Bărbat în toată firea, prins băut bine la volan, seara, în municipiul Iași

marți, 12 octombrie 2021, 01:56
1 MIN
 Bărbat în toată firea, prins băut bine la volan, seara, în municipiul Iași

Un ieşean în vârstă de 59 de ani a fost depistat băut în traficul din Iaşi. Bărbatul a fost oprit de către poliţişti, iar în urma verificării cu etilotestul a reieşit o valoare mare de alcool în aerul expirat.

„În seara zilei de 9 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au oprit pentru control, pe raza mun. Iaşi, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii