Autoritatea ca glumă

Povestea e cam aşa: un tânăr care fusese reţinut de către poliţişti din motive necunoscute este încătuşat, sprijinit de maşina agenţilor şi pregătit pentru îmbarcare. În jurul lui sunt patru agenţi care participă la acţiune şi restul populaţiei petrecăreţe sau gură cască. La un moment dat din cei de pe margine vine la locul faptei o domnişoară şi îşi bagă nasul între ei cu gesturi care spun „Ce faceţi, uăi, ce aveţi cu băiatu’?“ Pare băută sau drogată după legănări şi mişcările largi ale mâi­nilor. O femeie agent o îndepărtează cu mâna, fără să facă un gest cu adevărat brutal, dar suficient cât să însemne „Pleacă de aici, nu ai tu treabă!“ Fata se dezechilibrează de la tocuri şi beţie, nu de la împinsătura poliţistei, şi cade pe spate ţipând. Se ridică cu greu, ajutată de doi inşi din jur. Când e în picioare face un gest total neaşteptat: încearcă imediat să îl lovească cu pumnul pe cel mai apropiat agent bărbat care venise să vadă ce s-a întâmplat cu ea. Acesta din urmă se fereşte fulgerător şi îi croieşte cu îndemânare şi fără urme de şovăială doi pumni bine plasaţi în faţă tinerei, trântin­d-o înapoi la pământ. Încep strigături în mulţime, ţipete. Vreo trei bărbaţi încearcă să intervină în ajutorul fetei, dar primul dintre ei primeşte prompt una bucată de pumn în faţă de la acelaşi agent, iar ceilalţi sunt şi ei împinşi ori loviţi de alţi doi poliţişti veniţi în ajutor. Fata mai fâlfâie în continuare din mâini cu intenţia de a atinge măcar poliţistul, iar acesta cu miş­cări dibace îi rade încă o serie de scatoalce, liniştind-o definitiv. În scurt timp aventuriera este imobilizată şi târâtă la maşină ca o cârpă, iar ceilalţi privitori împrăştiaţi.

Ce mi s-a părut interesant la final, când s-a deschis uşa din spatele maşinii de poliţie, e că portbagajul arăta fix ca o cuşcă de ecarisaj, cu gratii dese şi frumoase.

Na, acuma urmează analiza şi comentariile. Încep cu părerile de pe Facebook. O doamnă zice: „Dacă e mascul, crede că are justificare la mojicia de care a dat dovadă??? Probabil că judecă cu ce are între picioare….“ Un domn zice: „O scârbă drogată, îşi merită soarta, bra­vo Poliţia!“

Ce să spun, e clar că problema nu prea e înţeleasă aşa cum trebuie. Părerea mea e că poliţia a procedat corect, şi când spun asta nu mă refer că un bărbat a bătut o femeie din prea multă masculinitate, ori că femeia era beată şi merita să fie pedepsită. Eu doar spun că, indiferent de sexul, vârsta, naţionalitatea, religia şi altele ale celor implicaţi, nişte poliţişti adevăraţi trebuiau să procedeze exact aşa cum au făcut acolo, în Olanda. Pentru că poliţia nu are sex, şi nici infractorii. Poliţia este şi trebuie să fie în continuare un fel de robot executant (fără nuanţe peiorative) care execută şi atât. Ea trebuie să instituie liniştea şi ordinea acolo unde nu este. Poliţia nu trebuie să facă psihologie, comunicare, introspecţie la locul faptei, ci mai întâi şi întâi ordine, chiar şi prin violenţă dacă nu se poate altfel, şi apoi restul.

Hai să schimbăm un pic rolurile şi perspectiva. Să zicem că femeia ar fi lovit poliţistul, iar acesta nu ar fi făcut nimic. Ar fi fost corect? Sau să zicem că nu era o femeie beată la mijloc, ci un bărbat, iar agentul o femeie, era corect ca „femela“ să îl liniştească prin bătaie pe infractorul „mascul“? Evident că da. Ori­cum ar fi fost, poliţistul trebuia să îi comunice prin gesturi fizice imediate persoanei neascultătoare că a depăşit măsura şi că trebuie să se liniştească.

De aceea, teoretic şi practic, într-o ţară organizată şi bine pusă la punct, poliţia trebuie respectată fără drept de apel. Dacă ai crâcnit, vei suferi consecinţele, şi încă foarte repede. Nu te ascultă nimeni, nu te păsuieşte nimeni, plăteşti, suferi şi data viitoare asculţi. Legea este pusă în aplicare imediat. Încearcă să nu îţi plăteşti taxele la timp în Danemarca sau să parchezi maşina pe pista de biciclete, înjură tu un funcţionar public în Norvegia, sau lasă-ti gunoiul în faţa casei în Suedia, să vezi ce se întâmplă şi cât de repede… Nu ai voie să in­sulţi un agent de poliţie, să ridici mâna asupra lui, să te opui arestării sau deciziei lui atunci când el consideră acest lucru oportun. Pentru că el este garantul siguranţei tuturor, inclusiv al tău. El lucrează pentru tine atunci când te trânteşte cu faţa pe asfalt şi îţi pune cătuşele… Acest lucru se întâmplă oriunde în ţările civilizate, iar poliţiştii nu sunt niciodată traşi la răspundere atunci când apelează la violenţă în situaţii care o cer, pentru că nu o fac niciodată gratuit. Nu este loc „de întors“, de „şmeche­reală“, de „caterincă“. Te supui sau o iei peste cap.

Dar cine înţelege asta în România? Aici sunt atât de multe abuzuri din ambele părţi, încât nimeni nu mai are încredere în nimeni şi nu mai respectă pe nimeni. Autoritatea este aproape o glumă şi e contestată la orice pas. Indiferent de rang, de trecut, de realizări, că e preşedintele ţării, primul ministru, director de şcoală sau preşedinte de asociaţie de locatari, toată lumea e contestată la unison, iar deciziile lor sunt criticate, încălcate sau ignorate complet de aproape toată lumea… De aici, o nesi­guranţă generală. Democraţia este înţeleasă ca un regim în care ai numai drepturi pentru că îţi plăteşti cei 200 lei impozit pe an, şi nu ai nicio obligaţie. Toţi trebuie să îţi dea dreptate, să te ierte dacă ai greşit şi să nu cumva să te rănească fizic sau psihic. Altfel, pui mâna pe telefon şi suni pe cineva…

Briscan Zara este scriitor şi publicist