat sentinţa. Curtea de Apel va reanaliza dosarul la sfârşitul lunii viitoare.

Comentarii