America lui Trump, America lui John McCain

În conferinţa de presă care a urmat unei lungi şedinţe a CExN al PSD Liviu Dragnea a făcut o remarcă care a trecut neobservată sub presiunea celorlalte subiecte: scrisoarea lui Rudy Giuliani şi protocoalele, declaraţiile lui George Maior sau fricţiunile create de Gabriela Firea care probabil este extrem de nemulţumită de faptul că şansele nominalizării sale pentru înscrierea în cursa prezidenţială de anul viitor par să se subţieze pe zi ce trece, liderul partidului părând mult atras de formula Călin Popescu Tăriceanu, care are avantajul că împiedică apariţia unui potenţial rival incomod în interiorul formaţiunii. Ei bine, la un moment dat dl Dragnea le-a spus ziariştilor că toate aceste tensiuni interne abat atenţia de la schimbările majore care au loc pe plan extern, noile poziţionări geopolitice şi noile alianţe. 

Sigur că rostul acestor remarci a fost în primul rând acela de a încerca să devieze atenţia de la chestiunile incomode cu care se confruntă şi de a proiecta o imagine de maturitate politică. Însă, e adevărat, ne aflăm în pragul unor potenţiale reconfigurări geopolitice de amploare, aproape complet ignorate în mediul politic autohton şi în mass media, care ar putea modifica în mod radical lumea în care trăim. Şi în 1988 nimeni nu anticipa ceea ce avea să se întâmple în anul următor. Însă faptul că el a menţionat, mai degrabă în trecere, aceste lucruri nu înseamnă mare lucru. Ar fi interesant de ştiut, cum priveşte actuala putere politică aceste mutaţii, cum se poziţionează faţă de ele? I se par îngrijorătoare sau, dimpotrivă, poate convenabile?

E interesant că în acelaşi timp se consuma peste ocean un eveniment remarcabil care, în ciuda distanţei, din motivele invocate mai sus ne privea şi pe noi. În Catedrala Naţională din Washington avea loc ceremonia funerară dedicată senatorului John McCain, decedat duminica trecută. Amploarea acesteia, simbolismul momentului, au avut reverberaţii cu adevărat globale. Pentru că dincolo de faptul că John McCain a fost o personalitate remarcabilă suntem într-un moment în care lucrurile pentru care a militat, o alianţa occidentală solidă, prezervarea ordinii internaţionale liberale construită sub bagheta Statelor Unite în perioada post-belică, sunt puse serios în discuţie. Cineva remarca că în interiorul catedralei se aflau o bună parte dintre cei care au avut un impact major asupra istoriei lumii din ultimele decenii: ultimii trei preşedinţi americani, Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama, foşti vicepreşedinţi, foşti secretari de stat, între care s-a aflat şi Henry Kissinger, la cei 95 de ani ai săi, şefi ai Pentagonului, senatori, congresmeni, practic întreaga elită politică, militară, diplomatică a Americii.

A fost un singur mare absent, Donald Trump, preşedintele în exerciţiu, pe care John McCain nu l-a dorit, în mod explicit, prezent la ceremonie. Acesta s-a dus ostentativ să joace golf în timp ce se desfăşura ceremonia la catedrală, deşi cu siguranţă egoul său supradimensionat a fost serios afectat de această rejectare simbolică. După cum titra The Times, a fost maniera în care John McCain a dorit să-şi ia o ultimă revanşa faţă de un preşedinte faţă de care l-a despărţit o adevărată prăpastie în materie de caracter, valori, viziune politică. În timp ce Trump a reuşit să scape de serviciul militar, John McCain a luptat în Vietnam, a fost luat prizonier şi a refuzat să fie eliberat anticipat atunci când s-a aflat că este fiul comandantului forţelor navale americane din Pacific. În timp ce John McCain era un adept al abordărilor bipartizane în problemele majore, Donald Trump cultivă deliberat tensiunile sociale ca instrument pentru menţinerea loialităţii bazei sale de susţinere electorale. În timp ce pentru John McCain menţinerea unei strânse alianţe occidentale, în care NATO joacă un rol esenţial, atât cu Europa, cât şi cu partenerii strategici din Asia, era un deziderat fundamental, pentru Donald Trump aceasta este văzută mai degrabă ca o povară, un lest geopolitic.

Problema este că o bună parte a Americii tinde să-i dea dreptate preşedintelui. Şi nu neapărat fără temei, atât în ceea ce priveşte climatul intern cât şi cel internaţional. E adevărat că Trump este responsabil pentru o serie întreagă de tensiuni induse în societatea americană, dar nu e mai puţin adevărat că acelaşi lucru l-au făcut înaintea sa şi mişcările radicale progresiste, iar atmosfera de intoleranţă ideologică din unele campusuri universitare a devenit sufocantă. După cum, în registru extern, faptul că Statele Unite sunt diabolizate şi criticate virulent chiar de către cei cărora le oferă generoase ajutoare financiare sau le asigură securitatea a creat în timp destule frustrări peste ocean. Toate acestea sunt chestiuni pe care probabil şi o bună parte dintre participanţii la ceremonia funerară le consideră legitime. Însă depinde cum faci corecţiile necesare şi ce îţi doreşti în final. Mesajul pe care John McCain a dorit să-l transmită de dincolo de moarte, prin cei pe care i-a rugat din timp să vorbească la ceremonia funerară, între care s-au aflat foştii preşedinţi George W. Bush şi Barack Obama sau Henry Kissinger, a fost acela că de o manieră bipartizană America ar trebui să lupte alături de aliaţii săi tradiţionali pentru prezervarea unei lumi şi a unor valori în care el credea profund.

E greu de spus ce va rămâne după ceremonia de sâmbăta trecută, dacă unitatea care pare să se fi închegat în emoţia momentului va supravieţui unei realităţi politic disfuncţionale în care oponenţii politici nu sunt nişte competitori, ci nişte duşmani care trebuie anihilaţi. În cursul unui miting a lui Trump desfăşurat în statul Ohio doi participanţi au apărut cu tricouri pe care scria „Prefer să fiu rus decât democrat“ (între timp tricourile respective, au devenit populare, se vând pe Internet cu $14). Acest climat agresiv, în care orice compromis este considerat imediat o trădare, nu este deloc unul specific american. Îl regăsim şi în Marea Britanie, în legătura cu poziţia faţă de Brexit, îl vedem şi la noi unde orice încercare de discuţie raţională pe tema problemelor din sistemul de justiţie este practic imposibilă: eşti fie suporter al penalilor, fie vândut serviciilor.

Graham Allison, profesor la Harvard University, fost asistent al secretarului Apărării, avertiza într-un articol publicat recent în Foreign Affairs că principala provocare pentru Statele Unite este sistemul politic tot mai disfuncţional, tot mai polarizat, tribalizat, în care abordările tradiţional bipartizane în materie de securitate şi politică externă au devenit aproape imposibile. Iar lucrurile tind să se înrăutăţească. Candidaţii aleşi în recentele alegeri primare republicane şi democrate sunt exponenţi fie ai populismului de dreapta, apropiaţi de Trump, fie ai celui de stânga, chiar de extremă stânga (Alexandria Ocasio-Cortez, care a câştigat alegerile primare într-un district din New York se declară deschis socialistă). Această evoluţie va duce la adâncirea şi mai accentuată a tensiunilor din societatea americană şi la un blocaj politic la nivel înalt. În plus, ambele curente, în ciuda divergenţelor pe alte direcţii, sunt unele izolaţioniste care militează pentru retragerea Americii de pe scena internaţională şi sunt ostile organizaţiilor multilaterale (NATO, UE, WTO, etc).

De ce ne interesează asta şi pe noi? Pentru că dacă aceste tendinţe continuă America lasă cale liberă Chinei in demersul acesteia de a înlocui Statele Unite în poziţia de hegemon global şi de a promova un tip de valori şi de societate compatibile cu modelul chinezesc. Astfel de evoluţii sunt favorabile pe termen mediu şi Rusiei deşi pe termen mai lung tot China este principala problemă geopolitică pentru Moscova.

Publicitate și alte recomandări video