ANALIZĂ. De ce ne-a bătut Craiova de ne-a sunat apa în cap? Cinci explicaţii importante

Ziarul de Iaşi vă propune în cele ce urmează o analiză a principalelor cinci cauze ce au dus la eşecul usturător care i-a mâhnit teribil pe cei peste 8 000 de ieşeni prezenţi în Copou.

1. Eliminarea lui Roman. Al treilea „roşu” în cinci etape!

Fără îndoială, cheia partidei a fost cartonaşul roşu primit de căpitanul echipei ieşene, Alin Roman, care a gestionat total nefericit o fază într-o zonă neutră. La 29 de ani, mai ales că avea deja un cartonaş galben, mijlocaşul ieşenilor nu are scuze pentru faptul că l-a lovit pe Baiaram, chiar dacă atacul a fost lipsit de intenţie.

S-a ajuns astfel la un trist record, Poli încasând trei cartonaşe roşii (şi 15 galbene!) în doar cinci runde. Dovadă clară a faptului că gestionarea nervilor este o problemă în vestiarul coordonat de Leo Grozavu. Care, în ciuda declaraţiilor pline de fair-play de după meciul cu oltenii, când a recunoscut corectitudinea deciziilor arbirului Istvan Kovacs, are partea lui de vină pentru faptul că echipa sa a terminat mai puţin de jumătate din meciurile acestui sezon în efectiv complet. Asta pentru că discursul antrenorului având cuvinte-cheie „Poli e o echipă mică, nerespectată de arbitri”, s-a întipărit în subconştientul jucătorilor, care copiază spusele şefului băncii tehnice şi găsesc alibiuri când greşesc.

Pentru ziua de sâmbătă, scuze nu au nici coechipierii lui Roman. După cum spunea şi Grozavu, indiferent de adversar, indiferent de faptul că joci în inferioritate numerică, nu ai voie să iei, pe teren propriu, trei goluri în circa un sfert de oră. Iar dacă mai amintim că vedeta oaspeţilor, Mitriţă, a jucat vizibil deranjat de probleme musculare încă din prima repriză, toate explicaţiile jucătorilor ieşeni nu stau în picioare.

2. Căderea Politehnicii din repriza a doua

Rămânând la partea secundă a meciului, trebuie subliniat faptul că Poli a avut din nou o cădere uluitoare pe parcursul ultimelor 45 de minute. Acest lucru s-a întâmplat şi la celelalte trei eşecuri din acest sezon, trupa ieşeană jucând palid şi după pauzele partidelor de la Cluj, cu CFR, de acasă, cu Hermannstadt şi de la Arad, cu UTA. Sâmbătă, au fost efectiv uluitoare spaţiile uriaşe lăsate oltenilor, precum şi faptul că Politehnica s-a apărat avansat, pradă perfectă pentru infiltrarea rapizilor atacanţi olteni. Lucrul este cu atât mai surprinzător cu cât antrenorul gazdelor, Leo Grozavu, a declarat la final că nu acest lucru a cerut, semn clar că mesajul tehnicianului nu a fost receptat de experimentaţii elevi ai săi. Şi, după cum aminteam, faptul că acest lucru nu e un accident, ci un lucru care se repetă, semnalele de alarmă legate de modul în care indicaţiile lui Grozavu sunt ascultate şi aplicate de fotbalişti cu sute de meciuri în prima ligă ar trebui să fie apăsate.

3. Inspiraţia lui Reghecampf

Spre deosebire de Leo Grozavu, antrenorului oaspeţilor, Laurenţiu Reghecampf, i-au ieşit cele două momente ale jocului despre care se spun că definesc valoarea unui tehnician, gestionarea pauzei şi schimbările. Astfel, după un prim act palid, craiovenii au etalat o cu totul altă faţă în actul secund, chiar dacă şi atunci au fost destule momente în care turaţia motoarelor oltenilor nu a fost ridicată. Acest lucru s-a datorat şi discursului dintre reprize, dar şi schimbărilor efectuate. Sugestiv este faptul că prima înlocuire a oaspeţilor (singura de la pauză, deşi era 1-0!), rocada fundaşilor dreapta Ndong – Vlădoiu, a avut ca urmare, printre altele, centrarea decisivă de la golul egalizator, trimisă de ultimul. Şi a doua mutare, dublă, a lui Reghecampf (Roguljic – Creţu şi Mateiu – Silva, Screciu fiind coborât fundaş), a fluidizat construcţia oaspeţilor încă de la linia de apărare şi a avut şi efecte directe pe tabela de marcaj, Roguljic închizând tabela.

4. Diferenţele de valoare individuală

Politehnica nu a reuşit prin jocul colectiv să anihileze decalajele de valoare individuală. Astfel, Mitriţă şi Ivan s-au distrat când au avut posibilitatea cu Martac, Ilie şi Katanec, care nu s-au ajutat cum trebuie, mai ales că scutul lui Bordeianu, din faţa apărării, nu a funcţionat. Ajunşi aici, trebuie subliniat încă o dată faptul că Poli plăteşte tribut aspru faptului că linia defensivă rămâne vulnerabilă, lucru care iese şi mai mult în evidenţă la o echipă care are un stil ofensiv.

Nici în atac Iaşul nu a reuşit să facă prea mare lucru, presiunea din anumite momente soldându-se cu un singur gol, norocos, nicio ocazie importantă în prima repriză şi cifre dezastruoase în actul doi: un pui de şut, la spartul târgului, şi un corner, în prelungiri.

5. Lipsa galeriei ieşene

Chiar dacă tribunele au scandat, aproape la unison, în câteva momente, rare, numele oraşului, absenţa galeriei, care, de regulă, dă tonul necapitulării şi împinge echipa şi atunci când aceasta are momente slabe, a contat, din nou. Situaţia nu se poate repara decât dacă şefii actuali vor găsi soluţia de a face uitată nefericita schimbare a apreciatei steme vechi cu una contestată vehement şi de a pansa rana deschisă generată de pierderea identităţii grupării de tradiţie a Iaşului, înfiinţată în 1945.

Indiferent de vorbe şi promisiuni, pentru ca toată lumea să simtă, sau măcar să se amăgească, bazându-se pe acte în regulă, că actuala trupă e copilul adevărat al Iaşului, Politehnica, şi nu urmaşa Tricolorului Breaza, e nevoie şi de fapte.

Trăgând linie, un meci de uitat cât mai rapid (de apreciat spusele lui Grozavu, care a recunoscut că echipa a jucat slab, deşi unele momente, plăcute ochiului, au indus în eroare pe mulţi naivi), mai ales că la orizont apare o nouă dispută cu un adversar puternic, FCSB, partida cu formaţia lui Gigi Becali fiind programată duminică, de la ora 21:30.