Caută 
1 MIN
Bineînţeles că atunci când, mai ales în zonele rurale, vezi acest anunţ dedicat conducătorilor auto, nu poţi să nu te gândeşti şi la faptul că această atenţionare poate avea ca destinaţie şi o anumită categorie de cetăţeni pentru care şcoala poate reprezenta un pericol şi o ameninţare. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că în faţa şcolilor zac înfipţi în pământ trei stâlpi de forma unor creioane cu vârful în sus, ca nişte veritabile ţepe, vopsite în culorile drapelului naţional, ce-i drept, mesajul de atenţionare are clare conotaţii de protejare a unor semeni de-ai noştri care trebuie să se ţină cât mai departe de şcoală. Toate aceste speculaţii ar putea stârni zâmbete, dacă realităţile nu ar fi tragice.
Faptul că există astfel de atitudini de evitare a şcolii, ne-o confirmă statisticile care ne spun că suntem fruntaşi în Europa în ceea ce priveşte ponderea tinerilor între 20 şi 34 care nici nu muncesc, nici nu învaţă (aproape 20%), că suntem campioni europeni absoluţi la rata de părăsire timpurie a şcolii, 16 % în 2021, definită ca procentajul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a şi care au abandonat şcoala în acel moment şi nu au mai urmat nicio altă formă de şcolarizare sau formare profesională, sau că, potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an! La toate acestea se mai pot adăuga informaţii din unele statistici conform cărora numai o zecime din numărul copiilor de clasa I-a ajung să urmeze o facultate (de câteva ori mai puţini decât în alte state).
Toate aceste lucruri sunt binecunoscute, motiv pentru care s-au făcut eforturi, cu fonduri naţionale sau europene pentru ca şcolile şi grădiniţele să arate cât mai bine. Că lucrările nu au fost dintre cele mai reuşite, că au fost intervenţii cu mult supraevaluate, că s-au risipit mulţi bani, toate aceste lucruri se ştiu! S-au construit şi săli de sport, în care mai plouă uneori, dar, totuşi, s-au construit. Pe lângă eforturile de a avea o infrastructură şcolară cât de cât satisfăcătoare, au fost iniţiate acţiuni cu impact social, precum Programul naţional de protecţie socială Bani de liceu, care înseamnă suma de 250 lei lunar, pentru elevi care provin din familii cu un venit lunar brut de maximum 500 lei/ membru al familiei, de care au beneficiat 22.853 de elevi în anul şcolar trecut. Din aceeaşi categorie mai fac parte Programul Laptele şi cornul, devenit Lapte, corn şi măr, sau Programul Masa caldă, care prevede, pentru anul 2022-2023, ca pe perioada desfăşurării cursurilor, preşcolarilor şi elevilor din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, să li se acorde, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/ beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Cu toate acestea, statisticile sunt cele care sunt. Nu reuşim să aducem şi să ţinem tinerii aproape de şcoală. Este foarte simplu şi profund nedrept să se spună că… tinerilor (din ziua de azi) nu le place şcoala. Este cel mai laş mod de a ne deroba de responsabilităţi referitoare la şcoală. Noi nu am reuşit să facem în aşa fel încât tinerilor să le placă la şcoală. Toate măsurile cu caracter social nu sunt suficiente, ba mai mult, dacă sunt prost aplicate, nu fac decât să-i îndepărteze de şcoală pe copii. Spun foştii beneficiari ai laptelui şi cornului, azi studenţi, că li s-au dat, de nenumărate ori, lapte expirat. Bineînţeles că ei nu se uitau la data expirării, ci numai constatau că aveau erupţii pe piele, motiv pentru care mâncau laptele acasă, după ce era verificat de părinţi, asta cu condiţia ca recipientele cu lapte să nu se spargă în ghiozdane, în drumul spre casă, atunci când ghiozdanele, o ştim cu toţii, pot avea diverse utilizări cu caracter static, dar, de cele mai multe ori, dinamic.
În legătură cu infrastructura şcolară, s-a generat un adevărat folclor în jurul toaletelor din curtea şcolii (mai exact din fundul curţii). Unii, mai nostalgici, pot spune că… ehehei, pe vremea mea aveam tot toaleta în curtea şcolii, şi ce şcoală bună făceam noi… Se poate, dar nu trebuie că dacă noi am frecventat acele toalete absolut îngrozitoare de pe vremuri, este obligatoriu ca şi copiii de astăzi să treacă prin aceleaşi suplicii fiziologice (totuşi, acele toalete erau o mare binefacere pentru elevii fumători, unde puteau să-şi satisfacă plăcerile nicotinice, mai mult din teribilism şi spirit de frondă faţă de o societate represivă, amintindu-mi şi acum ce greu era să te strecori printre vlăjganii de clasa a XII-a, înghesuiţi la fumat). Oricum, în şcoli s-au construit în prezent multe toalete de interior, însă unele au fost închise, pe motiv că se consumă multă apă sau că vor fi stricate de elevi (vechea noastră obsesie rurală referitoare la camera de curat, păstrată pentru oaspeţi, în care eşti introdus aproape forţat, într-un aer stătut, apoi lăsat singur în timp ce gazda caută ceva de pus pe masa la care te tot uiţi în tăcere, gândindu-te la câţi morţi au fost aşezaţi de-a lungul timpului pe ea).
Atunci când se prezintă în şcolile obişnuite, de cartier, sau de la sate, ofertele educaţionale ale universităţilor, elevii sunt interesaţi, în primul rând, de taxele de admitere, deoarece mulţi îşi plătesc din alocaţie atât taxa cu pricina, precum şi celelalte cheltuieli necesare pregătirii dosarului de admitere, deplasării în vederea depunerii actelor în original etc. Sunt copii care au lucrat luni de zile pentru a strânge banii destinaţi admiterii la facultate.
Deci, nu putem spune că problema este la ei, cei tineri, ci la noi, cei maturi!
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
