Analiza urmelor de pe maşina comisarului Zacornea scoate la iveală proba care-l transformă în suspect de crimă

miercuri, 30 august 2023, 01:50
4 MIN
 Analiza urmelor de pe maşina comisarului Zacornea scoate la iveală proba care-l transformă în suspect de crimă

Fostul comisar şef de la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Iaşi, colonelul Vasile Zacornea, este oficial considerat suspect în dosarul penal de ucidere din culpă în cazul localnicului găsit mort pe marginea unui drum sătesc din Holboca. Subliniem faptul că următoarea calitate este cea de inculpat. Cadavrul a fost găsit pe 30 iunie, doar cu câteva leziuni la cap şi vânătăi. 

Poliţiştii şi presa din Iaşi au speculat că omul fusese bătut şi abandonat pe marginea drumului însă jurnaliştii Ziarului de Iaşi au aflat în exclusivitate în cadrul unui cerc restrâns informaţia că Zacornea se află pe lista scurtă a şoferilor care au trecut pe drumul respectiv, spre casa lui din Ruseni. De fapt, la momentul respectiv, anchetatorii erau siguri în procent de 99% că Zacornea era suspectul principal, însă nu aveau probe certificate. Zilele trecute au venit rezultatele probelor.

În cele două luni de anchetă, procurorii şi poliţiştii au studiat toate scenariile care indicau posibilitatea ca fostul şef de la Permise şi Înmatriculări Iaşi să fi călcat un om băut căzut la pământ. Acesta recunoscuse cumva în faţa anchetatorilor încă din primele zile faptul că a trecut pe drumul respectiv folosit pentru a ajunge mai repede acasă. Zacornea a declarat chiar că este posibil să fi trecut peste cineva însă nu a simţit nimic deoarece maşina sa, un Mitsubishi Lancer, este înaltă. În plus, ce căuta omul respectiv întins pe drumul lăturalnic? Criminaliştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Iaşi au luat autovehicolul comisarului şi l-au studiat amănunţit pe dedesubt, pe roţi, în interiorul carcaselor din plastic ale maşinii. Apoi au studiat cadavrul omului în vârstă de 45 de ani, care locuia chiar în proximitatea locului unde a fost găsit mort. Cadavrul avea leziuni interne, pielea nu era sfâşiată. Pământul argilos de pe drumul respectiv ar fi atenuat contactul, încât poliţiştii au crezut iniţial că omul fusese bătut cu pumnii şi picioarele. Analizând imaginile de pe camera de supraveghere din zonă, poliţiştii au văzut că pe drumul respectiv au trecut un Mitsubishi şi un Audi. Primul era condus de Vasile Zacornea, iar al doilea de către un tânăr care locuia în zonă. După o lună, specialiştii de la Institutul de Medicină Legală au concluzionat faptul că bărbatul de 45 de ani murise ca urmare a unui accident rutier. Zilele trecute, procurorii au primit concluziile unui alt raport care concluziona că au fost găsite urme umane pe autovehicolul lui Zacornea. 

 

A murit la 30 de metri de casă

 

Cazul a suscitat un interes uriaş printre localnicii care au domiciliul pe strada de pământ respectivă. Vineri, 30 iunie, la prima oră a dimineţii, o femeie care locuia în apropiere de Holboca a sunat la numărul 112 şi a anunţat că pe marginea drumului, la mica depărtare de locuinţa ei, este căzut vecinul său de 45 de ani. Bărbatul fusese găsit pe marginea drumului, în apropierea unei case, de către un sătean de aproximativ 80 de ani, care mergea la cosit. Acesta a rămas şocat când a găsit trupul bărbatului pe jos şi a văzut că nu mişcă deloc. Cel căzut locuia la nici 30 de metri depărtare. Jurnaliştii au vorbit cu cei doi. „Eu l-am descoperit în drum, acolo, la deal. Atât. Şi fiica a sunat la 112. Da… Păi eu m-am dus şi i-am spus fetei, fata a dat telefon…”, ne-a spus bărbatul de 80 de ani. „Avea ca o plagă tăiată la cap, dar nu avea sânge. Deci nu a sângerat. Nu s-a văzut sânge jos, nimic, absolut nimic”, ne-a spus şi femeia care a sunat la 112. Cei doi au precizat că vecinul lor locuia singur, nu avea familie, lucra în construcţii şi, din ce ştiu ei, nu obişnuia să consume alcool. Totuşi, omul respectiv era beat criţă în acea seară, şi se afla căzut pe drum.

„La data de 30 iunie, în jurul orei 07:30, poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat pe o stradă de pe raza comunei Holboca. A fost emisă ordonanţa de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situaţii de fapt”, ne-au spus la timpul respectiv reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Comentarii